Vineri, după ora 16.00, coșmarul apei din Piatra Neamț s-ar putea încheia, asta dacă, în momentul în care va începe furnizarea și oamenii vor deschide robinetele simultan, nu vor ceda alte conducte, ducând la alte avarii.
Directorul Apa Serv, Cătălin Dughir, a anunțat, la ora 15.35, că acum se fac ultimele lucrări la etanșarea conductei: „Terminăm etanșarea, după care vom face manevre să dăm drumul la apă. În oraș, va începe să curgă diferit la robinete, în funcție de zona de consum și de etajul la care locuiește fiecare. Cei care stau mai aproape de sursă vor avea apă mai repede decât ceilalți”.
Dacă v-ați întrebat de ce unele zone din oraș au avut apă în această perioadă și altele nu, răspunsul l-am primit astăzi – avaria s-a produs la una dintre cele două conducte care pornesc din magistrală. Astfel, cei care erau cuplați la conducta întreagă au avut apă, ceilalți nu.
Andreea AMARIEI
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA






9 comentarii
adica cum la conducta intreaga,cealalta e pe bucati?
Nu mai mințiți populația că după ora 16 avem apă, este ora 17 si situația este la fel, fără apă, fără căldură, cu mirosuri nu prea plăcute de la baie,etc.
Acest raspuns intra in categoria „minciuni de politete” sau „desteptul promite si prostul targe nadejde”.
Vom trai si vom vedea, cand pe unde-o mai pusca!
„Este ora 19 si nu a venit apa,rusine pentru dl.Dughir.
Avem copii mici si va vateti joc de noi/rusine sa va fie. Huuuu
Mai ramane sa ne spuna ca „iarna nu-i ca vara”.
Oamenii au lucrat pentru remedierea avariei, se pare ca au luat decizii bune.
Cata vreme sursa de la Batca e inchisa , probabil vor mai fi avarii.De ce ati murdarit apa? De ce aruncati gunoaie peste tot?Apoi va plangeti ca nu mai aveti apa.Prin oras sunt numai chistoace si cacati de caini. Va meritati soarta, cand ati avut apa curata, nu ati stiut s-o pretuiti.
Aiurica, propun sa-ti iei acasa specialistii de la ApaServ si sa le dai…ce vrei tu! Cum poti sa spui ca au luat decizii bune cand peste 35 000 de locuitori nu au apa inca!?
Dughire, tu esti mah? Sau e consilierul tau, Stejarel…ati inceput sa postati pe net?
Daca nu ati fi murdarit apele, voi, oamenii de rand, nu ar fi aparut problema.Captarea de la Vaduri e o solutie alternativa. Ziceti merci ca aveti apa din cand in cand… Nu mai murdariti mediul, vreau sa traiesc intr-o lume curata.Ma adresez nesimtitilor.