Tabăra Cozla - un bolovan de gâtul Direcției de Tineret și Sport GALERIE FOTO

Înainte de 1989, nu era copil care să nu-și dorească să meargă într-o tabără școlară. Pentru a face asta, se duceau adevărate competiții. Amintirile din acele tabere, care erau un must have pentru copii măcar vara, dacă nu mai des, au rămas, pentru mulți, ca fiind definitorii pentru perioada copilăriei. Impresiile cu care tu, copil, te întorceai din tabără, erau de neuitat. Se legau prietenii pe viață, era una dintre puținele posibilități de a cunoaște oameni noi în acea perioadă. Județul Neamt nu făcea excepție printre celelalte județe din țară, având o rețea de tabere școlare bine pusă la punct, în locuri unde copii se puteau distra și vizita obiective turistice. În acest moment, avem o Direcție a taberelor, dar nu prea mai avem tabere. Iar ce avem poate fi catalogat ca fiind la nivelul minimal al pretențiilor copiilor și părinților. Săptămânalul ”Mesagerul de Neamț” vă propune o serie de materiale despre situația actuală a taberelor școlare și vă invită să veniți cu completări și posibile soluții pentru remedierea situației.

De data aceasta, vă prezentăm Tabăra școlară Cozla, care, alături de cea de la Oglinzi, a rămas bastion al recreerii copiilor în timpul liber, deși e departe de a fi emblema a ceea ce se cheamă Piatra Neamț – stațiune turistică de interes național.

Amplasată peste drum de Parcul Zoo, Tabăra Cozla din Piatra Neamț este, potrivit lui Gheorghe Paisa, directorul Direcției Pentru Sport și Tineret a județului Neamț, ca ”un bolovan de gâtul instituției” care-o administrează. „Acest centru de agrement trage toată instituția în jos, mai ales din cauza facturilor la căldură, care sunt foarte mari. Clădirea nu este izolată termic, ferestrele sunt foarte vechi, iar consumul de energie termică înregistrează niște valori înspăimântătoare. De exemplu, de pe 15 ianuarie și până pe 16 februarie 2015, am avut de plătit 9.325,43 lei noi. Apoi, luna următoare, ne-a venit o factură de 10.268,55 lei, iar pentru aprilie suntem datori cu 11.044,48 lei. Sunt niște sume imense, în condițiile în care noi nu am avut persoane cazate decât sporadic. Am mers la minister, pentru a obține o rectificare de buget. Sper să căpătăm o eșalonare a datoriilor de la E-On. Am mai câștigat niște bani, care ne-au prins bine, anul trecut, când am găzduit Biroul Electoral Județean Neamț. În 2014, am realizat doar 38% din cheltuielile pe care le-am făcut, întrucât nicio serie de elevi nu a fost completă. Ultimii musafiri pe care i-am avut au fost 56 de canotori, care au participat în sala Ceahlăul, la Campionatul Național de canotaj pe ergometru. Am fost recent la Târgul Național de Tabere, organizat în capitală. Toată lumea laudă zona Neamțului, însă spune că, din punct de vedere al hranei, stăm foarte prost. Deși este utilată complet, la tabăra Cozla nu mai folosim bucătăria. Pentru canotori, am adus bucătăresele de la Oglinzi și au gătit două zile la Piatra Neamț. Suntem, totuși, privilegiați că mai există centre de agrement la noi. Există județe în care nu a mai rămas nimic”.

Din iunie 2013, tabăra Cozla adăpostește și sediul Direcției pentru Sport și Tineret Neamț. După 70 de ani, în care „casa sportului” a fost la nr. 16, pe strada Ștefan cel Mare, aceasta a fost oferită Filialei Neamț a Partidului Mișcarea Populară.

„Mergeți în tabăra Cozla, dar rămâneți cât mai puțin posibil în incinta ei!”

Capacitatea de cazare a taberei Cozla este de 100 de locuri, în camere cu 3, 4 și 5 paturi. Sezonul începe pe 22 iunie și ia sfârșit pe 13 septembrie. Prețul zilnic per elev este de 67 de lei, cu 3 lei mai puțin decât la Oglinzi. La 10 persoane plătitoare, profesorul și copilul său au gratuitate.

De-a lungul anilor, opiniile celor care au venit în tabăra din municipiul stațiune turistică au fost împărțite. De exemplu, „Ana2006” a postat pe internet, pe 31 iulie 2011, următoarea constatare: ,,În vară, am însoțit un grup de elevi în tabăra Cozla din Piatra Neamț. Tabăra este amplasată într-o zonă deosebită, cu o multitudine de obiective turistice, atât naturale, cât și antropice, cu posibilități diverse de petrecere a timpului pe toată durata sejurului. Dar… nu dispune de un teren de sport, existând doar o platformă betonată care ține și loc de parcare, mărginită de trei mese cu băncuțe, locul ideal de desfășurare a activității preferate a profesorilor și elevilor: mâncatul semințelor și aruncatul cojilor pe jos, coji care rămân pe loc pe toată durata sejurului! Tabăra trece în prezent printr-un proces de renovare, desfășurându-se diferite lucrări cu zgomotele aferente… În ceea ce privește sala de mese, aceasta este un spațiu încăpător, dar cu mese și scaune insuficiente; cine era mai iute de picior apuca o masă curată, cine nu, trebuia să o curețe singur, deoarece personalul de la bucătărie era ocupat cu alte activități! Trebuie spus, însă, că mâncarea a fost bună și de cele mai multe ori suficientă. Nu pot să nu amintesc despre grupurile sanitare, care erau mai mereu murdare, curățenia acestora realizându-se după multe intervenții! Camerele, în schimb, dispun de mobilier nou, chiar dacă mai cade câte o scândură de la pat! Fiecare cameră dispune de televizor! Deci, în concluzie, mergeți în tabăra Cozla, dar rămâneți în incinta ei cât mai puțin posibil!”.

O altă părere, oarecum similară, a fost exprimată de Adi: „A fost nașpa tabăra. Parcă era un spital abandonat. Eram elevi de 10 și 11 ani și nu ne-a plăcut. Să nu mergeți niciodată acolo!”. Pe de altă parte, Mihaela este una din puținele persoane care s-a declarat încântată: „Am fost în această tabără în 2008. Este nemaipomenit. Orașul e foarte frumos, iar excursiile… ai ce vizita! Merită să mergeți în această tabără!”. Ce-i drept, de atunci au trecut 7 ani.

Un sediu bun pentru toată lumea

Construcția clădirii de pe str. Ștefan cel Mare, ridicată inițial ca internat al Liceului ”Petru Rareș”, a fost începută pe 27 noiembrie 1936, grație Comitetului Școlar, care a făcut intervenții la Casa de depuneri, pentru contractarea unui împrumut de 1.000.000 lei. Din ”Monografia Liceului Petru Rareș”, scrisă de prof. Alecsandru Iftimie, aflăm că „lucrările înaintează anevoie, pe de o parte, din lipsă de fonduri, pe de alta, mai ales din 1939 înainte, din lipsă de brațe de muncă. Etajul a putut fi folosit încă din 1940, dar clădirea a fost terminată, minus tencuielile interioare, abia în 1948. În 1949, directorul liceului a cedat cu prea multă ușurință presiunilor din afară și a acceptat trecerea clădirii – ridicate prin contribuția bănească a părinților elevilor și a câtorva întreprinderi industriale locale – în patrimoniul Ministerului Economiei Forestiere (Grupul Școlar Forestier – n.red), fără a primi ceva în schimb”. Clădirea a devenit tabără în iulie 1977, când Consiliul Popular Județean Neamț a investit tot un million de lei pentru a fi amenajată corespunzător. Învățătorul Vasile Săilă, fostul director al Administrației Taberelor Școlare Județene, spune că elevii s-au bucurat doar trei ani de acest centru de agrement, după care edificiul a fost cedat Institutului Județean de Proiectări, care a funcționat aici până în 1989, când s-a decis revenirea la destinația de tabără. Între 1991-1999, parterul a găzduit, pe lângă activitățile curente ale taberei, și cursurile elevilor externi de la școala specială „Alexandru Roșca”. „În perioada de glorie, spațiul era neîncăpător. Aveam plan anual de îndeplinit. Nu exista un sistem privat de tabere, ca acum. Eu am ieșit la pensie în 1999, și, de la an la an, această activitate de recreere școlară a lăsat de dorit”, declară Vasile Săilă. (Ana MOISE)