Tradiții la început de Răpciune

Răpciune, Vinițel sau Septembrie, după cum i se spune, este luna cea mai importantă pentru cei care au trudit pământul, acum fiind culese roadele muncii de peste an. Dacă este cald, octombrie va fi rece și umed; dacă tună, în februarie va fi zăpadă multă și anul va fi mănos; dacă înfloresc scaieții, va fi toamnă frumoasă; dacă rândunelele pleacă devreme, va fi iarnă timpurie.

Acum începe culesul viilor, se ară și se fac semănăturile de toamnă. Se recoltează fructele și legumele, iar la sfârșitul lunii, în funcție de vreme, mierea.

În calendarul agrar, activitățile specifice acestei perioade erau semănatul cerealelor, culesul unor plante și fructe de leac și strângerea ultimelor recolte de pe câmp. Perioada dintre cele două Sântămării, numită chiar ”Între Sântămării”, era considerată timp optim pentru semănăturile de toamnă.

* Obiceiuri de Sfântului Simion Stâlpnicul. Ciricul păsărilor.

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Simeon Stâlpnicul sau Simeon cel Mare (aprox. 390-459) a fost un sfânt creștin, care a trăit în Siria secolului al V-lea d.H., ca stâlpnic. Teodoret spune că Sf. Simeon a ajuns atât de cunoscut la Roma, încât arabii nomazi au crezut cu miile în Iisus Hristos și s-au botezat datorită lui. Regele Persiei a trimis soli ca să afle mai multe despre viața lui, iar regina a cerut să i se aducă untdelemn binecuvântat de acesta.

Sfântul Simeon a fost și un mare apărător al dreptei învățături de credință, susținând prevederile Sfântului Sinod de la Calcedon înaintea multora, care fuseseră înșelați de învățăturile monofiziților, între care și împărăteasa Eudoxia, văduva împăratului Teodosie cel Tânăr. A adormit în pace la vârsta de 69 de ani, în anul 459, după o viață de multe și mari nevoințe. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 septembrie.

În tradiția populară, se credea că Sfântul Simeon Stâlpnicul susține stâlpii ce sprijină pământul, stând într-un picior.

Oamenii încercau să afle cum va fi vremea în această zi, ”ghicind” după viermii din mere. Se spunea că așa cum e vremea acum va fi tot anul. Deși e zi de sărbătoare, se lucrează!

Simion Stâlpnicul era considerat patronul vânturilor în Calendarul popular. De asemenea, oamenii de altădată susțineau că sfântul poate produce cutremure.

Tot în această zi, Calendarul popular consemnează sărbătoarea Ciricul păsărilor. Bătrânii de altădată știau că, pe 1 Răpciune, păsările își iau ”boierescul”, adică partea care li se cuvine din fiecare holdă de grâu.

* Semnele zilei de 1 septembrie

”Cititul vremii” sau al ”mersului timpului” de către țăranii de altădată era modalitatea prin care aceștia reușeau să se armonizeze cu natura. Astfel, ziua de 1 septembrie era un reper important în Calendarul popular. Străbunicii noștri interpretau semnele acestei zile importante, reușind să prevadă cum va fi vremea în anul ce va veni.

Dacă plouă în dimineața de 1 septembrie, primăvara va fi ploioasă. Dacă la amiază este soare, înseamnă că anul care vine va fi an bun. Iar dacă plouă toată ziua, anul ce vine va fi ploios.Dacă este soare, anul ce va veni va fi secetos.

Vremea posomorâtă însemna că va veni o toamnă rea. Dacă pe 1 Vinițel se auzeau tunete, atunci însemna că va veni o toamnă lungă.

Cei mai buni cititori ai vremurilor interpretau creșterea viermelui din gogoașa de stejar. În funcție de gradul de dezvoltare a acestuia, ei anunțau un an sec sau mănos.

Se spunea că, dacă în această zi apar gâze roșii, denumite și Vaca Domnului, atunci secara și usturoiul vor fi mănoase.

Această zi se ținea și pentru roada pământului, ca apărare a livezilor de dăunători, pentru ferirea caselor de cutremure sau foc, pentru protecția oamenilor de boli și primejdii. Țăranii de altădată nu tăiau nimic în această zi, de frică să nu se strice spicele.

* Tradiții creștine de 1 Răpciune – Începutul anului bisericesc

Spre deosebire de Anul Civil, care începe la 1 ianuarie, Anul Bisericesc începe la 1 septembrie. Tradiția moștenită din Legea Veche afirmă că, în această zi, s-a început creația lumii și, tot în această zi, și-ar fi început și Mântuitorul Iisus Hristos activitatea Sa pe pământ, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia. Prin cuvintele proorocului Isaia, s-a împlinit o profeție mult mai veche: Iisus Hristos este Cel Care a venit să slobozească pe om din robia păcatului și a morții și să-l ridice pe om la demnitatea lui cea dintâi, adică la demnitatea de a fi fiu după har al lui Dumnezeu. Doar pe aceia care cred și Îl iubesc pe Tatăl, Fiul și pe Sfântul Duh!

Timpul Bisericii nu este altul decât cel care se scurge prin ceasurile noastre. Este același, numai că toate clipele petrecute la Biserică și la dumnezeiasca Liturghie au o altă valoare și o altă semnificație. Explicația are și argumente istorice.

Cu mult timp înainte ca astronomul italian Luigi Lilio să pună bazele unui calendar modern, cu secole înaintea germanului Peter Henlein, care a construit primul ceas în adevăratul sens al cuvântului, Biserica a avut, prin cultul liturgic, ceasornicul propriu.

Dacă citim Ceaslovul, vedem că are în componența sa Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI și Ceasul IX. Aceasta deoarece așa își calculau primii creștini timpul, respectiv după orele de rugăciune.

Înainte de fixarea unei ordini temporale lumești, civile, părinții de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 d.H., au stabilit ca anul bisericesc să înceapă la 1 septembrie. Considerentul dumnezeieștilor părinți a fost legat de un amănunt biblic – începutul activității de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul s-a făcut la începutul lunii septembrie.

După calendarul iudaic, intrarea Mântuitorului în sinagoga din Nazaret a fost în luna a șaptea, numită Tișri – septembrie (Luca 4,14-19). Primele cuvinte ale lui Hristos, rostite în sinagoga din locul său natal, au anunțat marea operă mântuitoare pentru neamul omenesc: ”Duhul Domnului peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor, să vestesc anul milei Domnului” (Luca IV, 18-19).

1 septembrie nu este o reminiscență din cultul iudaic, ci este momentul când Dumnezeu a sfințit timpul!

Așadar, 1 septembrie nu este o invenție nouă a Bisericii. De mai bine de 1.800 de ani, această zi este considerată început al unui nou an – liturgic, mai ales. Liturgic, pentru că toate cele trei mari perioade – Octoih, Triod, Penticostar -, toate cărțile de cult și, în principal, cele 12 Minee, au ca referință 1 septembrie. Toate sărbătorile din calendarul nostru gravitează în jurul acestei zilei.

Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului la 15 august și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul la 29 august, și începe imediat, la 8 septembrie, cu Nașterea Maicii Domnului.

Tot la 1 septembrie, își începea noul an și inima creștinismului răsăritean pentru mai bine de o mie de ani, Imperiul Bizantin. Acesta este și sensul cuvântului de la începutul sinaxarului – indicton, adică prăznuirea momentului când Dumnezeu a început crearea lumii.

* Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic

Anul liturgic începe în ziua Sfintelor Paști, iar anul bisericesc își are începutul pe 1 septembrie. Anul liturgic se împarte în trei mari perioade: Triodul sau perioada prepascala, Penticostarul sau perioada pascală și Octoihul sau perioada postpascală. Fiecare din acestea cuprinde un anumit număr de săptămâni. Triodului ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului, cu trei săptămâni înainte de începutul postului Paștilor, până la Duminica Paștilor, în total 10 săptămâni. Timpul Penticostarului ține de la Duminica Paștilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinților, în total opt săptămâni.

Octoihul ține tot restul anului, adică de la sfârșitul Penticostarului până la începutul Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc.