Proclamația de autonomie pe gunoaie a Romanului

pietricica turism

statia de colectare-selectare si transfer CordunÎn zona Roman, adică municipiul și cele câteva comune din jurul său, deocamdată fiecare face cum îl taie capul cu gunoiul. La Roman, din punct de vedere al colectării gunoiului și achitării serviciului nu sunt probleme deosebite, fiindcă locatarii de la bloc achită prin asociațiile de proprietari, iar cetățenii care locuiesc în case, în general, au încheiat contracte cu Rossal SRL. Cei care nu au încheiat contracte plătesc la primărie o taxă specială de salubrizare, în valoare de 8 lei în fiecare lună, pentru fiecare persoană luată în evidență sau, respectiv, 80 lei pentru fiecare metru cub, lunar, pentru persoanele juridice. Probleme ”delicate” sunt în legătură cu depozitarea deșeurilor, deoarece Romanul a refuzat să transporte gunoiul la depozitul de la Girov, pe motiv de costuri, și a instituit o așa-numită ”groapă de gunoi intermediară”.

 Lovitură din voleu către Consiliul Județean

Ovidiu Bojescu, city manager RomanOvidiu Bojescu, city-manager la Roman, explică, teoretic, procedural și practic, cum e cu gunoaiele în municipiu: ”În Roman, în salubritate se practică sistemul încheierii de contracte individuale cu Rossal-ul… Mă rog, cu viitorul operator… Când o să fie un viitor operator, dacă cei de la Consiliul Județean vor reuși să facă, după 5 ani de zile, o licitație… În ceea ce privește Sistemul ăsta integrat de managementul deșeurilor, cei de la Consiliul Județean trebuiau să stabilească un tarif: atâta costă tona de gunoi. Asta includea să-ți ia gunoiul din poartă, să-l selecteze la Cordun și să-l ducă la Girov. Nefiind finalizată licitația, noi avem doar niște costuri parțiale: avem cât costă depozitarea la groapa de la Girov, partea de transfer e în aer și mai avem cât luăm noi de la oameni… Și, dacă pui prețurile astea laolaltă, iese cu mult peste prețul maximal din caietul de sarcini. Și cine suportă diferența? Că, apropo de licitație, mai sunt unele inadvertențe și în caietele de sarcini… Unele s-au mai corectat – cum a fost aia cu mașini de gunoi Euro 6… dați-o încolo! -, dar se pare că au mai rămas. Și o să urmeze alte contestații și nu mai terminăm…

Interceptează, apără și degajează fostul vice Manoliu

????????????????????????????????????

Consiliul Județean, prin vocea autorizată a celui care i-a fost vicepreședinte până nu de mult, ia atitudine, fiindcă, de-a lungul anilor, se pot reproșa multe instituției, dar în niciun caz că n-ar fi luat. Atitudine. Dan Manoliu, deci, se arată determinat și ușor amenințător la adresa Romanului, prin reprezentanții săi legali, nu altfel: ”Lucrurile sunt de durată, iar când spun asta mă gândesc la faptul că prezenta contestație se referă numai la partea tehnică. Abia după soluționarea acestei contestații se va analiza partea financiară, unde – din ce mi-au spus colegii – nici acele oferte financiare nu sunt conform caietului de sarcini! Deci, este posibilă o altă contestație, și tot așa… Până atunci, depozitul de la Girov funcționează și primește gunoi, chiar nesortat, fiindcă în norme se admite un procent de 35-40% gunoi nesortat. Municipiul Roman, însă, nu duce gunoiul la Girov, pe motiv că nu e corect să-l ducă nesortat… Se preferă depozitarea la groapa intermediară. Iar eu declar public, ca să știe cetățeanul, că această goapă nu va putea fi închisă cu pământ cum a fost cealaltă, pentru că este caz penal! Este clar prevăzut în contract: gunoiul va trebui scos din groapa asta și transportat la Cordun pentru sortare… Ori, pentru asta, 2 milioane de lei va costa numai transportul!… Acum, deci, gunoiul se compactează, ceea ce costă. Va trebui scos de acolo, dus la Cordun, sortat, compactat din nou… Va costa romașcanii mult mai mult decât dacă se ducea gunoiul la Girov încă din luna iunie a anului trecut, de când funcționează depozitul”.

 Înapoi la Roman, respinge primarul și centrează

Laurențiu Leoreanu are propria teorie. În esență, se declară pentru legalitate, dar și pentru grija față de cetățean, eventual concomitent. Despre groapa intermediară și ce va însemna ea din punct de vedere al costurilor în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, nu-i bai! Există soluții, adică file de buget.

leoreanuNoi, dacă am fi dus gunoiul direct la Girov, am fi sărit inelul intermediar – stația de sortare și transfer -, care este obligatoriu în Master Plan. Și, dacă duceam gunoi neselectat la Girov, eram oricând pasibili de amendă, pentru că nu respectam proiectul și indicatorii de performanță. Iar acești indicatori spun că gunoiul care se colectează din gospodării trebuie să meargă într-o stație de colectare-selectare și transfer, iar de aici gunoiul pleacă selectat și compactat. Ceea ce înseamnă că duceam o cantitate mult mai mică de gunoi la Girov, față de cât ar fi fost dacă am fi transportat noi de aici acolo (??? – n.n.) În situația asta, noi, neavând o prerogativă legală, trebuia să plătim automat transportul, plus taxa de groapă de gunoi către Consiliul Județean. În mod automat, aceste două costuri ar fi escaladat prețul gunoiului la Roman și prețul gunoiului la populație. Noi ce am urmărit prin această variantă, a gropii de gunoi intermediare? Să se finalizeze licitația – începută și întreruptă – pentru stația de colectare și transfer. În momentul acela, noi începem ruta și mergem cu gunoiul la stație, iar, ulterior, alocăm anul viitor bani de la buget și transportăm în timp și groapa asta intermediară. Problema e în curtea Consiliului Județean și ei trebuie să rezolve odată cu licitația, fiindcă apar niște ambiții… și cu ambiții nu se câștigă”.

Pare simplu: se vor aloca bani de la buget și se va goli ”Groapa intermediară”. Bani de la buget înseamnă bani de la oameni. Poate n-ar fi fost rău să se facă niște calcule, înainte de a ce decide instituirea unei gropi ”intermediare”, pentru a se stabili care variantă este mai ieftină. Oricum, e clar că depozitarea gunoaielor într-un loc, pentru un timp, chiar cu titlu de intermediar, este cel puțin aiurea să fie urmată de o tentativă de sortare, de compactare și, apoi, de mutare într-un loc unde gunoaiele puteau fi duse de la bun început.

Dan AILINCĂI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.