Aproximativ 90 de profesori din județul Neamț s-au prezentat marți, 23 februarie, la Inspectoratul Școlar, pentru completarea normei didactice. Totul, așa cum ne-a spus unul dintre profesorii care s-a prezentat pentru soluționarea cererii de completare a normei, pleacă de la scăderea populației școlare. „Se fac restrângeri din cauza comasării școlilor și, automat, se pierd ore. Nu este cazul meu să caut ore în altă parte deoarece pot preda, pe lângă Istorie, și Cultura civică, în aceeași școală de care aparțin. Totuși, nu este de trecut cu vederea faptul că în următorii ani va fi din ce în ce mai greu de a oferi soluții profesorilor care rămân fără ore la catedră”, a precizat profesorul. Așa cum a explicat prof. Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ Neamț, pentru profesorii aflați în această etapă de mobilitate s-au găsit soluții care să acopere cerințele apărute în acest an. „Populația școlară scade vertiginos și din acestă cauză scade și numărul de norme. Chiar dacă spunem că școala este a elevilor, trebuie să ținem cont și de cei care sunt la catedră, astfel încât ei să poată să-și exercite un drept câștigat cu multă trudă”, a precizat inspectorul Stan. Potrivit Legii Educației, norma didactică de predare-învățare-evaluare se stabilește după cum urmează: „18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul secundar și terțiar non-universitar, pentru profesorii din unitățile și clasele cu program integrat și suplimentar de artă și sportiv, precum și din unitățile cu activități extrașcolare și din centrele sau cabinetele de asistență psihopedagdgică; 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică; pentru personalul didactic din învățământul special, norma didactică se stabilește astfel: profesori la predare – 16 ore pe săptămână; profesor-educator și profesor pentru instruire practică – 20 de ore pe săptămână.” Așa cum apare în ”Planul Local de Acțiune pentru Învățământ”, în județul Neamț populația școlară a scăzut, din 2010/2011 și până în 2014/2015, cu aproximativ 8.500 de elevi. (Marian TEODOROF)

Mesagerul Bacău La Ciobănuș se așteaptă autorizația, la CJ Bacău se caută semnatarii: blocaj între concedii medicale și birocrație
ZCH Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au ajuns la spital
NewsEdge Știrile zilei 8 octombrie. Luca Niculescu caută 233 de voturi printre partide care nu vor să guverneze împreună
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare




