În ”Baltagul”, Mihail Sadoveanu a surprins o lume în care viața oamenilor se împletește cu drumurile oilor, cu anotimpurile și cu munca de la stână. Tradiția aceasta nu a rămas doar între paginile cărții. La Sabasa, în comuna Borca, Ion Anastasiei duce mai departe creșterea animalelor, o ocupație care cere răbdare, disciplină și muncă în fiecare zi. Ferma lui este una de familie, construită pas cu pas, cu ajutorul pășunilor, al subvențiilor și al muncii tuturor celor de acasă.

O fermă construită în familie

Familia Anastasiei lucrează la fermă de peste 15 ani. Ion spune că dezvoltarea a început după ce au apărut posibilitatea de a licita pășuni și subvențiile pentru crescătorii de animale.

„Datorită licitării izlazurilor și subvențiilor care au apărut, pe care ni le-a acordat statul român, am crezut de cuviință că am putea să ne dezvoltăm. Cu acești bănuți, care ne-au ajutat foarte mult, am reușit să încropim o fermă de familie, ca să muncească toată familia”, povestește el.

Pentru Ion, o fermă de familie trebuie să aibă suficientă activitate încât să îi țină ocupați pe membrii familiei și să le permită să facă un produs propriu.

„Acolo trebuie să ai în jur de 40 de vaci, cel puțin 25-30 pe lactație. Asta aș numi eu o fermă de familie, ca să lucrezi cu familia ta, să te înțelegi și să faci un produs de nișă, un produs al tău, brandul tău ca familie.”

În prezent, efectivul său ajunge la cel mult 20 de vaci aflate la lactație, iar creșterea numărului de animale depinde de posibilitatea de a susține costurile și de a găsi oameni care să ajute la muncă.

Ferma se află în satul Sabasa, la aproximativ 15 kilometri de centrul comunei Borca. Locul a fost ales departe de ulițe și de agitația satului, pentru ca animalele să aibă spațiu și liniște.

„Acolo am găsit de cuviință că e mai bine, undeva retrasă în zonă, ca să pot lucra cu mai multe animale. Animalul are nevoie de liniște, are nevoie de spațiu, are nevoie să trăiască într-un alt habitat, nu pe uliți, pe asfalt, legat, priponit”, spune crescătorul.

Pășunea, subvențiile și lipsa oamenilor

Pășunile folosite de crescătorii din zonă însumează peste 120 de hectare și sunt împărțite între fermieri. Ion Anastasiei spune că lucrează aproximativ 60 de hectare de izlaz, la care se adaugă terenul pe care îl are în proprietate și cel luat în arendă.

„Cred că sunt vreo 70 de hectare, 70 și ceva”, estimează el.

Izlazul comunal a fost obținut prin licitații organizate de Primărie, prin intermediul Asociației Crescătorilor de Taurine Valea Sabasei, din care face parte. Asociația are aproximativ 50 de membri și, potrivit lui Ion, în jur de 400 de hectare. Membrii au organizat stânele și au investit în autorizarea procesării laptelui, pentru a putea vinde produse. Asociația a fost înființată în 2011, când crescătorii au participat la licitațiile pentru izlaz. Ion consideră că regulile privind suprafețele și subvențiile pot pune piedici celor care vor să își dezvolte fermele.

„Depășind anumite hectare, se taie din subvenție. E un lucru pe care nu-l înțeleg. Nu-i dai posibilitatea omului care vrea să muncească și să se dezvolte, cât poate el munci”, spune el.

În opinia sa, sprijinul ar trebui să încurajeze activitatea celor care lucrează efectiv terenurile și cresc animale. O dificultate la fel de apăsătoare este lipsa forței de muncă. Ferma are nevoie de un efectiv suficient de animale pentru a susține cheltuielile, dar și de oameni care să respecte programul.

„Pentru noi este foarte greu, nu avem nici forță de muncă și aici trebuie să ai un anumit efectiv ca să poți funcționa, să te întreții 100% din activitatea asta. Nu poți cu 5, 6, 7, 10 vaci să-mi spui că îți întreții familia”, explică Ion.

Pentru a putea lucra pășunile cu mai puțini oameni și pentru a ține animalele în siguranță, Ion a investit în gard electric. El povestește că, după ce a fost nevoie să preia suprafețe de la alți fermieri care au renunțat, a trebuit să găsească soluții pentru organizarea terenului.

„Am împrejmuit cu gard electric, pentru că, neavând oameni, animalul nu-l pot stăpâni. Și atunci a fost nevoie să investesc în gard electric.”

La stână a montat panou solar și a încercat să îmbunătățească spațiile de lucru și accesul la apă: „Am încercat să schimbăm un pic și imaginea stânii și condițiile, ca oamenii să lucreze în condiții mai bune”.

Investițiile nu se opresc însă la garduri și amenajări. Costurile cu energia, motorina și piesele sunt ridicate, iar banii primiți prin subvenții nu ajung întotdeauna pentru dezvoltare.

„E foarte greu să ții pasul cu tehnologia, cu modernizarea. Tehnologia ar trebui să ne ajute să mulgem mai ușor, să lucrăm pământul mai ușor”, spune Ion.

Pentru o fermă de familie, utilajele și echipamentele care ar reduce efortul presupun cheltuieli mari, iar accesul la finanțare rămâne esențial.

O muncă fără weekend și fără sărbători

Creșterea animalelor impune un program fix, care nu poate fi suspendat când vin zilele libere sau sărbătorile. Vaca trebuie mulsă la timp, dusă la pășune și furajată, iar rutina se repetă în fiecare zi. Ion descrie disciplina fermei printr-o comparație directă: „Nici armata, nici vreo instituție a statului nu are o disciplină mai bine pusă la punct cum ți-o pun animalele. Programul trebuie să fie program: vaca la ora aia trebuie mulsă, apoi la cutare oră trebuie dusă la pășune. Și se repetă azi, mâine, poimâine, toată ziua.”

Munca nu se oprește nici în zilele în care familia ar vrea să fie alături de comunitate. În noaptea de Înviere, Ion poate rămâne puțin la slujbă, pentru că dimineața trebuie să se întoarcă la animale.

„Noi nu mai știm de weekend, nu mai știm de sărbători, nu mai știm de nimic. La cinci începe treaba. Alții mai urează, mai ciocnesc pahare, dar tu trebuie să stai cu văcuțele”, spune el.

Tocmai acest program face dificilă găsirea unor angajați serioși, dispuși să muncească zi de zi, fără pauze lungi. Ferma contribuie și la hrana familiei. Ion estimează că gospodăria își asigură aproximativ 60% din alimentele necesare, între care ouă, brânză, carne și lapte.

„Având acasă pământ, animale, îți asiguri mâncarea”, spune el. Pentru familia Anastasiei, creșterea animalelor înseamnă astfel atât o sursă de venit, cât și o formă de autonomie.

Brânza se face cu lapte bun și multă muncă

Produsele fermei sunt adaptate cererii: caș, brânză, telemea, câteva tipuri de cașcaval și lapte acru. Procesul începe cu îngrijirea animalului și cu obținerea unui lapte de calitate. Apoi, laptele trebuie păstrat la temperatura potrivită, închegat, lucrat și scurs de zer. Cașul se mărunțește cu „brighidăul”, se frământă și se pune la păstrare în bărbânță, recipientul tradițional din lemn.

Ion descrie cu umor și fără să ascundă efortul etapele preparării: „’Ai de capul meu! Cu greu, cu sudoare. Trebuie să ai vaca, să ai pășunea, să aibă cine îți mulge vaca, să furajezi animalul, în condițiile alea, ca să producă laptele sănătos”.

Laptele trebuie să fie suficient de cald pentru a se închega; se adaugă cheagul, apoi se așteaptă, se rupe cașul și se lucrează până când se separă zerul. Fiecare etapă cere experiență: prea mult cheag poate întări brânza, iar temperatura nepotrivită poate compromite închegarea.

Produsele ajung la clienți fideli, care cumpără lapte, brânză și caș. Ion spune că intrarea pe piață este dificilă, mai ales când magazinele cer cantități regulate, iar producătorul trebuie să știe exact cât poate livra.

„Fiind în zonă, aici noi ne cunoaștem ca oameni. Suntem câțiva care mai facem produsele astea. Omul zice: găsesc la cutare. Și avem oameni cărora permanent le ducem lapte, brânză.”

Planuri de colaborare și grija pentru viitor

În prezent, familia discută posibilitatea de a colabora cu o mică fabrică de brânzeturi din zonă, înființată de un alt fermier. O astfel de colaborare ar putea deschide drumul către magazine, dar înainte de semnarea unui contract trebuie stabilită cantitatea de lapte pe care crescătorii o pot livra constant.

„Îți trebuie lapte permanent. Nu poți pune în mișcare făbricuța aia cu 300 de kile de lapte. Trebuie să vedem cât producem, cum facem și cât putem livra”, explică Ion.

Dacă se vor organiza într-o cooperativă, crescătorii ar putea diversifica produsele și negocia mai ușor cu magazinele. Deocamdată, însă, rămân provocările legate de efectivul de animale, forța de muncă, investiții și piață. Pierderile provocate de urși și lupi sunt o altă grijă: Ion a avut animale luate de prădători, deși povestește întâmplările fără dramatism, amintindu-și că, uneori, pe vreme rea, până și câinii de pază căutau adăpost, în loc să stea lângă animale.

Crescătorul privește cu îngrijorare scăderea numărului de animale și dependența tot mai mare de produsele aduse din alte zone. „Tot ce-a inventat omul poate să dispară, dar eu cred că natura va rămâne. Bătaia asta de joc de pământ și de animale o să ne coste foarte mult. Noi consumăm mai mult decât producem, cheltuim mai mult decât producem”, spune el.

La Sabasa, Ion Anastasiei continuă să crească animale și să facă brânzeturi, într-o muncă în care fiecare zi începe devreme și se încheie după ce toate treburile fermei sunt făcute. Tradiția pe care Sadoveanu a așezat-o în centrul lumii din ”Baltagul” nu este doar o imagine literară: se regăsește în pășunile de la Borca, în laptele muls dimineața și în produsele pregătite de o familie care încearcă să-și păstreze ocupația și să o ducă mai departe.

Parteneri

Mesagerul Bacău