Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului. Data acestei sărbători a variat la început. În Răsărit, însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot la 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a sec. al V-lea d.H.
În tradiția creștină, cea mai veche dintre sărbătorile Maicii Domnului este Soborul sau Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fixată în a doua zi de Crăciun.
* Tradiții creștine – Blagoveștenia
Potrivit calendarului creștin-ortodox, de Buna Vestire (Blagoveștenia), prăznuită în fiecare an în 25 martie, Biserica celebrează vestea cea bună a întrupării Mântuitorului, adusă Sfintei Fecioare Maria de Arhanghelul Gavriil.
Ea a fost fixată în calendare cu aproximativ nouă luni înainte de nașterea cu trup a Domnului, adică la 25 martie.
Data acestei sărbători a variat la început: unii o prăznuiau pe 5 ianuarie, alții în ajunul Bobotezei, iar alții pe 18 decembrie.
În Răsărit, 25 martie a fost acceptată după stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nașterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea d.H). Această sărbătoare a fost introdusă la Roma de papa Leon al II-lea. Începând cu secolul al IX-lea d.H., sărbătoarea a început să fie prăznuită pe 25 martie în toată lumea catolică.
La armeni, Buna Vestire se prăznuiește pe 7 aprilie, în raport cu sărbătoarea Nașterii Domnului, pe care ei o celebrează la 6 ianuarie.
Inițial, a fost doar o sărbătoare locală, fiind denumită Sărbătoare a așteptării Nașterii Domnului. Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare. Este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.
* Obiceiuri și tradiții de Buna Vestire
În unele zone, exista obiceiul ca, în dimineața acestei zile, femeile să facă foc în ogradă, înaintea ușii. Puneau alături pâine, sare și apă, ca să se încălzească, să mănânce și să bea apă îngerii. Pâinea și sarea o dădeau mai apoi de pomană.
Prin alte părți, în seara de dinaintea Bunei Vestiri, fiecare familie pregătea clopoței, chibrituri și tămâie. În zori de zi, primul membru al familiei care se trezea mai de timpuriu lua o oală cu jar, pe care punea tămâie, ieșea afară spre a înconjura de trei ori clădirile și a afuma vitele. În timpul acesta, făcea zgomot cu clopoțeii legați la picior. După aceasta, mergea la pomi și aprindea sub ei focuri slabe. Pe pomul ce i se părea că nu va rodi, îl atingea de trei ori cu tăișul toporului, zicând: ”Dacă nu rodește, te tai!”
Țăranii cunoșteau faptul că, începând cu Buna Vestire, va fi mai cald și mai frumos. Acesta era motivul pentru care ciobanii se urcau în ziua aceasta pe stogul de fân și amenințau cu toporul asupra iernii, ca să fugă, că iarba-i înverzită și ei au acum unde paște oile lor.
În spațiul românesc, sărbătoarea Bunei Vestiri (Blagoveștenia) s-a suprapus peste o altă sărbătoare din calendarul popular, ce vine din vechime și care a fost păstrată în lumea satului tradițional. Este vorba despre Ziua Cucului, zi în care această pasăre simbol cânta pentru prima oară, vestind venirea primăverii, cu întregul său alai de transformări.
În lumea satului tradițional, de această sărbătoare erau legate o sumedenie de obiceiuri și credințe cu caracter ritual. Fiind ziua în care cucul cântă pentru prima oară în noul an, anunțând venirea efectivă a primăverii, era foarte important să auzi acest cântec.
Buna Vestire mai este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. Bătrânii spun că în această zi cucul cântă prima dată în noul an, vestind primăvara. Dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău. De aici și zicala: ”Cucu-n spate mi-a cântat/ Și moartea m-a săgetat!”
Un alt obicei era ca, în această zi, să se numere de câte ori cucul își cântă numele. Numărul reprezenta anii pe care îi mai avea de trăit cel care asculta. De aceea, mai toți oamenii așteptau să audă cucul cântând.
În același mod se numărau și anii până la însurătoare sau până la măritiș, de către holtei sau de către fetele nemăritate.
Pentru ca efectele să se producă, era necesar să se întrunească și să se respecte trei condiții de cel care îl asculta: să aibă banii la el, să nu fie flămând și să nu fie supărat.
Legat tot de ziua de Blagoveștenie – Ziua Cucului, oamenii satelor de altădată aveau o serie de credințe, obiceiuri și practici aflate sub semnul ”prezicerii” norocului, al rodului pomilor fructiferi, al timpului probabil etc.
În acest sens, o mărturie a unui țăran român, consemnată de etnograful Simion Florea Marian, în lucrarea ”Sărbătorile la romani”, preciza: ”Blagoveștenia o așteaptă oamenii cu mare bucurie ca să audă cucul cântând.
Cucul cam pe la Buna Vestire până la San Petru avea multe misiuni de îndeplinit; el trebuia să ne spună viitorul sau să ne aducă știri despre iubiții și iubitele noastre”.
Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: ”Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ Pân’ m-oi însura (mărita)?”
Dacă se întâmpla ca, după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, flăcăii și fetele se așteptau ca abia peste un an să se căsătorească. Dimpotrivă, dacă el tăcea, însemna că se va face o căsătorie grabnică.
Craca pe care a cântat cucul, de ziua sa, era tăiată și pusă în scăldătoarea fetelor, pentru ca flăcăii să nu le ocolească.
În unele zone din țară, cucul era considerat tămăduitor de… boala iubirii. Cei care sufereau din dragoste, pentru că persoana iubită îi ignora, foloseau următorul leac: se ungeau cu untură de cuc în dreptul inimii.
* O virtute pe săptămână – Cumpătarea
Numirea acestei simțiri sufletești vine de la verbul ”a cumpăni”, care înseamnă ”a ține în cumpănă dreapta”, adică a menține fiecare lucru în ordinea lui firească.
Cumpătarea este o virtute care le înfrumusețează pe toate celelalte. Numită și chibzuință, cumpătarea este acea simțire care ne indică măsura ce se cuvine fiecărei fapte, fiecărui cuvânt și fiecărui gând.
Pentru a fi bun, fiecare lucru trebuie împlinit în măsura cuvenită lui. „Pe tot lucrul îl împodobește măsura”, după cum spune Sfântul Isaac Sirul.
Cumpătarea aduce liniște, pace și împăcare în viața omului. Pe calea de mijloc, numită și calea împărătească a mântuirii, nu poate păși statornic, fără a se abate în laturi, decât omul cumpătat.
Opusul cumpătării este lăcomia, care afectează atât sufletul, cât și trupul. Omul cumpătat își fericește sufletul, care este păzit de ispitirea spre extreme, dar și trupul, care este păzit de dureri străine și de boală.
Sfântul Vasile cel Mare vorbea despre cumpătare:
„Cumpătarea se cuvine să fie limitată pentru fiecare om după puterea lui trupească, așa încât nici să contribuim mai puțin decât îngăduie puterea reală, nici să ne forțăm peste putere.
Pentru că și aceasta, socotesc, se cuvine s-o avem în deosebită atenție, ca nu cumva, adică să consumăm rezistența trupului cu excesul cumpătării și să-l facem neputincios să împlinească faptele importante, manifestarea iubirii hristice”.