Mai multe străzi din orașul Bicaz vor fi asfaltate, în această primăvară, ca urmare a unor hotărâri de Consiliu Local, ce au fost aprobate de aleșii bicăjenilor. Potrivit primarului Nicolae Sălăgean, se va interveni pe: strada Dimitrie Leonida și strada Gilbert Adalbert, din cartierul Mărceni; strada Florilor (o parte din drumul care duce până la Schitul ”Sf. Paisie de la Neamț”); strada Apusului (intrare); strada Energiei (intrare) – o zonă (ramificație) de pe strada Piatra Corbului.
„Cu străzile Dimitrie Leonida și inginer Gilbert Adalbert reușim să finalizăm asfaltarea pe toată zona cartierului Mărceni. Pe strada Bistriței, din cartierul Capșa, chiar dacă problema energiei electrice a fost rezolvată, vom intra să asfaltăm după ce Apa Serv va finaliza lucrările de montare a conductelor pentru apa potabilă. De altfel, tot în cartierul Capșa, paralel cu lucrările de asfaltare pe care le avem în plan, ar mai fi de menționat faptul că, în ultima ședință de Consiliul Local, a fost votată o hotărâre ce ne permite să demarăm un proiect ce va avea ca finalitate alimentarea cu gaz metan a cestei zone”, a precizat primarul Nicolae Sălăgean. (M. TEODOROF)
Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”
- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital





