Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    joi, august 13
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Horoscop 13-19 august
    • Bacalaureat august 2026. 58 de absenți în Neamț la ultima probă scrisă. Cum s-a desfășurat sesiunea a doua
    • Colegiul Național ”Petru Rareș” își ia rămas bun de la Prof. Coralia Bunghez
    • Premieră națională în Carpați: cinci nemțeni au urcat toate cele 14 vârfuri de peste 2.500 de metri
    • Video-Foto. Coadă de aproximativ 2 kilometri între Vânători-Neamț și Humulești. Trafic blocat după deplasarea unui cortegiu funerar
    • VIDEO. Pe șoselele din Neamț au apărut zâmbete
    • Porumbeii și găinațul, o problemă majoră la Roman. Primarul Laurențiu Leoreanu ia atitudine
    • Comunicat de presă. O nouă zonă de agrement în Piatra-Neamț
    • Aplicația de cadastru “e-Terra” este repornită etapizat
    • În lipsa informațiilor reale despre spitalul nou, poduri în ruină și infrastructură, CJ Neamț ne recomandă Târgul de Sfânta Maria
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Arhiva » Echipa lui Valeriu Andrița și binele orașului Piatra Neamț
    pizza enjoy - Echipa lui Valeriu Andrița și binele orașului Piatra Neamț
    Arhiva noiembrie 8, 2016

    Echipa lui Valeriu Andrița și binele orașului Piatra Neamț

    By MesagerulUpdated:noiembrie 8, 20162 comentarii8 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    pizza enjoyExistă personaje care se confundă cu o perioadă anume din dezvoltarea unei localități, pentru că se află tot timpul în apropierea butoanelor care generează decizii vitale pentru comunitate. În Piatra Neamț, un asemenea personaj a fost, indiscutabil, Gheorghe Ștefan, ajuns primar în 2004. Pe lângă el, în echipa lui, au mai existat personaje care, prin felul lor de-a fi, prin sistemul de relații pe care și l-au construit, au reușit să devină un soi de embleme pentru comunitate. Doctorul Valeriu Andrița este unul dintre ei. A devenit consilier în 2004 și de atunci a rămas în CL Piatra Neamț, fiind și la ora actuală pe funcție. Singurul element de continuitate este faptul că a făcut parte din echipa lui Ștefan și a candidat pe listele promovate de acesta, indiferent de sigla de partid sub care a făcut-o.

    În ultimul timp, numele lui Valeriu Andrița a fost vehiculat, în presă și în discuțiile neoficiale ale politicienilor, ca fiind unul dintre elementele cheie în încercarea de a-l schimba pe Dragoș Chitic din funcția de primar desemnat. Adevărată sau nu, afirmația a promovat și o teorie a conspirației, apărută imediat, presărată, ca de obicei, și cu tot felul de elemente reale, teorie care spune că, la Piatra Neamț, astrele în Primărie se așează în funcție de Uranus. Dincolo de toate teoriile, rămâne consilierul local Valeriu Andrița. Rămân și urmele lăsate de el în activitatea din jurul Consiliului Local și al Primăriei.

    Andrița et Comp. – Ginerele

    Florin Ciobotaru
    Florin Ciobotaru

    După atâția ani de activitate ca ales local, percepția publică este că Valeriu Andrița a știut să folosească sistemul și să rezolve niște probleme pentru el și apropiații săi. Cel mai la îndemână în acest context vine, firesc, Florian Ciobotaru, ginerele său, care se ocupă, în acest moment, de așa-zisul mall al Primăriei, Forum Center de pe Cuejdi. Într-un sistem în care ordinele se executau, nu se discutau, iar deciziile se impuneau pe bază de ordin inclusiv când era vorba de funcții ocupate prin concurs, este greu de cuantificat cât au contat calitățile reale de manager ale lui Florian Ciobotaru și cât a constat numele socrului. Mall-ul primăriei s-a dovedit a fi un fiasco total, o gaură neagră, iar politica de menținere și de atragere a clienților a fost falimentată de modul tâmpit în care a fost gândită clădirea. Române cert însă că funcția de acolo i-a permis ginerelui doctorului Andrița să intre într-un circuit al persoanelor disponibile și pentru alte responsabilități remunerate. Printre ele, postul de membru în Consiliul de Administrație al Perla Invest, societate care, acum, prin creditele garantate de primărie, poate pune în pericol credibilitatea financiară și așa precară a municipiului. Și în acest caz, revine, la fel de insistent, întrebarea ”Ce anume l-a recomandat pentru un asemenea post – pregătirea profesională sau cuvântul socrului?”

    Despre același personaj, s-a vorbit, mult și cu suficiente elemente credibile, că a ajuns proprietar pe un spațiu foarte râvnit, în plin buricul târgului, vizavi de Muzeul de Istorie, pe bdul Decebal, spațiu care aparținea societății Urban, a Consiliului Local Piatra Neamț, unde fusese pizzerie. Imobilul a fost cumpărat de societatea Eurocif SRL Piatra Neamț, cu unic acționar și administrator Florian Ciobotaru și, după experimentul ratat Pizza Enjoy, a fost închiriat apoi Companiei Naționale Poșta Română. Aceștia, după cum s-a murmurat la vremea aceea, iar ulterior s-a demonstrat cu acte, au plătit (și plătesc în continuare) o sumă piperată pentru onoarea de a presta servicii poștale la Oficiul nr. 1, într-un spațiu absolut neadecvat pentru așa ceva, dar profitabil pentru cel care închiriază. Din nou apare întrebarea ”Cât a contat influența socrului și cât de mult au contat, la nivel de finanțare, contractele anterioare ale societății cu Primăria?”

    Cât de mult a contat contractul de închiriere cu Poșta în situația financiară a firmei dlui Ciobotaru se poate deduce din datele financiare, care, în 2009, avea o cifră de afaceri de numai 133.722 lei și un profit de 196.916 lei, după plata impozitelor, salariilor și a celorlalte speze.

    Cum spuneam, în prezent, Florian Ciobotaru ocupă o funcție de conducere la Urban, societatea de unde a cumpărat spațiul. Evident, are în continuare și societatea Eurocif, dacă este să ne luăm după datele de la Registrul Comerțului. Poșta a plecat, între timp, din mall-ul primăriei, dar a rămas, este drept cu chirie renegociată, în spațiul lui Ciobotaru.

    Cum se face că spațiul a fost cumpărat prin negociere directă și nu prin licitație? Ține de meandrele concretului din Primăria Piatra Neamț, care a luat în calcul ”investițiile” făcute de chiriaș, evident justificate cu hârtii, investiții care, datorită valorii, au permis vânzarea directă. Toți ceilalți doritori să cumpere un spațiu atât de vizibil au fost alungați, cu argumente administrative, și au înțeles imediat importanța funcției de consilier local și a celei de membru de frunte al unei echipe.

    Andrița et Comp. – Fratele Ginerelui

    dr. Lucian Ciobotaru
    dr. Lucian Ciobotaru

    Fratele lui Florian Ciubotaru, Lucian, a ajuns manager la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, după ce a fost, un scurt timp, consilierul pe probleme de sănătate al președintelui Consiliului Județean Neamț, Vasile Pruteanu. De reținut că Pruteanu a ajuns președinte al Consiliului Județean pe mâna echipei Ștefan și s-a aflat destul timp sub influența ei, până când Vasile Pruteanu a început afacerile pe cont propriu. Trebuie, de asemenea, reținut că angajarea unor consilieri personali este strict atributul președintelui și, de regulă, selectarea și angajarea se fac pentru a mulțumi pe cineva, care te-a ajutat pe tine, partidul sau pe altcineva important, pentru contribuția adusă în lupta pentru ascensiune politică. Din când în când, dar foarte rar, se iau în calcul și criteriile de performanță profesională. În cazul lui Lucian Ciobotaru, se prea poate să fi fost un cumul de factori; era, totuși, medic, chiar dacă au existat suspiciuni și îndoieli privind CV-ul său, mai ales la rubrica unde era descrisă activitatea de pe tărâmul SUA a lui Lucian Ciobotaru. Problema rămâne aceeași: cât a contat influența doctorului Andrița în numirea lui Lucian Ciubotaru la Consiliul Județean? Este greu de crezut că Vasile Pruteanu l-a ales fără să se consulte cu partidul; era încă în perioada obedientă față de conducerea de partid și de stat. Cât a contat dr. Andrița și în promovarea ulterioară a dr. Ciobotaru ca manager plin la Spitalul județean?

    Mandatul lui Lucian Ciubotaru a fost marcat de multe controverse, dar și de, nota bene!, o deschidere spre cei interesați să scrie despre spital. Achizițiile publice, ca aproape în cazul tuturor managerilor, au constituit cea mai mare problemă și, în timpul său, s-au dat destule tunuri, despre care Mesagerul de Neamț a scris un adevărat serial.

    Întrebarea esențială, în contextul în care discutăm acum, este dacă Lucian Ciobotaru a fost ajutat să ajungă manager. Răspunsul este, indiscutabil, da! Oricine din spital, dacă e întrebat despre perioada respectivă, dă același răspuns: omul lui Andrița a condus spitalul. Sau, chiar mai direct decât atât, Andrița era cel care conducea de facto spitalul.

    Omniprezentul dr. Andrița

    dr. Valeriu Andrița
    dr. Valeriu Andrița

    Valeriu Andrița s-a dovedit a fi un cui pentru actuala conducere a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, mai ales după ce Curtea de Conturi a constatat că doctorul Andrița a încasat multă vreme niște bani la care nu mai avea dreptul. De aici, conflictul său, de notorietate, cu actualul director, care a încercat să pună în aplicare decizia Curții de Conturi și prevederile legale, ce urmau să culmineze cu înlocuirea din funcția de șef de secție. Persoane implicate în negocierile care ar fi trebuit să ducă la schimbarea lui Dragoș Chitic din funcția de primar susțin că aportul dr. Andrița la ”trădarea” lui Chitic are la bază dorința acestuia de a reveni în Consiliul de administrație de la spital, lucru pe care l-ar fi pretins de la partenerii săi de discuții.

    Activitatea de consilier local a doctorului Andrița, deși întinsă pe trei mandate, este una tipică pentru Piatra Neamț. A votat conștiincios tot ce i s-a pus în față, dar a avut grijă să nu fie uitat. Rolul său în tevatura cu terenurile de pe Băcioaia – subiect aruncat la groapa uitării -, împreună cu ceilalți membri ai comisiei este unul asupra căruia merită revenit, mai ales că acolo au fost îngropate multe cereri de despăgubire și terenurile au ajuns taman la cine trebuie.

    Valeriu Andrița este un produs tipic, de politician local, care a știut să folosească în mod inteligent funcția pentru a rezolva multe probleme de natură personală. Și, ca el, mulți la Piatra Neamț și în Neamț.

    • Demnități administrativ-publice pentru medicul Valeriu Andrița
    1. În 1995, a fost ales să reprezinte interesele Municipiului Piatra Neamț în Societatea de Transport Urban SA Piatra Neamț, ulterior Transurban. Societatea nu mai există, sub niciun nume, a dat faliment și, de pe urma ei, au rămas niște clădiri și terenuri cu o soartă extrem de interesantă, dacă ne referim la cine s-a ocupat de vânzarea lor și cine le-a cumpărat.
    2. În 2005, este ales membru AGA la SC Parking SA.
    3. În 2008, este ales membru AGA la SC Publiserv SRL. Este perioada în care Publiserv ajunge în pragul insolvenței.
    4. În 2012, este reconfirmat la Publiserv și numit la Locativ Serv, tot în AGA.

     

    Este de observat cum meseria de bază, cea de medic, este foarte apropiată de cea unde este ales să reprezinte interesele Consilului Local Piatra Neamț: transport în comun, asfaltări, gospodărie comunală… (Valentin BĂLĂNESCU)

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Premieră națională: 21 de români au atins toate cele 14 vârfuri de peste 2.500 m din țară în doar 7 zile ZCH Botoșani. Peste 200 000 de lei și o autoutilitară, ridicate de polițiști într-un dosar privind tombole ilegale NewsEdge A sunat clopoțelul – fotbalul mare din Cupele Europene s-a întors! PSG păstrează Supercupa Europei, o competiție apărută la inițiativa unui jurnalist BusinessEdge Inflația anuală a coborât la 8,2% în iulie. Unele alimente s-au ieftinit, dar chiriile și motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri
    Florin Ciobotaru Lucian Ciobotaru valeriu andrita
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous Article”Flotila” pietreană se menține în topul european
    Next Article Bebeluș de 6 luni căzut de la balconul Pensiunii Corola
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    meteo 4 august 2026 cod galben de caniculă în Neamț

    Cod galben de caniculă în Neamț. Miercuri, avertizarea urcă la cod portocaliu

    august 4, 2026
    Cod galben de vijelii, ploi și grindină în Neamț

    Cod galben de vijelii, ploi și grindină în Neamț

    iulie 7, 2026
    Bac cu fereastra deschisă

    Video. Bacalaureat cu fereastra deschisă

    iulie 3, 2026
    View 2 Comments

    2 comentarii

    1. maria on iunie 15, 2015 11:08 am

      Multumim pentru informatii >
      S-a ridicat astfel valul care camufla de ani buni despre cum se face politica in””” interesul ‘” cetatenilor din Piatra Neamt. .
      Este regretabil tot ce a fost si tot ce se intampla .
      Dorim ca sa se destructureze astfel de sisteme de a conduce orasul Piatra Neamt prin consilieri.

      O rugaminte :– sa se faca campanie ptr mutarea Oficiului Postal nr 1 . dar si vama din Dramanesti . in cladirea postei de pe str Calistrat Hogas ( langa Colegiul Calistrat Hogas ) . Acea cladire este facuta construita special de edilii anilor 1900 .Este plina de muuulta istorie cu o arhitectura superba si speciala serviciilor postale… Pietrenii au fost mintiti ca se renoveaza cladirea … si pana atunci au mutat totul in spatiul ginerelui dr Andrita. RUSINOS !!
      Si serviciul vamal a fost mutat prin Darmanesti.. in conditii insalubre.

      Reply
    2. lucy on iunie 19, 2015 8:53 am

      Da,cladirea Postei de pe str.Alexandru cel Bun trebuie sa devina cea fost odata.E pacat ca am fost mintiti ca se va renova.Asteptam poate se va face ceva.Multumim.

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.