Aproximativ 150 de bicicliști au participat, sâmbătă, 3 septembrie, la cea de-a VI-a ediție a ”Marathon MTB Bicaz”, organizată de Asociația ”Renașterea Bicazului”, cu sprijinul Primăriei Bicaz. Competitorii au luat startul, de la stadionul din Bicaz, și au pornit într-o aventură de câteva ore pe traseele stabilite de organizatori, într-o zonă ce a „unit” Moldova cu Ardealul, prin Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș.
Pentru cei mai mici a fost pregătit traseul ”Family”, care a avut o lungime de 8 km, iar pentru cei mai obișnuiți cu competițiile de mountain bike au fost puse la dispoziție traseele ”Standard” (44 km) și Epic (57 km). Competiția deschisă tuturor categoriilor de vârstă, de la 5-14 ani până la 50+, nu a adus doar satisfacția unei curse desfășurate într-un cadru natural unic, ci i-a răsplătit pe cei mai buni concurenți cu premii în bani, trofee, medalii și diplome. Cei care au urcat pe prima poziție a podiumului au fost recompensați cu câte 400 de lei, cei de pe locul al II-lea au primit câte 300 de lei, iar cei de pe ultima treaptă a podiumului au primit câte 200 de lei.
Clasamentul poate fi consultat pe www.ridersclub.ro (M. TEODOROF)
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți
















