Prefigurată de la începutul lunii mai, odată cu transferul de la Instituția prefectului la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instalarea fostului prefect din urmă cu ani buni, Lazăr Latu, la conducerea Agenției Zonei Montane e o chestiune de zile, până la semnarea Ordinului de ministru. Numirea în funcția de director general este urmare a concursului organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Din cei opt candidați înscriși, doi au ajuns la proba scrisă și doar câștigătorul la interviul de miercuri, 24 iunie.
Agenția Zonei Montane, cu sediul la Vatra Dornei, a fost înființată prin Legea nr. 139/2014, iar organizarea și funcționarea sunt reglementate de HG 1189/2014, în vigoare începând cu 1 februarie a.c. Oficial, în România avem nu mai puțin de 27 de județe cu zonă montană.
Economistul Lazăr Latu, un cunoscător apreciat a ce înseamnă politici europene dedicate acestor zone, s-a remarcat în ultimii patru ani datorită pasiunii constante puse în slujba Forumului Montan din România (și) prin filiala nemțeană. De numele său se leagă înființarea Centrului teritorial de învățământ deschis la distanță al ASE București la Piatra Neamț, în 2001. După cum mărturisea în partea de interviu a concursului, organizarea și conducerea agenției reprezintă încununarea carierei sale publice de după Revoluție, începută la Garda Financiară și continuată la Agenția Națională de Privatizare și Prefectură. Anterior, timp de 17 ani, a lucrat pe Platforma Săvinești.
Despre rolul agenției în asamblarea diverselor programe naționale și europene care vizează zona montană, legătura cu prof. Radu Rey și dr. ing. Avram Crăciun de la Forumul Montan Român, despre cultura muntelui și, nu în ultimul rând, ce înseamnă „triunghiul de forță” format de județele Bistrița-Năsăud, Suceava și Neamț, un interviu, joia viitoare, în „Mesagerul de Neamț”. (Viorel COSMA)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)




