Moș Crăciun și homo sovieticus

„Când stăteam la casa mea,

Beleam porc, beleam purcea,

Însă de când stau la bloc…” etc… etc.

Pietrenii sunt urmașii lui Moș Crăciun

Piatra Neamț n-a fost un „oraș roșu”. Vreau să zic că n-a apărut după 23 august, după invazia armatei roșii, „eliberatoare și colonizatoare”. Cetatea noastră a existat dintotdeauna aici, străjuită de Cozla, Cernegura, Pietricica și Bâtca Doamnei. Normal. Într-o țară de vârstă cu creștinismul, poporenii ei nu migrează aiurea ca vecinii de peste Tisa. Așa susțin, cu probe „beton”, arheologii, numismații, lingviștii și scormonitorii de documente îngălbenite. Actul de naștere al târgului Piatra poartă data de 31 iulie 1431. E semnalat din vremea lui Alexandru cel Bun, domnitor care a dăruit Mănăstirii Bistrița „o casă din Piatra lui Crăciun”. În stabilirea vechimii unei localități nu se folosesc expresiile: „prima datare”, „a doua datare”… Astfel de dantelării folosesc ageamiii, pastișatorii, plagiatorii…

Cine era Crăciun din documentul pomenit? Dacă e să răspundem la „mișto”, cum se discută astăzi peste tot, răspunsul nostru ar putea fi hazliu: un demn urmaș al lui Moș Crăciun, cel iubit și așteptat de puștani la sfârșitul lunii decembrie. Mai precis, bunicul Scufiței Roșii și tatăl Albei ca Zăpada. De la ei a moștenit Moșul celebra și inconfundabila scufiță roșie, dar și candoarea, liniștea zăpezii. Care, de multe ori, lipsește din peisaj. Lăsând gluma la o parte, putem da și explicații documentate. Preotul și cărturarul C. Mătase, în articolul „Vânătorii Pietrei”, apărut în Anuarul Liceului „Petru Rareș”, seria 1933-1934, pag. 151, ne oferă niște date extrem de utile.

Cică, pe vremea lui Alexandru cel Bun, la Curtea Domnească puteau fi zăriți mai mulți boieri cu numele Crăciun – pârcălabul Crăciun, un Crăciun Buceaschi, un altul Crăciun Purcelescu sau Crăciun Belcescu. Un lucru e clar, Crăciun din Piatra a fost un boier de rang mare, atâta timp cât apare amintit într-un document domnesc. Avem înaintași mari. Crăciun din Piatra și-a ridicat casă trainică la umbra brazilor, unde a trăit fericit cu Crăciunița lui și Crăciuneii din ogradă.

Fabulez? Nicidecum. Dacă vă plictisiți și nu aveți ce face, consultați cartea de telefon a municipiului Piatra Neamț. Numărați abonații cu numele Crăciun. Veți rămâne surprinși că e plină de Crăciuni. Așa că informația potrivit căreia Moș Crăciun trăiește în Laponia (Danemarca) este o poveste. Moș Crăciun și neamurile lui trăiesc în „Piatra lui Crăciun”. Bucurați-vă, suntem urmașii lui!

Crăciun, Crăciunel, Crăciunaș, Crăciunică… Ei sunt urmașii lui Crăciun din calendarul popular și, de ce nu, din Piatra Neamț. Moș Crăciun a avut urmași și pe linie feminină – Crăciuna, Crăciunoaia, Crăciuneasa. Despre Crăciunițele actuale cu fuste cât fularul, nu mai discutăm, că suntem rușinoși…

Avem de a face cu o adevărată invazie de Crăciunițe și Crăciuni. De ce? Simplu! Pe vremea lui Alexandru cel Bun, ce-și odihnește oasele la Mănăstirea Bistrița, exista un obicei, de toți respectat. Coconii veniți pe lume de 25 decembrie sau în preajma acesteia primeau numele Crăciun sau Crăciuna. Și au fost mulți români care au luat aceste nume. Și la Piatra Neamț, și la Roman, și la Bicaz. Cel puțin, așa ne arată hrisoavele vremii, care n-au mințit niciodată. Așadar, în ziua Nașterii Domnului, toți Crăciuneștii din județul Neamț, din Humulești, Războieni sau Borca au motivele întemeiate să sărbătorească și onomastica unui strămoș imemorial.

Când a căzut în desuetudine Moș Crăciun?

Când s-au prăvălit peste noi sovieticii cu stea în frunte. Rușilor comuniști nu le-a plăcut Moșu’. Era un simbol religios. Era legat de noaptea nașterii Domnului. Trebuia dat pieirii. Au îndreptat kalașnicoavele asupra lui și au tras urlând: „Smerti! Burjui!”. Ce au pus frații mai mari, sovieticii, în locul Moșului? Pe Moș Gerilă, pe Homo Sovieticus. Cuvântul rusesc „ded maroz” se traduce ”Omul zăpezilor”, al crivățului, al gerului siberian. Brrr!

Spre deosebire de Moș Crăciun, Moș Gerilă apărea numai la Revelion, la împărțirea darurilor de sub tradiționalul brad. Copil fiind, am participat de multe ori la serbarea pomului de iarnă. În fiecare decembrie, la „Comuna din Paris”, fosta fabrică de hârtie „Mucava”, copiii muncitorilor primeau daruri din partea sindicatului, după posibilitățile de atunci: un sul de hârtie, un sul de carton și o eugenie.

Moș Crăciun există!

Moș Crăciun există? Această întrebare și-o pun copiii de astăzi. Neîncrezători în poveștile frumoase ale Moșului, scriu la diferite publicații și așteaptă răspuns. Oamenii mari și buni explică cu răbdare: „Moș Crăciun există, așa cum există iubirea, dăruirea, credința, sinceritatea, respectarea cuvântului dat”. Fără Moș Crăciun, lumea ar fi tristă…

Cum nu mai suntem în epoca stalinismului dezlănțuit, cum homo sovieticus a dispărut din peisaj, românii adevărați îl așteaptă pe Moș Crăciun cu nerăbdare. Nu știu cum sunt alții, dar eu, când aud de Moș, mă apucă tremuriciul. Tremur de furie când văd atâta corupție și hoție în societatea în care trăim. Tremur de groază de îndată ce intră frigul printre buncărele de beton numite apartamente. Tremur de frica scumpirilor zilnice cu care ne confruntăm. Banii n-aduc fericirea, dar fac indiscutabil Sărbătorile de iarnă mai acceptabile. Și încă ceva, în preajma Crăciunului, nu toată lumea e fericită. Bunicul e morocănos că nu i-a venit pensia, tata e supărat că i-a sosit la domiciliu ajutorul de șomaj, iar mama e sătulă peste cap de toate. Sărbătorile bat la ușă. Străzile sunt pline de ghirlande, cu mii de becuri multicolore, dar zăpada lipsește cu desăvârșire. Și anul acesta vom avea un Crăciun uscat? Istoria se repetă, fără pic de milă.

Brăduleț, brăduțule, când te tai, drăguțule?

Și, totuși, vin sărbătorile de iarnă. Unii români taie porcul, alții-l taie de pe listă, unii taie brăduții de Peste-Vale. Trec peste puntea de la Ștrand și-i vând pe șestache în Piața Bistrița, în văzul lumii, fără perdea, ca în țara lui Papură Vodă. Nimeni nu mai cheltuiește bani de pomană ca să petreacă o vacanță la munte. Remorci încărcate cu butuci se pot vedea pe toate drumurile din Neamț. Cine trece pe sub muntele Cernegura poate constata că pădurea coboară la vale, fagii dispar rapid, iar brazii care au rămas plâng… Averi uriașe s-au făcut și se fac peste noapte pe spinarea pădurii care tace, săraca, și rabdă schingiuirea ei continuă. Priviți împrejur: muntele devine tot mai pleșuv, coastele tot mai descoperite, așa că nu trebuie să ne mai mirăm: ploile ne ocolesc tot mai mult, ne paște o secetă cumplită. Pe vremea lui Ceaușescu, când nu se fura ca acum, în democrație, se organizau concursuri tematice: „Să ne cunoaștem pădurea”, „Haiducia, brățară de aur”, „Să haiducim cu tot elanul, poate facem și noi planul”.

La vreme de seară, sub coasta pădurii din Pângărați, la gura pârâului Flutur, poți auzi, gratis, concert de drujbe. Se taie brazi pentru sărbătorile de iarnă. Fără număr, fără număr. Brazilor masacrați li se închină și versuri de jale. Ascultați!

„Codrule, codruțule,

Când te tai drăguțule?

Că de când nu te-am văzut

Crengile tare-au crescut

Și de când eu te-am lăsat

Toată lumea te-a furat”

Întrebare: unde mai e farmecul cântecului „O, Tannenbaum”? În basmele lui Ispirescu.

Prof. Dumitru RUSU