Am fost să-l ascult pe actorul Dorel Vișan recitând poezii și am ajuns să-l descopăr de maestru în postura de profesor de Literatura Română, unul pe care nu l-am avut în anii de liceu, dar pe care mi l-aș fi dorit. Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” l-a invitat, pe 17 ianuarie, în cadrul proiectului ”Eternul Eminescu”, pe maestrul Dorel Vișan pentru a susține un recital poetic, pe acordurile pianului lui Adrian Stroici și ale vioarei fiicei sale, Sara Stroici.
Recitalul s-a dovedit a fi, spre bucuria publicului, mai mult o lecție despre Eminescu, o lecție adevărată, prin care Eminescu a fost arătat așa cum nu reușesc să-l arate toți anii de liceu, iar maestrul Dorel Vișan a reușit să se arate nu ca marele actor de teatru și film care este, nu ca un invitat al diverselor emisiuni televizate, ci ca un dascălul perfect, care a știut să-și structureze cursul, astfel încât să treacă prin întreagă operă eminesciană, să surprindă exact ceea ce este relevant pentru ca spectatorul să-l vadă pe Eminescu la justa valoare, să capteze atenția publicului și să nu piardă nicio secundă, timp de o oră întreagă. „Cred că Eminescu a fost greșit predat până acum sau din ignoranță sau voit. A fost predat numai ca poet romantic, dar Eminescu este, așa cum vă spuneam, o întreagă simfonie”, a spus Dorel Vișan.
În lecția oferită, maestrul a depășit viziunea majorității, acea majoritate care l-a plasat pe Eminescu, cu tot cu operă, în romantism și l-a lăsat acolo, uitând să-i cerceteze și celelalte fațete. Ce a făcut Dorel Vișan? A vorbit despre Eminescu-omul, blamat și acuzat de mulți că ar fi fost de la antisemit la ateu, omul care nu s-a lăsat nici doborât și nici corupt de sistem, omul pe care sistemul, ca reacție, a încercat să-l închidă într-un con de umbră. A vorbit despre Eminescu-geniul, care își are locul binemeritat între marile nume ale literaturii universale. A vorbit despre Eminescu-sfântul, a cărui menire pentru români a fost asociată de Dorel Vișan cu menirea lui Iisus pentru omenire. Și, după cum bine a subliniat actorul, opera eminesciană cuprinde toate calitățile și toate defectele omului.
A fost o oră în care Dorel Vișan a reușit să treacă prin întreaga operă eminesciană fără să omită ceva. Nu a avut nevoie de zile, săptămâni sau ani în care să-l predea, pe capitole, pe complexul Eminescu. A fost dovada că nu celebrele cărți de comentarii sunt vinovate de lipsa noastră de cunoaștere, a celor care am fost cândva elevi sau a generațiilor de astăzi, ci aceia care, din postura de profesor, din diverse motive, nu au reușit să-și structureze lecțiile, să treacă mai departe de programa școlară, și să încerce măcar să vorbească elevilor despre ceea ce a însemnat Eminescu pentru cultura acestei țări. „După 1989, Eminescu a fost uitat, lăsat în umbră, ignorat și chiar contestat. La modul direct și foarte degradant pentru o națiune care se consideră civilizată și vrea să se așeze pe valori. Se pare că noi am uitat cum arată valoarea. Din această cauză nu putem așeza societatea modernă decât pe ignoranță”, a spus Dorel Vișan.
Dacă avem tendința să-l uităm pe Eminescu, e bine că încă mai vine un om ca Dorel Vișan să ne amintească de el. Aștept să văd cine va veni, peste ani, să le amintească urmașilor noștri de o altă valoare care nu trebuie să dispară din memoria colectivă a românilor – maestrul Dorel Vișan.
Andreea AMARIEI
Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00- Polițistă din Bacău, felicitată de prefect după ce a identificat și predat autorităților o persoană urmărită
- Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi
- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
Unire voluntară sau dispariție lentă? Ce se întâmplă cu cele 27 de comune pitice din Nord-Est- Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic
- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului





