După ce am scris despre chioșcul protejat cu gradene din Piața Centrală, cu sprijinul direct al altor chiriași din Piață, care încep să se teamă tot mai puțin de represalii, ni s-a sugerat să ne îndreptăm atenția spre un spațiu în care s-au vândut mult timp mici. Ce putem spune e că tot timpul igiena era la ea acasă, deși cu apa era un pic mai greu, că bonurile fiscale erau tot timpul pe primul plan, că spațiul stă și acum ocupat, deși nimeni nu mai folosește cașcarabetele. Când am întrebat cum se poate să ocupe cineva atâta loc în piață, ni s-a sugerat că întrebăm dacă nu cumva proprietarul este nepotul unui personaj care poate să influențeze aceste lucruri. Cum despre nepotisme la Urban nu poate fi vorba, probabil că discutăm doar de o omisiune, ca atâtea altele.
Dacă lăsăm deoparte bârfa, rămâne o întrebare de bun simț pentru Consiliul de Administrație al Urban: ați fost vreodată curioși să faceți o comparație între suprafețele trecute în contracte, cum ar fi și în acest caz, și suprafețele ocupate pe teren? Pentru că, domnilor și doamnelor, dumneavoastră sunteți cei care răspundeți pentru societate, nu directorul. Și semnarea statului de plată pentru indemnizație nu înseamnă leafă de la partid, înseamnă și răspunderi. Mai devreme sau mai târziu.
V.B.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro






