Precista veche - lăcașul care „adăpostește” un cimitir la subsol

Biserica Precista veche, cum îi spun pietrenii care n-o cunosc sub numele hramului (Adormirea Maicii Domnului), este una dintre bijuteriile arhitectonice ale orașului. Deși are toate atuurile, iar de existența ei se leagă nume celebre, nu este clasată ca monument istoric. Motivul principal este că, până anul acesta, n-au existat acte de proprietate pentru lăcașul de cult, iar aceasta este o condiție de bază pentru întocmirea documentației. În februarie 2015, preotul paroh Ioan Pietrariu a reușit să obțină toate actele și să facă documentele cadastrale, astfel încât, din acest moment, procedura de clasare poate intra în linie dreaptă.De la nivelul verigii intermediare, care este Direcția pentru Cultură Neamț, există toată disponibilitatea.

„Biserica este superbă și, cu siguranță, întrunește condițiile de vechime și de valoare din punct de vedere artistic, pentru a fi clasată ca monument”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț. „Punctajul poate fi mărit atât de faptul că de această biserică se leagă numele unor personalități, iar preotul Constantin Matasă este doar unul din exemple, cât și de existența osuarului de la demisol, despre care eu nu știam până acum. Voi lua legătura cu părintele, să-mi aducă actele, să vedem ce-i mai trebuie și să înaintăm propunerea comisiei de la Suceava, pentru a obține avizul, după care «verdictul» îl dă Ministerul Culturii”.

Mâinile Sfântului Haralambie, tocite de buzele credincioșilor

Ridicarea lăcașului de cult a început în 1930, peste drum de biserica veche din lemn, care era înconjurată de un cimitir și se afla cam pe unde este astăzi strada Burebista. Sfințirea s-a făcut în 1947, în ziua de 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar slujba a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Irineu Mihălcescu, și de PS Iustinian, vicar al Sfintei Mitropolii a Moldovei și Sucevei. La slujbă a participat și preavenerabilul preot Constantin Matasă, cel care, conform istoricului, „a însuflețit începutul și terminarea acestei sfinte biserici”.

Construcția are meritul de a fi masivă și suplă în același timp, cum sunt toate cele pe care și-au pus semnătura Carol Zane și sculptorul Vicenzo Puschiasis. Arhitecți au fost Bolomei și Drodz, iar pictura interioară – păstrată până astăzi – a fost făcută, în stil bizantin, de frații Eremia și Eugen Profeta.

Precista veche - lăcașul care „adăpostește” un cimitir la subsol — Mâna Sf. Haralambie

„Planul bisericii este cel treflat, cu caractere gotice, contraforturi, firide, arcuri ogivale, cruci și talgere”, se arată în istoric. „Bolta interioară cu stâlpii ce corespund contraforturilor exterioare sunt din beton armat, iar biserica are și subsol. Biserica este construită din beton armat, piatră cioplită și cărămidă presată. Acoperișul este din țiglă smălțuită, în stilul bisericilor lui Ștefan cel Mare, prevăzut cu două turle, cu baza octogonală, în vârful cărora este instalat paratrăsnetul. Interiorul bisericii impresionează prin catapeteasma sculptată în stilul Mănăstirii Bisericani, iar icoanele din catapeteasma provin de la Biserica veche din anul 1826.

Peste drum de biserica actuală a fost Biserica veche Precista, zidită în anul 1826, ctitorul ei fiind Negoiță Sterie, negustor macedonean. Această biserică a fost mărită în anul 1865, iar în anul 1961 a fost demolată și strămutată pentru construirea unei capele în satul Grozăvești, comuna Hangu, județul Neamț”.

În afară de catapeteasma originală, în actuala biserică au rămas și icoanele vechi din biserica veche, toate valoroase, trecute în inventar ca având valoare de patrimoniu, dar neclasate în patrimoniul cultural național. Dintre ele se distinge icoana Sfântului Mucenic Haralambie, care are mâinile tocite de buzele credincioșilor care le-au sărutat de-a lungul atâtor ani.

Au început să cadă țiglele de pe acoperiș

De când a fost dat în folosință, cu rolul de biserică de parohie, lăcașul de cult n-a trecut niciodată printr-o reparație capitală, iar anii, anotimpurile și, mai ales, desele procese de îngheț-dezgheț din fiecare iarnă, au început să-și spună cuvântul. Urgența numărul 1 este, acum, acoperișul, care cedează pe alocuri și le dă bătăi de cap oamenilor care se ocupă cu întreținerea. Zăpada grea, plină de apă, căzută la începutul acestui sezon rece, a mai făcut niște „victime” printre plăcile de țiglă.

„Au putrezit cuiele cu care a fost prinsă țigla și mereu cad plăci în pod”, ne-a declarat părintele Ioan Pietraru, preotul paroh. „Noi le luăm de acolo și apoi ne rugăm de un patron de la o firmă de construcții, care ne ajută cu un telescop, să le putem pune înapoi. Nu se poate călca pe acoperiș, pentru că ar crăpa peste tot. Avem un proiect în plan și-l vom pune în aplicare în primăvară, probabil că imediat după Paști. Vom schimba acoperișul, dar obligatoriu cu același fel de țiglă, care nu se găsește decât în Germania și costă între 30 și 80 de euro metrul pătrat, în funcție de calitate. Suprafața acoperișului, cu tot cu turlele, este undeva în jur de 500 mp, deci se adună ceva bani. O să ne descurcăm din fonduri proprii, pentru că altă posibilitate, cel puțin deocamdată, nu există”.

Tencuiala exterioară a început, și ea, să dea semne de „oboseală” pe alocuri, dar nu constituie neapărat o prioritate, cât timp este aparentă și porțiunile deteriorate nu afectează în niciun fel structura de rezistență. Iar rezistența construcției nu poate fi pusă la îndoială, cât timp zidurile au grosimi între 40 și 80 cm și sunt făcute trainic, să mai țină cel puțin 100 de ani, la fel ca Muzeul Cucuteni, Gara Piatra Neamț, Poșta veche și alte clădiri „semnate” Zane-Puschiasis.

Pictura, de mare valoare, executată sub coordonarea unui bizantolog de renume, academicianul I.D. Ștefănescu, este afectată de fumul lumânărilor și probabil va face parte dintr-un proiect viitor de restaurare, posibil finanțat cu fonduri europene, după ce biserica va fi clasată. Deocamdată, părintele a chemat un restaurator, care a curățat câteva porțiuni mici, în zone diferite ale bisericii, „să vadă credincioșii diferența dintre cum este și cum ar trebui să fie”.

Capela – singura construcție nouă

Decorațiunile de deasupra ușii de intare

Funcțiile tradiționale ale unei biserici de parohie au impus ridicarea unei capele, pentru că nu era loc de depunere a decedaților până la înmormântare. Construcția, adăugată după 1990, este lipită de biserică și nu face notă discordantă, cum face, de exemplu, masa de slujire din curte, care n-are nicio legătură cu ansamblul. Capela este oarecum discretă, în spatele bisericii, și mult mai bine realizată decât casa parohială, momentan nelocuită.

La demisolul lăcașului de cult, se află osuarul, locul în care sunt păstrate osemintele celor dezgropați din vechiul cimitir, odată cu mutarea bisericii vechi și cu sistematizarea orașului, care a implicat construirea bulevardului Decebal. Existența acestui osuar – un fapt destul de rar în peisajul bisericilor din Neamț – ar putea contribui la mărirea punctajului pe care să-l ia în considerare Comisia zonală a monumentelor istorice de la Suceava. Cât despre părintele Pietraru, care trebuie să facă primul pas spre înscrierea lăcașului de cult în patrimoniul cultural național, el vrea să înceapă demersurile cât mai curând: „Toți oamenii importanți din oraș, care ne-au mai ajutat când am avut diverse nevoi în parohie, s-au mirat când le-am spus că biserica nu este monument. M-aș bucura și avea și un sentiment de mulțumire, față de activitatea mea de paroh, dacă aș reuși să o așez acolo unde are un loc binemeritat, printre valorile neamului românesc”. (Cristina MIRCEA)