Col. Valentin Munteanu – Maraton prin instanțe

Are aproape 48 de ani, aleargă 42 de kilometri în exact două ore și 39 de minute și merge, în fiecare zi, cu trenul. Se trezește la 4,30 dimineața, iar la 7 este în Piatra-Neamț. După program, face traseul în sens invers, iar la ora 18 ajunge acasă.

Colonelul Valentin Munteanu este consilierul juridic al Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț și spune despre cele 3 ore pe zi petrecute în tren că sunt „prețul plătit pentru ieșirea din serviciul operativ”. Slujba sa constă în studiul înscrisurilor din dosare, întocmirea de documente și susținerea cauzelor în fața instanței. Deși nu se consideră „copt” ca jurist („ar trebui măcar 5 ani de experiență”), a reușit să câștige procese atât la Curtea de Apel Bacău, cât și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Majoritatea cauze civile – litigii de muncă sau revendicări, Jandarmeria Neamț având diverse spații și terenuri prin tot județul.

De la Liceul de aeronautică, a „zburat” la strung

Născut în Bacău, pe 21 august 1967, Valentin Munteanu a făcut treapta I la Liceul de aeronautică, pentru că așa au vrut părinții, deși n-avea niciun fel de înclinație spre matematică-fizică. Pe vremea aceea, era o concurență fantastică, iar din 12 clase, câte erau în primii doi ani de liceu, rămâneau doar două în treapta a II-a. A obținut aproape 7 la examen, dar n-a încăput în cele două clase, așa că s-a angajat la Fabrica de mașini-unelte Bacău, într-o secție grea, unde se muncea pentru export. Avea 16 ani. Și avantajul că, înscriindu-se la seral, nu era obligat, ca alții, să lucreze 12 ore pe zi, ci era lăsat, după „doar” 8 ore, să plece la școală. După ce-a terminat liceul, a plecat în armată, la Sibiu, la Școala de ofițeri de infanterie, actuala Academie a trupelor de uscat. A avut ofertă să rămână acolo după scurgerea celor 15 luni, cât a fost militar în termen, dar nu s-a considerat destul de matur și s-a întors la strungurile lui, de la Fabrica de mașini-unelte, unde a lucrat până în 1990.

„Atunci am aflat că Școala de ofițeri Băneasa s-a transformat în Academia de poliție, cu facultate de drept în paralel și m-am dus acolo. Am absolvit în 1994 și am fost prima promoție «capitalistă». Am terminat cu medie bună, printre primii 10, din peste 200 de absolvenți, însă, în ciuda faptului că am fost șeful clasei de criminalistică și puteam rămâne în București oriunde, m-am întors la Bacău, pentru că mama rămăsese singură. Dar, la Poliția municipiului, unde am fost repartizat, nu era niciun post de criminalist, așa că am ajuns la judiciar. Ca să reziști într-un asemenea compartiment trebuie să ai anumite abilități, iar prima este capacitatea de a-ți face surse în mocirla societății. După 2 ani am plecat la cercetări penale, structura căreia atunci i se spunea «procurorii poliției». În paralel, m-am ocupat cu sportul, la care nu am renunțat din perioada academiei, când am început să particip la maratoane. De-a lungul anilor, am adunat un sac de diplome, medalii și cupe, din care jumătate a spart fiică-mea când era mică. Revenind la perioada când eram la cercetări penale, printre dosarele pe care le aveam în lucru nu știu dacă erau câte 5-6 cauze cu arestați într-un an întreg, cu termene foarte stricte. Eu plecam la competiții cam două-trei săptămâni, să zic de 2-3 ori pe an, nu mult. Dar se pare că am deranjat, pentru că mi s-a spus în față să aleg: ori dosarele, ori sportul! Eram foarte mândru de performanțele mele: fusesem coleg de lot cu Doina Melinte, iar în decembrie 1990 am participat, cu echipa României, la primul campionat mondial, organizat în Spania, la care a fost invitat Ministerul de Interne. Am obținut locul 10 în lume. În 1993, am luat locul III la maratonul internațional București – cea mai bună performanță a mea. Între timp, mă apucasem și de biatlon, triatlon, înot, alergare montană, mountain bike și tenis de câmp. Toate mi-au trecut prin fața ochilor ca într-un film și am decis să renunț la dosarele penale. M-am transferat la Comandamentul de jandarmi teritorial Bacău, ca ofițer de ordine publică”.

După diverse etape profesionale, din care ultima la Gruparea de jandarmi mobilă Bacău (structura de „mascați” cu care lucrează procurorii DNA și DIICOT), a urmat plecarea în Kosovo, într-o misiune de 6 luni, după o pregătire de 4 luni.

„Kosovo a fost experiența care mi-a luminat creierul”

„Eram împreună cu alte 3 detașamente de intervenție – francezi, italieni și polonezi – și aveam ca misiune ținerea sub control a conflictelor dintre sârbi și albanezi. Localitatea Mitroviça este străbătută de râul Ibar. La nord de râu stau sârbii, iar la sud albanezii kosovari. În august 2010, de la o neînțelegere între niște tineri, s-a ajuns ca mii de oameni să fie la un pas de a se încăiera. Am ieșit toate detașamentele și abia pe la 5 dimineața am reușit să-i împrăștiem, cu gaze lacrimogene. N-am făcut uz de arme, dar ei au tras cu kalașnikoavele și un maistru militar francez a fost împușcat în picior. În noaptea aceea, sârbii au adus un camion de cărămizi. Le rupeau și le aruncau în noi. În aceeași lună, albanezii au înființat un birou de evidența populației în zona sârbească a orașului și iar au fost proteste. Atunci au «reușit» să-l omoare chiar pe medicul lor, după ce-au aruncat o grenadă ofensivă. A fost periculos și riscant, pentru că am prins perioada de vară, când era cald și toți ieșeau în stradă. Iarna e ceva mai lejer, că nu le dă mâna să stea ore în șir în frig. Oricum, Kosovo a fost experiența care mi-a luminat creierul și m-a făcut să înțeleg foarte multe lucruri despre felul în care trebuie să trăiesc. După ce m-am întors, m-am decis să mă retrag din sistemul operativ și ocazia s-a ivit în ianuarie 2013, când s-a scos la concurs funcția de consilier juridic la Neamț. De asta zic că prețul plătit e 3 ore pe zi în tren. La noi, doar naveta cu trenul se decontează. Am mașină, dar o folosesc doar în situații de excepție”.

„Nu-mi plac aroganții și superficialii”

Sportiv îndrăgostit de munte, colonelul Munteanu și-a crescut fiica în spiritul „spartan” în care s-a format el însuși. Bianca Ioana este studentă în anul I la medicină și, în paralel, monitor de schi în Poiana Brașov. De mică a cutreierat munții și peșterile împreună cu părinții și a ajuns inclusiv pe Mont Blanc, dar „nu chiar până în vârf”. Vacanțele, week-end-urile, orice ocazie de a „fugi” pe vreun masiv n-a fost ratată. Chiar și petrecerile de zilele de naștere sau de sărbători, în familia Munteanu se întâmplă altfel.

„Nu-mi plac chefurile, unde se adună lumea, stă, mânâncă și bea. La ultimul revelion, de exemplu, am închiriat o cabană în Toplița, am fost împreună cu 7 familii, ziua am mers cu toții la schi, iar seara stăteam la grătar, la foc, la vorbă. E altceva. Bineînțeles, trebuie să ai și cu cine. Aș putea spune că sunt selectiv. Nu-mi plac aroganții și superficialii, nici cei care nu sunt profesioniști în domeniul lor. Respect oamenii de bun-simț și pe cei care dovedesc prin fapte că sunt valoroși. Sunt sătul de cei care doar dau din gură și nu fac nimic. Regrete? Da, am și regrete. Cel fundamental este că nu am mai făcut un copil. Iar cel de actualitate, pasager, este că de Ziua Jandarmeriei (care se sărbătorește pe 3 aprilie – n.red.) nu s-a organizat nicio competiție sportivă. Oricum, îi bat la alergare pe toți din unitate, deci n-am cu cine discuta, dar ar fi fost frumos să marcăm cumva momentul. Așa, în ziua de sărbătoare, voi lucra pentru dosarele aflate pe rolul instanței, mai ales că am unele noi și importante în care chiar am de muncit”.

Cristina MIRCEA