A jucat zece ani handbal, a absolvit facultatea de Drept și este asistentă șefă la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț. Timp liber nu prea are, dar, atunci când există, preferă să-l petreacă cu familia, la țară, sau în mijlocul naturii. Mihaela Olaru are 39 de ani, este din Girov, iar în 16 ani de asistență medicală de urgență a urcat treaptă cu treaptă pentru ca, în decembrie 2013, să devină asistentă șefă la SAJ. Coordonează echipele, face grafice, ține sub supraveghere medicamentele de pe fiecare ambulanță și este acolo oricând este nevoie de ea. Weekend, noapte, sărbători sau concediu.
A fost o dintotdeauna o fire bărbătoasă și i-a plăcut să ajute oamenii, încă de la grădiniță. Deși îi era groază de sânge, a vrut o carieră în medicină și să ajute oamenii în continuare. A urmat școala postliceală sanitară, iar în 1999 a dat concurs pentru un post la Serviciul de Ambulanță. „Mi-a plăcut foarte mult colectivul, încă de la bun început, și, mai ales, meseria. Totul era palpitant. Adrenalină pură. Lucram zi-noapte, apoi două zile libere. Abia așteptam să treacă cele două zile, ca să ajung la serviciu înapoi. Meseria aceasta dă dependență, iar eu sunt făcută pentru asta. Nu mi-ar fi plăcut să stau pe o secție de spital. Frica de sânge am depășit-o fără să-mi dau seama. Când ajungeam la un caz, nu mai conta, îmi impuneam că eu trebuie să salvez vieți și trebuie să dau tot ce e mai bun din mine pentru momentul respectiv”, povestește Mihaela.
„Pot să povestesc cu lux de amănunte orice urgență la care am fost”
I se întâmplă să meargă la solicitări, să recunoască un pacient pe care l-a tratat în trecut și să își aducă aminte istoricul. Poate povesti în amănunt o urgență la care a fost cu ani în urmă: „Sunt cazuri care se repetă la diferență de ani de zile și întâmplarea face să merg tot eu la acel caz. Le știu istoricul, nu trebuie decât să-mi spună ce simte la momentul de față. Și, apropo de lux de amănunte, nu o să uit niciodată nașterile la domiciliu. Eu am făcut stagiu pe ginecologie și mi-a plăcut, dar atunci când moșești un copil e o senzație înălțătoare, de nedescris. Am avut și sarcină gemelară la domiciliu și naștere pelvină. Acum ceva ani, am moșit o naștere pelvină la o fată de 19 ani, din Mărgineni, Hoisești. Era o iarnă geroasă, la 1 noaptea. Pe atunci, mașinile de ambulanță erau Dacii break. Nu era căldură în mașină, era un ger cumplit. Mi-am luat trusa în spate și am mers. Am ajuns la solicitare, o cameră mică, fără curent electric, mama era epuizată de la contracții. I-am cerut soțului lumânări, că nu se vedea nimic. Când am aprins lumânările, am văzut ceva negru. Am zis că trebuie să chem medicul neapărat. Era meconiu, primul scaun al nou-născutului, și ieșea și cu fundulețul. Telefonul mobil nu avea semnal și m-am dus să caut un telefon fix. Am sunat la 961 pe atunci și am spus că am nevoie de echipaj cu medic. Mămica avea tensiunea mică, pierdea și sânge. Era epuizată, nu reușea să împingă. Eram atentă și la perfuzia care trebuia pusă femeii în venă, și la lumânările care se stingeau, și la mamă care avea contracții. Eu am chemat ajutor, dar dura o oră și ceva până să ajungă, pentru că era și polei și ceață. Într-un final, a ieșit corpul copilului, dar i-a rămas capul blocat înăuntru. Când, într-un final, a ieșit, era albastru. Se asfixiase în oasele de la bazin. L-am pus într-o pelincuță, l-am curățat, i-am făcut masaj pe spate, am suflat cu sonda și a început să țipe și să se coloreze la față. Nu pot să explic ce sentimente am avut atunci. Era o fetiță de 1,9 kg. Când totul a fost gata, a ajuns și echipajul solicitat. Erau 4 oameni, cu lanterne, bine echipați. Am reușit să duc misiunea la bun sfârșit de una singură și totul a ieșit bine. Am revăzut acea mămică, după vreo trei ani. Avusesem o solicitare în zonă și ea era cu cea mică la dispensar, pentru o răceală. Așa am cunoscut și gâza care mi-a dat emoții într-o noapte geroasă de iarnă. Un alt caz de care îmi e drag e o sarcină gemelară, tot la domiciliu, băiat și fetiță, iar mama a numit copiii Mihai și Mihaela, după numele meu, în semn de mulțumire”.
„Sunt sunată la orice oră din zi sau din noapte”
Asistenta șefă se ocupă cu coordonarea activității asistenței medicale de urgență din toate substațiile nemțene, adică tot ceea ce ține de echipajele de urgență, cele cu medic, cele cu asistenți și echipajele de transport, plus echipajele de consultații la domiciliu. Planifică echipajele pe ture, se ocupă de controlul pe mașini, se asigură că asistenții au grijă de aparatură, de truse, că au medicamente… Se ocupă inclusiv de activitatea de dispecerat, prin planificarea operatorilor registratori de urgență. „Nu există timp liber. La orice oră, din zi și din noapte, sunt sunată. Tot timpul sunt la dispoziția serviciului de ambulanță. Telefoanele mele sunt deschise tot timpul, și cel personal, și cel de serviciu. Mă sună atunci când au nevoie, în caz de un transfer interclinic, de transferuri interdisciplinare, dacă e nevoie de medicamente. Pentru că în atribuțiile mele intră și depozitul de medicamente”.
De când este asistentă șefă, de mai bine de un an, Mihaela Olaru poate să facă gărzi doar în weekend – sâmbăta noaptea sau duminică ziua. „Adică sunt non-stop aici. Gărzi fac atunci când nu avem personal suficient. Atunci completez, mă duc și eu la urgență. Așa nu uit cum e să fii pe teren. Într-un an și 3 luni, sunt vreo 4 sau 5 duminici în care n-am venit la muncă, pentru că ori am fost de gardă noaptea noapte, ori am fost plecată din localitate”.
S-au triplat apelurile la 112
A făcut și activitate de dispecerat de-a lungul carierei sale. „Dispecerul este ori medic, ori asistent. Sunt bine pregătiți, nu oricine poate face dispecerat. Este un singur dispecer pe tură și un operator. Ducem lipsă de dispeceri, dar așa se lucrează în toată țara. În județele mai mari sunt mai mulți, dar noi ducem mare lipsă de personal operativ. Apeluri la 112 sunt foarte multe. 12 ore se stă lipit de scaun și, în același timp, se lucrează într-un ritm foarte alert. În ultima jumătate de an, urgențele s-au dublat, s-au triplat chiar. Nu mai este media de 100 de urgențe la 24 de ore, avem chiar și 250-280. Urgențe în sine, nu apeluri. De multe ori, urgențele de gradul II, adică cele mai puțin grave, trebuie să le amânăm, nu că nu vrem să răspundem solicitării, ci că nu putem să le onorăm la timp. Avem 7 echipaje cu asistent pe zi, un echipaj de transport și un singur medic. De cele mai multe ori, se urcă dimineața în ambulanță și coboară la 8 seara”. (Oana IOSUB-TOMA)
2 comentarii
o fata minunata, consateanca mea scumpa,sa fii sanatoasa si fericita,dmne ajuta
Un articol foarte frumos,despre o femeie deosebita.Sunt mandra ca o cunosc,este cansateanca cu mine chear ne inrudim(sunt fosta Macovei).De asemenea exemple avem nevoie pentru copiii nostri,pentru generatiile care vin.Suntem satui de elemente negative,promovate pe presa si televiziune,Un articol de acest gen nu are log in grila de programe, deoarece nu au audienta.Felicitari Doamna Mihaiela!Respect
!