Ministerul Învățământului, sub înalta oblăduire a unui Guvern cosmopolit, a pregătit 3 propuneri de plan-cadru pentru învățământul gimnazial. Planul-cadru este documentul care prevede ce discipline vor face elevii de clasele V-VIII și câte ore îi vor fi alocate pe săptămână fiecărei materii. Și acest document care se află în dezbatere publică reprezintă încă un pas în planul de îndepărtare de tradițiile naționale, de istoria națională, totul pentru o iluzorie și, mai ales, umilitoare integrare europeană, pe care nimeni nu ne-o cere în felul acesta. O primă reacție pe plan județean a venit de la APIN, adică Asociația Profesorilor de Istorie din județul Neamț. Ea a lansat în dezbatere un document, care se adaugă Proclamației de la Neamț, prin care se cerea creșterea numărului de ore de istorie în învățământul gimnazial. În țara vecină și atât de hulită la noi, Ungaria, timp de 10 ani s-a dezbătut o problemă fundamentală pentru o națiune, cum să nu-și piardă ungurii identitatea în condițiile aderării la Uniunea Europeană. La noi, se fac eforturi pentru a ne convinge că tot ce este românesc este prost și ce vine de la Bruxelles este foarte bun.
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2015/12/Scrisoare-deschisa-APINeamt-2.pdf
Un comentariu
Care-i reacţia sindicatelor din educaţie?