TRASEE DE PATRIMONIU: Ctitoriile lui Ștefan cel Mare din Neamț

pietricica turism

curtea domneasca biserica lui Stefan Piatra Neamt
Curtea Domnească Piatra Neamț
Deși este situat peste Suceava, cu două cetăți care se leagă de numele lui Ștefan cel Mare, județul Neamț nu are niciun proiect concret de punere în valoare a tuturor ctitoriilor ștefaniene. Un traseu, cu punct de plecare Târgu Neamț și punct de sosire Tazlău, de exemplu, ar putea fi nu doar parte a unei campanii de promovare turistică, ci și o adevărată lecție de istorie de mare atractivitate. „Ar putea fi” și nu „este” , pentru că nimeni nu s-a ocupat de un astfel de proiect, care ar putea scoate profit din ctitoriile ștefaniene.

Până acum, cam tot ce s-a făcut în materie de programe, progrămuțe, proiecte și proiecțele, a fost conceput în stilul tradițional pe sistemul: ”l-am bifat și pe ăsta”.

„Anul 2004 se voia un mare omagiu adus memoriei lui Ștefan cel Mare. S-au publicat sau republicat volume, s-au organizat nenumărate sărbători câmpenești, cu agape publice, niște expoziții cu bani puțini spre deloc, și un simpozion amărât cu 3-4 medieviști, care să vorbească, la Târgu Neamț și la Piatra Neamț, despre Ștefan cel Mare. Nu erau bani pentru o sesiune mai amplă sau pentru invitați mai mulți, nu neapărat că n-ar fi meritat Ștefan cel Mare o asemenea onoare, ci pentru că, în octombrie, era programată sesiunea anuală a Complexului Muzeal Neamț dedicată civilizațiilor preistorice.

Una peste alta, în planul elementelor de cultură materială moștenite de la Ștefan cel Mare, cu excepția unor lozinci patriotarde, nu s-a făcut nimic! Or, tocmai de aici trebuia să se înceapă: memoria marelui voievod trebuia perpetuată, nu cu mici și alcool, ci prin restaurarea și conservarea bunurilor mobile și imobile care amintesc de vremea sa.

După acest măreț an 2004, toată lumea a revenit la preocupările obișnuite, fiecare cu ce-l doare mai mult. Au venit apoi câteva tururi electorale, o criză, niște inundații și subiecte au fost destule, astfel încât monumentele lui Ștefan au fost efectiv îngropate în uitare. Județul Neamț este unul fruntaș în ceea ce privește obiectivele rămase de la marele voievod, cu 7 biserici, paraclisuri și cetăți. Dacă mai adaugăm podul de la Girov, despre care se zice că-i din vremea lui Ștefan cel Mare, avem 8.

Există, de asemenea, două câmpuri de bătălie importante: câmpul de la Doljești, unde Ștefan l-a bătut pe Petru Aron, și câmpul de la Războieni. Avem, prin urmare, motive temeinice de a gândi un sistem de valorificare unitară și de coagulare a unui traseu turistic de mare atractivitate în județul nostru, construit pe principii bine argumentate, documentate și sănătoase, fără gondole, telegondole și alte minunății. E dezolant că mănăstirile Războieni și Tazlău, despre care știe o mulțime de lume, sunt atât de izolate și ferite de strategiile județene de dezvoltare turistică! E la fel de dezolant că Cetatea de la Gâdinți, ridicată în întregime din porunca marelui voievod, este și acum în paragină! Dar probabil că avem parte de un soi de echilibru: Dumnezeu ne-a dat de toate, dar nu și manageri pe măsură!”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, polițistul care se ocupă cu patrimoniul cultural al județului Neamț.

 Mănăstirea și Cetatea Neamț – istorie și legendă

Manastirea Neamt
Mănăstirea Neamț

Turistul care vrea să urmeze „calea” voievodului poate pleca de la Mănăstirea Neamț, unde cel mai important monument din incintă este biserica ctitorită de Ștefan, cu hramul „Înălțarea Domnului”. Suplă, elegantă, îmbinând armonios stilul bizantin cu cel gotic, și îmbogățită cu pridvor și sala mormintelor, biserica a păstrat secole de-a rândul pictura din vremea domnitorului în absida principală, naos și sala mormintelor. La fel cum păstrează memoria ctitorului în toate însemnările despre istoric: „Ștefan cel Mare va avea o deosebită grijă pentru mănăstire, întărindu-i privilegiile acordate de domnitorii de dinaintea lui, înzestrând-o cu un clopot în 1485, cu un panaghiar în 1502 ș.a. Ce înfățișare avea mănăstirea în veacurile XV-XVI, epoca ei de strălucire, este greu de presupus. Din construcțiile de atunci n-au ajuns până la noi decât biserica lui Ștefan cel Mare și partea inferioară a turnului clopotniță, zidit de Alexandru cel Bun. Plecând de la acestea și cele câteva știri culese din arhiva mănăstirii, se poate însă crede că în vremea aceea curtea centrală era împrejmuită cu un zid înzestrat cu obișnuitele mijloace de apărare și întărit cu turnuri la cele patru colțuri”.

zidul si ruinele unui fost bastion din vremea lui   Stefan
Cetatea Neamț

Grija voievodului pentru apărare și fortificații se vede și în cazul Cetății Neamț, unde, între 1475 (Bătălia de la Podul Înalt) și 1476 (Bătălia de la Valea Albă) s-a ocupat să supraînalțe zidurile, să ridice bastioane, să adâncească șanțul de apărare și să monteze capcanele cu trape, pentru dușmanii care ar fi reușit să pătrundă în cetate, trecând de partea mobilă a podului.

De numele Cetății Neamț se leagă legenda care spune că Ștefan a fost forțat de Mahomed al II-lea să se retragă de la Valea Albă și s-a refugiat la cetate, unde mama sa a refuzat să-l primească și l-a trimis să-și caute alți oșteni și să plece la luptă. Doamna Oltea murise încă din 1465, așa încât toată povestea este doar o legendă, contrazisă de datele istorice. În schimb, este adevărat și consemnat – în mod diferit – în cronicile vremii asaltul lui Mahomed asupra cetății, mânat de convingerea că voievodul se ascunde în spatele de zidurile groase.

Războieni – un masouleu în „umbră”

Mănăstirea Războieni
Mănăstirea Războieni

După 20 de ani de la bătălia de la Valea Albă, Ștefan cel Mare a ridicat Mănăstirea Războieni, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, special pentru a adăposti osemintele oștenilor răpuși de otomanii lui Mahomed al II-lea în 1476. Unicitatea națională a acestei ctitorii a voievodului, care este un valoros mausoleu, este dată de faptul că, sub lespezi, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m și o lățime de 3,5 m se află osemintele moldovenilor.

Pe peretele dinspre sud, în dreapta ușii, se află pisania scrisă în slavonă după dorința lui Ștefan: «În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb…

Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte.

De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8.»

Deși unică și valoroasă, atât ca monument, cât și ca istorie, Mănăstirea Războieni este insuficient promovată, începând cu site-ul primăriei, care o plasează după cabinetele medicale și postul de poliție, la secțiunea „instituții” și terminând cu strategiile județene de dezvoltare a turismului, care n-au inclus-o în niciun proiect concret. Doar de sărbătoarea Războienilor, ctitoria ștefaniană mai iese din umbră, dar și atunci doar pentru cei care se hotărăsc să renunțe la serbarea câmpenească din jurul Monumentului Eroilor – locul unde se organizează toată partea oficială. Parte oficială care nu are în program sau cel puțin n-a avut în ultimii ani nicio manifestare la mănăstire.

Curtea Domnească – un proiect cu pete

curtea domneasca Sura contemporana
Curtea Domnească – copertina

Cine nu vrea să se abată până la Gâdinți, unde cetatea lui Ștefan oricum este greu de descoperit sub jungla care a năpădit-o (dar poate o scoate Primăria Roman la lumină) poate veni direct la Piatra Neamț, în inima orașului, unde se înalță Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, lângă turnul lui Ștefan (1499). Și în cazul bisericii ridicate în 1497-1498, stilul moldovenesc are puternice influențe gotice, iar, mai nou, după finalizarea disputatului proiect de restaurare, a căpătat unele greu de inclus în vreun stil arhitectonic. Începând cu o copertină absolut sinistră, lipită de zidul bisericii și fixată pe niște stâlpi metalici, care nu prea dau impresia de „construcție provizorie”, și terminând cu deja celebrele bărulețe, înghesuite în balustrada dinspre teatru și neautorizate din niciun punct de vedere. Despre proiect s-a discutat și în termeni elogioși, și critici, în funcție de calitatea persoanelor care s-au înscris la cuvânt. S-au făcut și lucruri bune, dar și o mulțime de prostii inutile, motiv pentru care directorul Direcției pentru Cultură Neamț nu a acceptat să semneze recepția lucrărilor. Așadar evenimentul, programat chiar pentru ultima zi a acestei luni, va fi girat, semnat și parafat de Victor Dan Kisilewicz, consilier superior în cadrul Ministerului Culturii, același specialist care a aprobat proiectul.

curtea domneasca biserica si sura ei
Curtea Domnească

Funcționând ca biserică de parohie, ctitoria lui Ștefan are, acum, după mai bine de 500 de ani de existență, o viață modernă, inclusiv virtuală, după îndemnul mai-marilor Bisericii Ortodoxe Române. Pe pagina de Facebook sunt prezentate botezurile și cununiile obișnuite pentru orice parohie, procesiunile, cadourile pregătite pentru copii de Crăciun, mai puțin evenimente turistice organizate în parteneriat cu Primăria Piatra Neamț. Asta deși scopul proiectului în sine a fost, pe hârtie, tocmai dezvoltarea turismului.

curtea domneasca Turnul lui Stefan
Turnul lui Ștefan

Revenind la ctitoria lui Ștefan, nota de originalitate a acestui edificiu este data de intrarea care se face printr-un portal de piatră, pe care este amplasat un decor sculptural, un caz mai puțin obișnuit pentru ctitoriile voievodului. Construcția este din piatră, decorată cu ocnițe, cărămidă aparentă, discuri din ceramică smălțuită și elemente care respectă stilul din epoca domnitorului. Tezaurul bisericii include un Tetraevangheliar scris la Putna, în anul 1502, din porunca lui Ștefan cel Mare, un Pomelnic scris în anul 1792, care menționează evenimentele deosebite din existența acestei ctitorii, și icoane, argintărie și cărti religioase din secolele XVIII-XIX.

Bistrița – opera a patru voievozi

manastirea bistrita
Mănăstirea Bistrița

Cine ajunge la Piatra Neamț, are doar 8 km de făcut până la Mănăstirea Bistrița, ctitoria lui Alexandru cel Bun, la care și-a adus contribuția și nepotul său, Ștefan cel Mare: turnul clopotniță cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ridicat în 1498. Descris în toate referințele ca având o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, paraclisul nu a fost deschis pentru public așa încât numai privilegiații îl pot admira în interior. Omul de rând poate intra însă în biserică, unde se află mormintele bunicilor domnitorului și poate vedea și cele două clopote donate de Ștefan cel Mare, unul mai mic, care se folosește și astăzi, celălalt scos din uz și păstrat în muzeu.

Așezământul în sine, zidit în stil bizantin, este opera a patru voievozi – Alexandru cel Bun (1400-1432), Ștefan cel Mare (1457-1504), Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Alexandru Lăpușneanu (1552-1561) – lucru care-l face valoros din punct de vedere istoric. Dar are și alte comori, începând cu ușa de la intrare și continuând cu icoana Sfintei Ana, apoi casa domnească a lui Alexandru cel Bun, restaurată de Petru Rareș, și corpul de chilii din secolul XVIII. Pomelnicul mănăstirii, scris pe parcursul a aproape trei secole, în care sunt pomeniți domnii Moldovei începând cu cei din secolul XIV (inclusiv Alexandru cel Bun „adevăratul ctitor al acestui sfânt locaș”), dar și reprezentanții de seamă ai bisericii, este păstrat la Academia Română.

 Tazlău – mănăstirea „blestemată”

Mănăstirea Tazlău
Mănăstirea Tazlău

Ultimul popas pe drumul ctitoriilor lui Ștefan este la Tazlău, unde se află cea mai neglijată, uitată, năpăstuită și „blestemată” mănăstire zidită de domnitor. De ani se zile se vorbește despre salvarea monumentului, însă abia acum s-a făcut primul pas concret. Asta după ce primarul Constantin Machidon a avut un eșec, după ce a folosit din bugetul local 300 de milioane de lei vechi și a plătit un proiect pentru obținerea de fonduri europene. Numai că, deși făcut de un «specialist», proiectul n-a fost bun. Iar lungul șir de demersuri făcute la Ministerul Culturii, și de primărie, și de viețuitorii lăcașului, s-au soldat cu redirecționarea sumei promise Mănăstirii Tazlău către Agapia.

Când a realizat că situația e dramatică, abia acum trei luni, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a hotărât să se aplece asupra monumentului și să inițieze proiectul de restaurare. Studiul geotehnic a fost deja făcut.

Biserica stă bine în „picioare”, dar acoperișul permite apei să pătrundă în interior și, de aici, igrasie și mucegai.

Mănăstirea este o ctitorie din 1497 a lui Ștefan cel Mare, pe locul unei foste biserici de lemn construită de Alexandru cel Bun. În istoric, se precizează că: „Așezământul, monument istoric cu construcție masivă din piatra în plan trilobat (treflat) a fost jefuit și distrus de mai multe ori, apoi refăcut, din păcate, nu la același nivel artistic. Biserica este înconjurată de o incintă cu ziduri de piatră, prevăzute cu metereze și contraforturi la exterior. Intrarea se arcuiește sub turnul-clopotniță, situat la răsărit, iar în interior, de-a lungul zidului sudic, se mai păstrează substrucțiile monumentale ale casei Domnești, în timp ce pe laturile nord și vest s-au descoperit, cu prilejul cercetărilor arheologice, urmele fostelor chilii. 
Turnul-clopotniță este atribuit prin tradiție lui Petru Rareș, iar un alt turn, situat în colțul nord-vestic al incintei, se crede că ar aparține secolului XVIII-lea; din păcate – în ambele cazuri – nu există elemente constructive caracteristice care să permită o datare certă.

Ceea ce atrăgea atenția în mod deosebit era decorația ușii din pridvor – care se află în prezent la Muzeul de istorie din Piatra Neamț – și care poartă următoarea inscripție: «Această ușă a făcut-o și a împodobit-o călugărul Mihai, în zilele domnului nostru Io Eremia Movila Voievod și sub egumenul chir Ghenadie al Mănăstirii Tazlău, în anul 7004, luna martie, 30 zile – Cozma maistru (1596)»”.

În 1879, mănăstirea a fost mistuită de un incendiu puternic, dar refăcută, ca biserică parohială câșiva ani mai târziu. După ce-a trecut prin foc, acum a ajuns pradă altor dușmani subtili: apa, care a îmbibat deja zidurile, și nepăsarea. Tocmai de aceea primarul, care s-a poticnit de fiecare dată când credea că lucrurile încep să se miște, a numit-o cu tristețe „mănăstirea blestemată”. Ar fi rândul Mitropoliei să demonstreze contrariul. (Cristina MIRCEA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.