* Interviu cu Viorel Chirilă, un liberal fără partid
Tot liberal?
Sigur. În convingeri, dintotdeauna. Am fost și sunt, pentru că am crezut în principiile liberalismului. M-am regăsit în aceste principii și m-au determinat să mă înscriu în PNL, să le promovez, să încerc să le pun în practică, atât cât s-a putut.
Îmi păreți un pic resemnat.
Este o resemnare nu numai a mea, e a întregii populații a României. În primul rând, datorită faptului că partidele politice nu mai sunt partide politice.
Dar ce sunt?
Partidele au fost gândite să se poată constitui în grupuri de oameni care să vină cu soluții pentru administrarea societății, fie că vorbim de societate la nivel de țară, fie de o comunitate locală. Dacă facem o comparație între ce ar trebui să facă și ce fac, ne dăm seama ce se întâmplă. Niciunul nu-și respectă principiile, nu-și respectă platformele, nu-și respectă programele măcar pe patru ani de zile.
Bine, e vizibil că PSD ia măsuri ce par liberale, iar unele chiar sunt.
Guvernele liberale, când au fost la putere, au venit cu măsuri de stânga. Este un amalgam din care populația nu mai înțelege cum am putea aplica niște măsuri de stânga cu efectele respective, care se pot prevedea, și măsurile de dreapta cu efectele lor.
Partidele – grupuri de oameni cu interese personale
Totul pentru putere, nu?
Este normal ca un partid să-și dorească să ajungă la putere, dar trebuie să vedem de ce-și doresc să ajungă la putere. Cred că trebuie să plecăm de la organizațiile de bază. Sunt niște grupuri de oameni care merg acolo pentru a-și rezolva niște interese personale. Partidele nu-și mai pregătesc oamenii așa cum am făcut noi odată, la PNL, în 2004, când am constituit grupuri pe diverse sectoare de activitate. Am avut comisii pentru sănătate, pentru învățământ, pentru industrie, pentru administrație publică ș.a.m.d. Veneau zeci de oameni și nu oricine. La comisia de sănătate ne vedeam cu medici din spitalul județean, cu șefi de secție. Chiar au venit cu propuneri corecte pentru modificarea legii, pentru organizarea sistemului de sănătate. La fel în învățământ.
Cinstit vorbind, mare lucru nu s-a ales. A fost o emulație formidabilă și gata.
Vedeți, această emulație, aceste propuneri dacă nu se regăsesc în programul și activitatea partidului, acei oameni care aveau anumite capacități și o experiență nu mai vin. Nemaivenind ei, vin alt gen de oameni, cu alte interese și atunci partidele devin – nu vreau să pun etichete mai dure – grupuri de oameni cu interese personale. De-asta în interiorul partidelor sunt acele fricțiuni și acele neînțelegeri și acele explozii – pentru că acele interese personale sunt foarte greu de ajustat, de împăcat.
Descurcă-i, drace!
Ce ziceți de campania deșănțată de achiziții din orice sursă a PNL?
Este o decizie oarecum disperată pentru a acumula cât mai multe voturi. Eu aș fi văzut altfel problema asta și cred așa trebuia procedat. În primul rând, marele PNL a promis „punct și de la capăt”. Punctul cred că l-au pus, dar nu l-am văzut. Și nici capătul nu l-am văzut. De la acel capăt ar trebui să spună că în PNL nu primesc membri traseiști, care au avut dosare penale, care au trădat la vot în anumite situații, pentru interese. Această barieră trebuie pusă, ca să înțeleagă populația ceva. Că partidul își deschide porțile spre societatea civilă, am auzit și eu asta, e normal. Dar PNL în mod special a fost văzut ca un partid de elite. Ori ce strâng acuma nu sunt elite. Fără elite, nu mai reprezintă ce a reprezentat. Elitele trebuie să dea direcția. Elitele trebuie să pregătească programele de guvernare, să vină cu argumente pentru a câștiga voturile populației.
Să lăsăm programul de guvernare și să coborâm în Piatra Neamț. N-am auzit pe niciunii să spună „Fraților, nu e bine. Uite așa trebuie procedat pentru a salva orașul în 5 ani, în 10 ani”. Așteptarea cea mare era de la liberali.
Vedeți, în campania electorală trecută, când și eu am candidat, am avut un program și tot veneau cei din presă și-mi spuneau că eu, ca independent, am cel mai bun program. La început, mă simțeam oarecum în minoritate, mă gândeam că o să vină partidele mari cu programe serioase și-al meu o să fie nimic. N-a fost cazul. Partidele nu se preocupă de rezolvarea problemelor comunităților. Uitați-vă, la Piatra Neamț – ca în orice localitate din țară, din lume – sunt niște probleme de rezolvat. Unele apar din mers, nu sunt din perioada comunistă. O comunitate este ceva viu, în transformare. Unele probleme rezolvate pot genera altele la rândul lor.
Publicul știe foarte bine problemele reale, dar ni se iau ochii cu o lopată de asfalt pusă undeva.
Se rezolvă probleme de conjunctură, probleme de imagine. Problemele de fond rămân în continuare nerezolvate. Piatra Neamț are probleme foarte mari la dezvoltarea infrastructurii, la dezvoltarea economică. Lupta în lume e pe dezvoltare economică, vedem cu toții. În Piatra Neamț se fac sondaje ca să vadă cum votează lumea, dar nu se face măcar o culegere de probleme ale cetățenilor, pe zone, pe străzi. Treaba asta se face pe teren. Eu vă spun că în ultima campanie am fost pe teren, am discutat cu oamenii.
Așa se face un inventar real.
Se face un inventar de probleme, așa este, nu un sondaj. Asta trebuie să facă membrii de partid. Dacă vor puterea ca să rezolve problemele, trebuie să știe problemele direct de la cetățeni. Ele trebuie apoi să se regăsească într-o strategie locală pe termen scurt, mediu și lung, aprobată în consiliul local. Uitați, Piatra Neamț are acum o strategie aprobată. Întrebați pe toți consilierii dacă știu ce-i cu ea! Poate cei mai vechi să știe ceva. Cei noi habar nu au. Strategia pe termen mediu este în legătură cu turismul, deci cu municipiul stațiune turistică.
O prostie fără seamăn…
Este o prostie. Întrebarea e: o mai păstrăm?
Exponentul Tăriceanu
Revin la zona de expresie politică liberală. La un moment dat, Tăriceanu cu al său PLR începuse să dea semnale interesante. Părea atractiv, dar se pare că a cam terminat benzina.
Eu am văzut din start plecarea domnului Tăriceanu ca plecare într-o fundătură. El este un bărbat în politica românească, trebuie să recunoaștem. Dar această colaborare cu PSD, începută din timpul guvernării sale, ridică niște semne de întrebare la care nu se răspunde, iar liberalii nu acceptă așa-ceva. Adevărații liberali nu acceptă colaborare cu PSD.
Bine că au făcut-o în USL. Sugerați cumva că adevărați liberali nu sunt în partid fiindcă ei nu ar accepta o colaborare nici cu urmașii lui Boc și Băsescu din PDL?
Aici este o problemă destul de interesantă. O altă variantă pentru PNL nu era! Acest PDL eu nu știu să-l interpretez ca pe un partid de dreapta sau de stânga. A fost un partid constituit din conjunctură la inițiativa președintelui României.
Care a vrut să rupă PNL.
Chiar să-l distrugă și să-i ia locul. Nu s-a întâmplat pentru că în PNL mai există pe ici, pe colo niște liberali dârji.
Păi, Tăriceanu, așa sprijint de PSD cum a fost în Parlament, a reușit să salveze partidul. Dacă zbura de la guvernare, nu știm cum reușea PNL să nu aibă soarta țărăniștilor.
Nu spun că nu, dar după acea guvernare trebuiau clarificate lucrurile. Acuma, plecarea domnului Tăriceanu din PNL spun că nu i-a făcut bine nici lui, nici partidului. E complicat, eu îl înțeleg. Și eu am plecat din PNL, dar cred că n-ar trebui să ducă o luptă cu PNL. A fost un exponent al liberalismului românesc.
Dor și trădare
De Crin vă e dor?
Îmi este dor, este un politician adevărat. Lumea îl bănuiește de foarte multe prostii, dar eu l-am studiat cu foarte mare atenție comparativ cu domnul Tăriceanu, vă spun sincer. E bănuit de înțelegeri pentru că s-a retras. Nu-i așa, el a promis că pleacă din funcția de președinte dacă nu obține niște rezultate și a plecat. Într-o Românie în care vedem numai trădări și hoții, dacă un om procedează corect, pe el îl suspectăm. E cum am procedat și eu. În momentul când cu partidul am avut o înțelegere și partidul a trădat acea înțelegere, eu am plecat. Dacă trădam eu, tot eu plecam.
Nu aveți resentimente, fiindcă el garantase că o să candidați la primărie în 2012?
Nu am absolut niciun resentiment. El m-a prezentat drept candidat la Piatra Neamț. Eu n-am spus nimic, el a spus. După ce a spus-o, au început să se agite lucrurile. Mi-am dat seama că era foarte greu ca eu să rămân candidatul USL-ului. Erau mai multe motive. Unu: deja auzisem că PC avea intenții la Piatra Neamț. Doi: știam că primarul în funcție (Gheorghe Ștefan) nu stătea foarte liniștit, fiindcă sondajele de opinie nu erau îmbucurătoare. După alegeri, oameni din staff-ul lui mi-au spus foarte clar cum s-a procedat în așa fel încât eu să nu fiu candidatul USL și nici măcar să nu ajung în consiliul local, pentru că eram o voce care deranjam.
Cum s-a procedat?
Cam sub forma următoare: prin anumiți deputați ai PSD, care erau prieteni cu primarul, s-a intervenit în USL ca la Piatra Neamț să nu fiu eu candidat. Asta s-a rezolvat. După aceea, mi s-a spus că au avut ordin foarte clar ca, în 17 secții de votare, să fiu boicotat și o parte din voturile cuvenite mie să treacă în tabăra lor.
Conspirație în toată regula. Puteți dovedi?
Nu-i vorba de a dovedi, eu vă spun ce am aflat. Au fost niște discuții.
Deputații PSD au nume și prenume?
Au. Am spus că erau prieteni cu fostul primar, sunt cunoscuți.
Căutând un vizionar
Ce faceți la anul? Există un curent de opinie care afirmă că sunteți cel mai bun primar pe care nu l-am avut.
Într-adevăr, sunt voci. Mă opresc oamenii pe stradă, prin magazine, mai vin și pe la mine și mă întreabă. Oamenii încep să devină interesați. Nu e simplu să faci politică atunci când vrei să fii cinstit și să spui lucrurilor pe nume, să spui adevărul. Mie nu mi-a fost deloc ușor, când am fost consilier local, să fiu o voce aproape unică într-un ocean de voci PDL. Dar am avut satisfacția că am blocat niște proiecte care nu trebuiau făcute, că am stimulat altele care trebuiau făcute, că am luat niște bani de la stadion – n-au fost puțini, 1 milion de euro! – și s-a făcut o stradă. Să nu uităm ce luptă a fost cu cafeneaua aceea din Parcul Tineretului. Consilierii PDL, am aflat pe urmă, n-aveau voie să vorbească cu mine, să se întâlnească cu mine.
La anul? Nu știu. USL a fost votat irațional în 2012, spun eu, și dacă se va vota iar pe partide, va fi greu pentru independenți. Pentru a câștiga primăria ca independent, e o muncă foarte grea, care trebuia începută. Eu doresc totuși să am o apropiere de PNL și să port o discuție cu organizația.
O să vă întâlniți cu liberalul Chitic, cu liberalul Ouatu.
De-acuma vor fi mulți liberali. Nu știu cum se vor organiza. Trebuie o voce care să-i poată coagula cât de cât. Din vocile care sunt acuma este greu.
Nici Alexandru Drăgan nu-i poate aduna?
Nu, nu.
Mugur Cozmanciuc?
Nu, nu cred. Fiecare este cu organizația lui. Trebuie să-și satisfacă membrii din organizația respectivă, să le reprezinte interesele. E greu. Eu îi înțeleg pe amândoi. Cred că ar trebui o persoană din afară, vă spun foarte sincer. Nu neapărat eu. Cred că ar trebui să vină un candidat care să-i coaguleze în jurul lui. Dacă apare de la ei, din interior, n-o scot la capăt. Așa văd eu. Poate fi și cineva din societatea civilă, fără o funcție în partid.
Pe scurt, un independent susținut de dreapta care să facă astfel și pace în dreapta politică.
Să facă pace în dreapta și să reprezinte interesele fără părtinire.
Dacă vă cheamă Cozmanciuc la o discuție, ce faceți?
Mă duc. Am fost întrebat ce fac dacă mă sună PSD la telefon. Mă duc și la PSD pentru o discuție. Foarte greu mă văd candidând de acolo, dar pentru o discuție aș merge oriunde.
Adică și PSD să caute un independent candidat de primar care să închidă și luptele de succesiune de la ei?
Absolut! Partidul care face mișcarea asta în Piatra Neamț câștigă.
Care-o face primul…
Ăla câștigă. Societatea civilă, electoratul nu mai vrea să vadă în politică figurile astea care s-au certat, care-s tot timpul pe ecrane. Cred că un independent cu vizibilitate, cu încredere în municipiu, ar putea avea succes. Părerea mea e că, indiferent dacă e independent sau din partid, trebuie un candidat cu viziune. Piatra Neamț băltește. Un primar cu viziune va debloca această situație.
A consemnat Viorel COSMA
Un comentariu
Liberalii va așteaptă. Succes