Departe de orice tentativă de a-l promova drept traseu turistic, Drumul Vitoriei Lipan, cunoscut mai degrabă drept Drumul Talienilor, după numele drumarilor italieni aduși de regele Carol I pentru a-l construi, leagă comunele Borca, din județul Neamț, și Mălini, din județul Suceava, prin Pasul Stânișoara. Lungimea acestui drum, parcurs de eroina lui Sadoveanu în căutarea rămășițelor bărbatului ei, este de 55,22 km, din care 21,62 km sunt pe teritoriul județului Neamț, iar 33,6 km pe cel al județului Suceava. Cel mai înalt punct este în Pasul Stânișoara, la 1235 m, unde cumpăna apelor separă cele două județe.
Istorie și poveste de roman
Șoseaua a fost construită între anii 1902-1914, pe teritoriul Domeniilor Coroanei, din ordinul regelui Carol I, care și-a dorit o cale de legătură între Valea Bistriței și Valea Moldovei. În Pasul Stânișoara, drumarii italieni au ridicat o cruce din piatră, numită de localnici Crucea Talienilor, care a fost distrusă în bombardamentele din august 1944. Ulterior, a fost așezată în locul ei o cruce metalică, luată de la o biserică strămutată, iar în partea de est a muntelui, într-o poiană, a fost ridicat un monument, în amintirea militarilor care au murit apărând acest drum.
Cine vrea să meargă exact pe urmele Vitoriei Lipan ar putea pleca de pe măgura Tarcăului – locul din care văduva din romanul lui Sadoveanu a pornit în căutarea bărbatului ei, după 12 vineri de post negru, timp în care s-a lămurit că, dacă nu s-a întors, sigur nu mai este în viață. În Tarcău, însă, în afară de mănăstire, iubitorul de monumente nu mai are ce vedea. Iar biserica, ridicată de Ieroschimonahul și duhovnicul Avramie în 1833, din bârne de frasin și împodobită cu o catapeteasmă din lemn de tei, chiar merită vizitată.
Apoi Vitoria, însoțită de fiul ei Gheorghiță, a urmat cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni, Farcașa, Borca, Broșteni, Crucea, Suha și Vatra Dornei. Turistul, însă, nu prea are ce vedea în Bicaz. Muzeul de istorie, care era odată țintă pentru cei aflați în trecere, este închis și plin de ciuperci de lemn, iar primăria ar avea șanse să devină un obiectiv numai dacă și-ar recăpăta destinația inițială – aceea de Casă Regală – cu aspect cu tot. Deocamdată e o clădire, pe care se văd clar semnele timpului și o groază de cabluri, dar cel mai trist este că structura de rezistență a construcției începe să „obosească”. Mult mai optimistă se deschide perspectiva vizitării bisericii din Buhalnița, ctitorită de Voievodul Miron Barnovschi, decapitat la Istanbul, un martir al Moldovei asa cum a fost și Brâncoveanu în Țara Românească. Fostă mănăstire, devenită acum biserică de parohie, construcția datează din secolul XVII și a fost înzestrată de ctitor cu prima berărie din Ținutul Neamțului. Din 1865, în o parte din chilii a fost amenajată o școală, care s-a mutat, însă în 1900, iar construcțiile s-au degradat continuu. Când a început strămutarea, în vederea construirii lacului de acumulare, biserica a fost demantelată și reconstruită pe locul actual.
Chirițeni – moștenitoarea bisericilor de sub lac
Foarte aproape este biserica din Chirițeni, Hangu. În istoricul parohiei se păstrează o notă a preotului Mihail Galinescu: «Biserica din Hangu a fost începută în anul 1785 și terminată în 1795, ridicată prin stăruința preoților Ioan Vici – zis Popa Lupu și Ion Cracoveanu. Această biserică cu hramul ”Sfântul Nicolae” era construită la nord de 2 stejari și a fost arsă de turci în 1821 – Revoluția lui Tudor Vladimirescu. Biserica ce a fost construită ulterior, tot cu stăruința preoților, a fost ridicată pe un loc mai înalt, la sud de cei 2 stejari seculari și a fost sfințită în anul 1829. În anul 1895, a ocupat postul de preot paroh al Hangului, preotul Costache Gheorghiu, care în timpul primului război mondial, a căzut la datorie. În timpul păstoririi lui, s-a pus problema construirii unei biserici noi, deoarece biserica existentă devenise neîncăpătoare. Decedând preotul paroh, a urmat fiul său, preotul Teodor Gheorghiu, care, în anul 1921, a reușit să sfințească locul și să fie începută construcția noii biserici. În anul 1922, preotul Teodor Gheorghiu a fost transferat la biserica Valea Viei din Piatra Neamț și în locul lui a venit preotul Mihai Coroamă, care a luat cu seriozitate pe mână construcția bisericii. Construcția bisericii a durat 30 de ani cu tot cu pictură, terminată și sfințită în anul 1951, probabil la Înălțarea Domnului. A fost o adevărată bijuterie de biserică, o catedrală impunătoare în care s-au slujit numai 8 ani, până la 21 mai 1959, când, prin apariția lacului de acumulare Izvorul Muntelui, a fost dezafectată, dărâmată, recuperându-se din ea ce s-a putut: catapeteasma, icoane portative, străni, acoperiș, unele au fost donate bisericii din satul Pângărăcior, pe atunci în construcție. Biserica veche, monument istoric, a fost strămutată sus pe munte, la Chirițeni, în anul 1959 și iată de ce acolo: primarul comunei Hangu de la acea vreme, Cristea Cerchez, era prieten bun cu preotul Mihai Coroamă și, apărând problema locului unde trebuia să fie strămutată biserica, primarul i-a propus să nu o mute în vatra satului, ci undeva sus pe munte, să nu mai fie în ochii activiștilor de partid».
În opinia specialiștilor, lăcașul din Chirițeni moștenește toată tradiția bisericii de sub lac: tot acolo au fost strămutate și mormintele din cimitir.
Un mic popas merită făcut și la Poiana Largului, unde este o biserică din lemn, la care se zice că a tras Petru Rareș, când a fugit peste munte, în Transilvania, la finele primei sale domnii.
Farcașa – una din cele mai frumoase biserici din Moldova
Singurul monument din Farcașa, biserica din lemn „Cuvioasa Parascheva”, construită de trei călugări în 1774, este, indiscutabil, unul din cele mai frumoase lăcașuri de cult din Moldova. Fiecare element este lucrat cu grijă și măiestrie, iar ansamblul este unul din cele mai valoroase din Ținutul Neamțului. Păcat, însă, că fostul paroh a turnat o pardoseală din ciment, care a favorizat degradarea primelor grinzi de deasupra fundației. În rest, monumentul este bine întreținut, iar arcadele, boltele și calotele, cu decorațiunile lor, constituie o zestre inestimabilă.
La Farcașa, Vitoria și Gheorghiță au tras la moș Pricop, unde și-au potcovit caii și au aflat că și Nechifor a poposit la același fierar.
Drumul lor a continuat spre Borca, locul în care specialiștii cred că există un ansamblu de clădiri vechi și frumoase, însă primarul nu le vede cu aceiași ochi și a vrut să le scoată pe toate din lista monumentelor. Sediul școlii din Borca, la fel ca și Casa Diaconescu sau Oficiul Poștal din satul Sabasa, precum și Internatul școlar din Borca, fosta casă a administratorului Coroanei sunt recunoscute de Ministerul Culturii ca fiind bijuterii reprezentative pentru comunitate. Niciuna din construcții nu este, însă, semnalizată, singura șansă pentru turiști fiind să întrebe localnicii sau să se orienteze după fotografii. Monumentele din Borca, dar și opiniile primarului Ovidiu Geo Niță, au fost deja în atenția Mesagerului de Neamț, așa că nu vom insista asupra lor.
Din Borca, Vitoria s-a dus spre Vatra Dornei, dar s-a întors după ce-a ajuns la concluzia că omul ei a fost ucis undeva între Sabasa și Suha. De altfel, în Sabasa și-a găsit câinele în curtea unui localnic. Credinciosul Lupu îi va conduce pe stăpâni la râpa în care zăcea ciobanul mort. Satul Sabasa – punct crucial în romanul lui Sadoveanu – nu este deloc pus în valoare, deși foarte multă lume caută traseul Vitoriei pe internet și apelează la cei care l-au străbătut deja pentru a afla informații.
”Despre drumul Vitoriei Lipan am auzit vorbindu-se de ceva vreme, mai mult de către primari, însă doar vorbe”, declară Vitalie Josanu, ofițerul care are în grijă patrimoniul județului Neamț. „De așezat pe hârtie și inițiat vreun proiect concret, nici pomeneală! Foarte probabil, principalul motiv e rânza ce dezbină în orgolii infantile cu pretenții de platformă politică, uitând că politica dorită de noi, alegătorii, este binele cetățeanului. Or, tocmai conceperea unui proiect de valorificare a regiunii Bicazului, pornit și de la promovarea drumului Vitoriei Lipan, reprezintă un important punct de coagulare a comunităților implicate într-un proces de dezvoltare comună. Totul este să se vrea, să înceapă cineva, poate chiar de la județ, apoi ar putea solicita implicarea unei firme specializate în ceea ce privește concepția, realizarea și implementarea”.
Obiectivele de la vecini: casa lui Nicolae Labiș și gara din Vatra Dornei
Cine vrea să parcurgă traseul complet, n-ar trebui să rateze măcar două dintre clădirile din județul vecin. Casa în care a locuit poetul Nicolae Labiș, aflată în centrul satului Mălini, a fost construită de învățătorii Eugen și Profira Labiș, în anul 1954. Are cinci încăperi și un hol și a fost restaurată înainte de organizarea ei ca muzeu, în 1973.
„În anul 1975, în această casă a fost amenajat o casă memorială, sub administrarea Complexului Muzeal Bucovina din Suceava”, se arată în istoric. „În anul 2001, au fost executate o serie de reparații curente (interioare și exterioare) ale locuinței. În cele cinci încăperi ale locuinței au fost reconstituite, grație exponatelor autentice, încărcate cu o multitudine de conotații evocatoare (cărți, caiete, rechizite școlare, piese vestimentare, un clopoțel cu «sunet argintiu», o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii, documente, fotografii, afișe etc.), climatul de viață și creație al poetului de la Mălini, sugerându-se coordonatele esențiale ale operei sale și aportul acesteia la evoluția liricii românești contemporane”.
La Vatra Dornei, locul în care Vitoria Lipan a aflat că bărbatul ei a cumpărat 300 de oi, gara este primul obiectiv care merită văzut. A fost construită odată cu linia ferată și inaugurată în anul 1902. Ulterior, în 1910, s-a construit o nouă gară, pe malul stâng al râului Dorna: Gara Vatra Dornei Băi, destinată turiștilor care soseau în stațiune. Tot pentru turiști, a fost ridicat și cazinoul, construcție care se leagă de numele împăratului Franz Joseph și care avea, inițial, sală de teatru, bibliotecă, restaurant și cofetărie. Clădirea a fost revendicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, când a fost preluată era o jalnică ruină, dar noul proprietar a promis ca o va include într-un program de reabilitare.
Cristina MIRCEA
BALTAGUL, de Mihail Sadoveanu – Rezumat
După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește în zorii zilei de 10 martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan până la Dorna. Ei urmează cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni, Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea, întrebând peste tot dacă oierul dispărut a trecut pe acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei, unde află, din registrele de vânzări, că Nechifor cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari munteni necunoscuți. Turmele de oi au fost trimise pe valea pârâului Neagra Șarului către popasul de iarnă de la Ștefănești (de la apa Prutului), iar cei trei tovarăși au pornit pe urmele lor.
Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând prin Șaru Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând apoi Pasul Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat toate oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor, Nechifor întorcându-se înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria lansează un zvon în Suha că vânzarea oilor către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără semnarea vreunui document doveditor.
Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între Suha și Sabasa și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că moartea oierului fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i plătiseră toți banii.
Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor lui Lipan, invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de pază ca să nu fie surprinși de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese din casă, unde îl atacă pe Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar câinele Lupu îl mușcă de gât pe ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp ce Bogza, grav rănit de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și cere să fie iertat.
