O inedită expoziție itinerantă, “Aurul și argintul antic al României”, va putea fi vizitată, în intervalul 21 septembrie – 30 octombrie, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț. Manifestarea reprezintă “cel mai important proiect expozițional realizat în România în ultimii 25 de ani, destinat publicului din toate provinciile istorice. Realizat sub egida Ministerului Culturii, de către Muzeul Național de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie și istorie din țară, proiectul este original atât prin maniera de abordare a problematicii istorice, cât și prin asocierea inedită a celor mai frumoase piese din colecțiile instituțiilor participante”, se menționează pe pagina de internet a Muzeului Național de Istorie a României (MNIR). MNIR a demarat acest proiect expozițional în decembrie 2013 și, până în prezent, expoziția a fost itinerată la Timișoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Pitești, Iași, Constanța, în câteva zile la Piatra Neamț și apoi la Suceava. Coordonatorii expoziției sunt dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al MNIR, și dr. Rodica Oanță-Marghitu, șef secție Cabinet Numismatic și Tezaur Istoric din cadrul MNIR. (M. CONSTANTINESCU)
Cu prilejul inaugurării expoziției vă oferim un material documentar furnizat de Complexul Muzeal Județean Neamț:
Primele manifestări ale prelucrării aurului pe teritoriul României se situează eneolitic când îl întâlnim deja modelat sub o diversitate de forme. Obiectele de aur transgresează ariile„culturale” definite pe baza stilisticii ceramicii introducându-ne în spațiul practicilor sociale. În comunitatea de forme simple pe care le îmbracă aurul în această perioadă, în a doua jumătate a mileniului al V-lea și la începutul mileniului al IV-lea a.Chr., există totuși o diversitate a formelor: discuri, verigi, cercei, ace, perle, pandantive, inele, brățări în bandă sau spiralice, brățări cu capete îngroșate, diferite forme de aplice, mici obiecte tronconice din foaie de aur, figurine antropomorfe. În zona de la nord de Dunăre se constată și o mare variabilitate contextuală a depunerii obiectelor de aur, de la manipularea lor în spațiul domestic până la constituirea lor în seturi de piese de port care însoțesc defuncții.
Odată cu epoca bronzului se petrec schimbări și în ceea ce privește metalurgia aurului și argintului. În perioada sa de început, în prima jumătate a mileniului al III-lea a.Chr., se constată prezența în număr mult mai mare a podoabelor din argint, comparativ cu a celor realizate din aur. Începând însă cu epoca mijlocie a bronzului, în prima parte a mileniului al II-lea a.Chr., crește în mod considerabil atât numărul pieselor din aur, cât și diversitatea tipurilor și frumusețea obiectelor. În schimb, obiectele de argint care pot fi încadrate în perioadele mijlocie și târzie ale epocii bronzului, în principal mileniile II-I a.Chr., sunt puține. Bogăția depunerilor pieselor de aur atinge un maxim către începutul primei epoci a fierului pentru a se diminua apoi către sfârșitul acesteia.
Printre particularitățile culturii getice preclasice, în secolele VIII-IV a.Chr., se numără și descoperirile în care abundă metalul prețios, ansambluri în mare parte contemporane unele cu altele, în care regăsim tipuri asemănătoare de piese, o parte dintre acestea indicând obiceiuri și deprinderi comune spațiului greco-macedonean. Emblematice pentru această perioadă sunt considerate „mormintele princiare getice”, structuri funerare cu un inventar spectaculos de o mare diversitate.
Abundența argintului, transformat în piese de prestigiu, tezaurizate, ascunse sau depuse ca ofrande și apariția brățărilor de aur conferă o identitate proprie perioadei geto-dacice clasice, de la sfârșitul secolului al II-lea a.Chr. până către sfârșitul secolului I p.Chr. Lipsa aurului din descoperirile făcute în cuprinsul Daciei s-ar putea explica printr-un posibil monopol exercitat de dinaștii locali și independent sau coroborat cu acesta, persistența unui tabu, a unei interdicții rituale general acceptate în legătură cu portul podoabelor de aur sau cu deținerea și acumularea privată a acestui metal.
Încadrate unor seturi tipologice regăsite pe spații mai largi ale Imperiului, podoabele epocii romane sunt, în general, piese de mici dimensiuni. Lipsa de masivitate este însă compensată adesea de o realizare mai complexă, asamblarea lor implicând uneori o deosebită pricepere tehnică. Foile metalice subțiri capătă volum prin presare, sârmele – simple, răsucite, perlate sau împletite – reprezintă o prezență constantă în structura bijuteriilor, aspectul final fiind completat uneori prin adăugarea unor granule și prin integrarea în structura pieselor a unor pietre ornamentale. Pe lângă acestea își fac apariția, ca urmare a moștenirilor grecești, și artefacte mai elaborate care surprind prin policromia și abundența motivelor decorative vegetale, florale sau animaliere, caracteristice tradițiilor elenistice.
Obiectele lucrate din metalele prețioase din Antichitatea Târzie și Evul Mediu Timpuriu, de-a lungul perioadei cuprinse între secolul al IV-lea și al VII-lea p.Chr., implică, în egală măsură, un anume cosmopolitism al formelor, al mediului în care le putem vedea evoluând – de o parte și de alta a frontierei Imperiului Roman – și al seturilor de valori prin prisma cărora semnificațiile lor pot fi apreciate și înțelese. Prin diversitatea lor, descoperirile datate în această perioadă ne prilejuiesc contactul cu diferite grupuri – regăsite în izvoare sub etnonimele de goți, huni, gepizi, avari, anți sau slavi – unele dintre acestea particularizate și prin costume și accesorii specifice. Într-un interval de doar câteva secole, perioadele în care aparițiile metalului prețios sunt ocazionale și modeste încadrează manifestările secolului al V-lea, impresionate atât prin cantitatea de aur și argint cât și prin deosebita valoare simbolică ce poate fi descifrată în spatele unor tezaure sau inventare funerare cum sunt cele de la Pietroasa sau Apahida.
(Complexul Muzeal Județean Neamț)
