De ce vor liberalii puterea?

Întrebarea a fost, de fapt, formulată în 1905, de un gazetar pietrean, în ziarul conservator „Puterea”, de sub Cozla. Deci, anul 1905, demult, demult, în secolul trecut. În consecință, vom vorbi despre stră-străbunicii liberalilor de azi. Nu-i prezentăm pe liberalii contemporani, fiindcă îi vedem cu toții zilnic, pe sticlă, cum vorbesc, vorbesc și… vorbesc.

Revenind la ziaristul pomenit mai sus, se pare că era pornit rău împotriva liberalilor din vremea lui. În articolul „De ce vor liberalii puterea?”, redactorul publicației conservatoare învinuia pe Emil Costinescu, N.N. Albu, Ermil Zaharia… frații liberali, de „hoție din averea statului, de fraudă fiscală și financiară, de abuz de putere, de trafic de influență, de jaf sistematic în pădurile din Tarcău, Buhalnița și Hangu”… Toate aceste acuze apăreau scrise în gazeta „Puterea” de pe 16 ianuarie 1905. Cele mai dure articole din amintita publicație se intitulau: „Conservatorii, apărătorii tradițiilor poporului român”, „De ce suntem mai buni ca liberalii”, „Progresul României în mâinile Partidului Conservator”, „Emil Costinescu și ai lui au furat statul”, „Liberalii, un partid al hoților și mincinoșilor”. Cam așa se desfășura o campanie electorală în 1905, atunci când veacul XX se năștea, iar noi nici nu existam.

Putea fi și mai rău? Să mai cercetăm presa nemțeană. La alegerile electorale din 1922, țărănistul pietrean Gh. V. Măcărescu a ieșit victorios. A obținut un loc în Camera Deputaților din Parlamentul României. Proaspătul deputat național-țărănist a dat o masă de triumf simpatizanților săi, în Grădina „Continentalului”, mai la vale de celebra farmacie Vorel, de pe Strada Mare. Invitații – 600 de simpatizanți înflăcărați ai țărăniștilor. Învingătorul a fost rugat să grăiască. Și a făcut-o: „Între minciunile scornite de adversari din contra noastră, este și aceea că noi nu ne iubim Regele și Regele nu ne iubește pe noi. Cum am putea noi să uităm gestul Regelui, care a intrat în război în contra fraților lui de sânge pentru că așa dictau interesele țării? Regele este al tuturor românilor și nu al partidului Liberal, cum mint, din nou, liberalii”.

După furtunosul discurs, țărănistul a coborât de pe scaunul ce i-a servit drept tribună și s-a îmbrățișat cu tovarășii „de arme”.

Adevărul e că, în perioada interbelică s-au făcut mari șolticării și matrapazlâcuri. Iată un exemplu zdrobitor. Un grup de nemțeni de pe Valea Bistriței se plânge Președintelui Statului Negustoresc din Piatra în felul următor: „Vă aducem la cunoștință că, în ziua de… toți cârciumarii din Plasa Muntelui am fost chemați la Administrația Plasei, luându-li-se brevetele de licență, sub amenințarea că, dacă nu vom vota candidații Partidului Liberal și nu vom duce la secția de votare câte 40 de alegători, să voteze pe aceiași candidați, brevetele ne vor fi retrase și cârciumile închise”. Altfel spus: ori votezi cu liberalii, ori închizi bodega! Cale de mijloc nu exista…

Ne amintim din nou de țărănistul Gh. Măcărescu. În frumoasa zi de vară 13 august ’25, acesta a pălmuit zdravăn pe tânărul ziarist F. Lorian, redactor la ziarul „Telegraful”, pe motiv de antipatie. Gazetarul a lăudat cât a putut Partidul Țărănesc, dar l-a uitat pe el, Șefu’, pe dl. Măcărescu. Și atunci… Jap! Jap! Pe la spate, hoțește. Opinia publică s-a revoltat. L-a sancționat verbal. L-a făcut „borfaș politic”, „cioroi țărănist”, „măcelar”, „lichea cocoțată sus numai prin șolticării și panglicării”. Asta demonstrează că nu-i de șagă cu politichia. Și, totuși, votanții uită.

La câteva luni de la cele întâmplate, în a doua jumătate a lunii martie ’26, Gh. V. Măcărescu a ținut, în Camera Deputaților, un discurs de un succes răsunător. Publicațiile pietrene „Reformatorul”, „Telegraful” și centralele „Adevărul”, „Aurora”, „Cuvântul”, „Lupta” au fost nevoite să recunoască public calitățile de orator, dar și pe cele de critic al Puterii. Iată cum îl descria ziarul „Lupta”: „Dl. Măcărescu a spulberat nu numai cu ironii gogorița partidelor neliberale bolșevizate, dar a pus Dosarului Tătărescu și câteva documente edificatoare, stabilind că, pe listele electorale liberale, au candidat pușcăriași condamnați pentru furt. Deputatul țărănist a fost îndelung aplaudat, obținând un real succes parlamentar, pentru care a fost felicitat chiar de adversari”.

Măcărescu era trecut pe la Sorbona, terminase Facultatea de Drept și discutase de mai multe ori cu Carol al II-lea, regele fustangiu și cartofor. Iar, la vremea aceea, Parlamentul României interbelice nu era somnoros, chiar vota legi ce se respectau cu sfințenie. Azi, avem parlamentari care n-au luat cuvântul niciodată în plen și ne întrebăm: „Ce caută acești domni în Casa Poporului?”. Cum Guvernul Ion I.C. Brătianu a căzut la câteva zile de la discursul deputatului național țărănist Măcărescu, unii înclină să creadă că acest lucru s-a datorat controversatului politician pietrean. Exagerări, ca în politică.

A urmat la conducerea României generalul Al. Averescu, președintele Partidului Poporului, mareșalul de mai târziu, care n-a făcut, nici el, mare brânză, deși a fost considerat „omul momentului”. Este dovada indubitabilă că, pentru marea majoritate a politicienilor noștri, interesul personal este icoana la care se închină și în somn.

Partidul e în toate și, cu acest gând, ne întoarcem în mileniul III. Partidele s-au puit, sunt „câtă frunză, câtă iarbă”. După partidul de apartament din anii ’90, a venit vremea partidului de living. Astăzi, pentru a înființa o formațiune politică, nu mai ai nevoie de 251 de membri, ca în ’90, nici de 25.000, ca mai anul trecut, îți trebuie doar 3 oameni, da buni, hârșișți în lupte politice, unși cu toate alifiile, din ăia care știu să facă din alb negru. Așa au apărut, în câteva luni, zeci de partide politice.

Glumeții, pontoșii semnalează și ei existența unor partide politice nou-nouțe, atenție!, de mare viitor: Partidul Tablagiilor din Parc (PTP), Partidul Frecătorilor de Mentă (PFM), Partidul Erotic Independent (PEI), Partidul Dricarilor Conștiincioși… Ultimul partid are cea mai mare priză la pensionari. Îi primește cu brațele deschise și le repartizează mintenaș cavouri cu termopan și uniforme „leopard”, acceptate în orice cimitir. Deviza dricarilor? „Luați, înhățați și de la morți și de la vii! De la morți din dantură și de la vii din trăsură!”.

Lăsând gluma la o parte, trebuie să recunoaștem – situația e albastră. Cele două partide politice mari, PSD-ul și PNL-ul, s-au tot aflat la guvernarea țării, dar mare scofală nu au făcut. După prăbușirea comunismului, lucrurile nu s-au așezat așa cum am visat noi. Și, de 26 de ani, românul cântă melodia cu versul „Doamne, unde am greșit?”. Chiar așa, unde?

Prof. Dumitru RUSU

sursa foto: Andreea Apostu, Via București