Artera ocolitoare Roman Est însumează 6.400 de metri, are o lățime de 6 metri și s-a finalizat după aproape 6 ani. Prima etapă, în lungime de 1.700 de metri, s-a derulat între anii 2010 și 2013, a costat aproximativ 2,4 milioane de lei și se întinde de la strada Cucutei până la intersecția cu DJ207A. Antreprenor a fost SC Darcons SRL. Etapa a II-a se întinde de la intersecția cu DJ 207A până la E 85 pe o lungime de 4.700 de metri, a costat 8, 3 milioane de lei, s-a derulat între anii 2013 – 2016, antreprenor fiind SC Imrom SA. Este o investiție importantă pentru Roman care, pe de o parte, scoate traficul greu pe lângă oraș, iar pe de altă parte, trecând pe lângă stația de sortare a gunoiului menajer, va facilita accesul transportului de gunoi din Roman și din comunele învecinate la această stație, fără a mai fi nevoie să se traverseze orașul.
Primarul Romanului, Laurențiu Leoreanu, nu a scăpat ocazia să critice Consiliul Județean Neamț: „Această stație de sortare este o investiție frumoasă, dar păcat că stă de 2 ani de zile și așteaptă. Cred că aici e o lipsă de organizare și de implicare mai activă a Consiliului Județean, care ar fi trebuit să înțeleagă că sunt anumite cheltuieli care s-au făcut… Anumite afirmații, după care ar fi fost mai ieftin de dus gunoiul la Girov, nu reflectă realitatea, fiindcă costul gunoiului transferat de la Roman la Girov nesortat ar fi crescut cu circa 30%. Creștere de cost pe care ar fi trebuit să o suporte populația și pe care eu nu mi-am asumat-o. Așteptăm cu interes implicarea instituțiilor județene pentru a desăvârși acest master-plan, anunțat cu surle și trâmbițe, dar nedus până la final din lipsă de capacitate și voință.”
Începând din data de 11 mai, a fost interzis traficul greu pe strada Mihai Viteazu, care urmează să intre în reparații, tot traficul greu fiind dirijat pe noua arteră ocolitoare. (Mesagerul de Neamț)
Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
- Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău
- Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești
- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori
- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști
- „JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț
- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști





