Adina Duicu, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Mehedinți Adrian Duicu, cercetată pentru fraudă la examenul de bacalaureat, a fost admisă la trei facultăți din cadrul Universității de Vest din Timișoara, pe locurile bugetate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Parteneri
Mesagerul Bacău Director din Neamț, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul ABA Siret
ZCH Propunere de ministru pentru finanțarea rezidențiatului în medicină: Împrumuturi de la stat pentru absolvenții cu taxă
NewsEdge Cât vor primi elevii în 2026-2027. Bursele sociale se plătesc și în vacanțe
BusinessEdge Bursa de Valori București închide ședința de tranzacționare în teritoriu negativ. BET coboară sub 32.000 de puncte, iar acțiunile Aquila scad cu 8,12%




