Fragmente de cânt și viață cu Elena Botez

S-a dedicat scenei cu toată ființa sa ca artist de operă. Este o persoană spirituală, rafinată, plină de farmec. Personalitate marcantă a vieții muzicale lirice, fosta prim-solistă a Operei de Stat din Timișoara lansează, astăzi, cartea ”Fragmente de cânt și viață”. Evenimentul are loc cu începere de la ora 17, în sala ”Theodor Macarie” a Liceului de Artă ”Victor Brauner”. Volumul a văzut lumina zilei, în condiții grafice excepționale, la Editura C.M. Imago în colecția de azi – Portret, coordonată de Cornel Miftode.

Spunea cineva că perioada copilăriei este partea tangibilă din Paradis. Elena Botez a avut o copilărie fericită, în care frații și părinții se întreceau să-i satisfacă toate capriciile. Alături de ei, a mai existat în viața viitoarei soprane de coloratură o ființă nespus de dragă sufletului său: Dada… ”Dada a rămas în familia noastră până la sfârșitul zilelor ei! Ne-a iubit pe toți, copiii lui Cleonichi. Dar pentru mine avea o slăbiciune deosebită; m-a luat în brațe din prima clipă a venirii mele pe lume, m-a îngrijit și ocrotit aproape pătimaș. Ori de câte ori, după vreo poznă, mama venea cu bățul să mă potolească, Dada se așeza în fața mea: «Duduie, dă în mine, te rog, lasă copilul în pace, că-i destul de cuminte – eu sunt cea rea că ți-am pârât-o». De câte ori, departe de casă și vitregită de protecția ei, o pomeneam, îmi imaginam ce sfaturi mi-ar fi dat în situațiile dificile în care mă aflam. Și cu câtă explozivă bucurie mă primea, când apăream pe neașteptate acasă. «Vai de mine și de mine, de ce nu ne-ai anunțat să-ți venim în întâmpinare? Doamne, ce bucurie ne-ai făcut!»… și lacrimile stăteau să cadă din ochii ei îmbătrâniți”.

* Întâlnirea cu George Enescu

În lumea muzicii de înaltă calitate a intrat la vârsta de 13 ani, când Mișu Vasiliu, un om cu o bogată cultură, care se ocupa de pregătirea ei școlară, a dus-o la un concert susținut de marele George Enescu. ”Organizat de marele bogătaș Gheorghe Lalu, în casa căruia Enescu poposea ori de câte ori trecea prin Piatra Neamț, concertul s-a ținut în sala de spectacol a Liceului Petru Rareș. Sprijinit de imensa sobă de teracotă ce încălzea pe vremea aceea sala, Lalu – adânc emoționat – anunță ordinea concertului. Nu termină bine ultima frază de urare de bun venit, că apare Enescu. Ușor adus de spate și fără să se încline în fața furtunoaselor aplauze, ținând vioara ca pe un obiect străin de ființa lui, o duce cu gesturi domoale la piept. În sală se revarsă un adagio de Bach. (…) Trăiam momentul. Poate nu pricepeam noi prea multe, dar izbutea să ne transmită, dincolo de explicații, emoția. Sufletele noastre vibrau”.

* ”Pentru mine, doamna Elena Botez este mărturia vie a unui caracter deosebit, a unei artiste inspirate și a unui profesor de excepție” – compozitorul Vasile Spătărelu (Ceahlăul, 3 iulie 1998).

La Liceul de fete din Piatra Neamț, acum CN ”Calistrat Hogaș”, Sidonia, fiica scriitorului Calistrat Hogaș, foarte apreciată de George Enescu, a fost profesoara de muzică a Elenei Botez. Pianistă, absolventă a Conservatorului din Iași, Sidonia Hogaș era spaima elevelor. ”Înaltă, voinică, blondă, cu un coc imens, cu mâini puternice. Când vreo fată din cor falsa, se și trezea cu diapazonul în cap! Sau apucată de moț! În ora domnișoarei Sidonia tremuram mai mult decât la ora de matematică. (…) Cu fetele adunate în jurul meu, mă îmbătasem într-atât de propria interpretare a Gildei din «Rigoletto» de Verdi, încât nu am simțit că domnișoara Hogaș intrase în clasă. Mă asculta cu atenție. Cât eram de mică, m-am chircit de spaimă atunci când am descoperit-o în spatele meu. Înțepându-mă cu ochii ei mici, pătrunzători, se apropie și, trăgându-mă tare, foarte tare de codițe, o aud: «Să nu-mi spui tu mie că știi să cânți atât de frumos! Și să mă mai și păcălești ca o nesimțită! De ce?». La aspra sa dojană am tăcut, nu am încercat să mă justific. Dar, în clipa aceea, am devenit solista corului. Și, timp de două luni, a lucrat cu mine aria Violettei din opera «Traviata» de Verdi. În ziua de 10 mai, pe atunci Sărbătoare Națională, la marea festivitate a liceului, am cântat pentru prima oară acompaniată la pian de domnișoara Hogaș . «Ți-am spus totdeauna că tu ești muzicală, că ai glas frumos!» A fost prima mea ieșire în public. Primul meu succes. Ziarul Universul, cel mai citit cotidian pe vremea aceea, a publicat un frumos articol despre «vocea micuței de 16 ani, care a interpretat cu mare talent și dăruire dificila arie a Violettei din Opera ”Traviata”». Articolul este și acum înrămat deasupra pianului”.

* Respinsă pentru că nu are… voce

Aflată cu familia în refugiu la Pecica, exact în anul susținerii examenul de maturitate, a intenționat să cânte în corul bisericii din localitate. A fost refuzată, pe motiv că nu are… voce. ”Auzind că în oraș există un cor de biserică, condus de un student la Teologie, mă prezint și-l rog să mă primească și pe mine. Tânărul dirijor mă ascultă și-mi spune pe un ton destul de disprețuitor că nu am voce, deci – cu părere de rău – nu am ce căuta în corul lui. Ca un copil ofensat, am suferit mult după verdictul tăios, aruncat fără drept de apel. Peste ani, sunt solistă la Opera din Timișoara. Mircea Emandi, care renunțase la preoție – era moda asta din pricina regulilor comuniste antireligioase -, vine să dea audiție ca tenor liric. I se cere un duet. Pentru replici sunt aleasă eu. Nu mă recunoaște! După audiție, Mircea mă felicită pentru glas, acuratețea ritmică și… corectitudinea interpretării. «Domule Emandi, nu m-ai întâlnit niciodată?» Foarte mirat, îmi spune că nu-și amintește… «Eu sunt fetița fără voce de la Pecica…» Își cere scuze. Ba, mai mult, recunoaște că a fost total nepriceput, că n-a fost în stare să aprecieze o voce în formare”.

* ”În toată cariera mea, eu nu am făcut niciun efort, nu am deschis ușile celor care hotărau pentru mine. Totul a venit de la sine, de parcă aș fi fost călăuzită, direct îndrumată de o ființă supranaturală, de un spirit care, în momentele deciziilor importante, mă ocrotea” – Elena Botez.

Primul concert al Elenei Botez a fost cu opereta ”Tarșița și Roșiorul”, de Gheorghe Dumitrescu și Viorel Doboș. La insistența aceluiași Mișu Vasiliu, părinții și sora ei au venit la București, spre a o vedea pe scenă. A fost pentru prima și ultima dată. ”În concurs pentru acest rol, am rivale de renume, ca soprana Puica Alexandrescu și Sili Popescu. Dar regizorul Puiu Maximilian dorește o interpretă cu o figură de copil, pentru că eroina din operetă este o fetiță de 17 ani, care fugea din mănăstire. Mă preferă, necondiționat. Opereta prinde la public, timp de aproape opt luni se joacă cu sala plină. Domnul Mișu se duce la Piatra și-i îndeamnă pe părinții mei să facă tot posibilul și să vină să mă vadă. Tata, mama și sora mea asistă cu mari emoții la debutul meu. Spre regretul meu, m-au văzut pentru prima și ultima oară într-un spectacol”.

* Partenera de scenă a lui Di Stefano

De-a lungul carierei, Elena Botez a avut prilejul de a cânta alături de tenori renumiți. Unul dintre ei a fost italianul Giuseppe Di Stefano, partenerul principal de scenă al celebrei Mariei Callas. ”Nu mică mi-a fost bucuria când am auzit că eu am fost aleasă să-i fiu parteneră. Repetițiile au decurs într-o excelentă dispoziție, marele tenor povestindu-ne diferite întâmplări, unele hazlii, altele demoralizante din viața marelui interpret de Operă”.

Elena Botez, în 1957, în rolul Oskar din ”Bal mascat”, de Giuseppe Verdi

La concertele susținute de Elena Botez, printre spectatori s-au numărat adeseori și conducătorii țării. ”De la București, maestrul Botez mă anunță telefonic că sunt propusă să cânt într-un spectacol – concert la sala «Fantasio» – spectacol de revistă – invitați de onoare fiind Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker și alți conducători de atunci. Având alături pe comicul Mircea Crișan și Ansamblul Popular al Armatei, cânt fără emoții. Ana Pauker se juca în lojă cu un cățel, un ghemotoc alb, puțin impresionată de tot ce se petrecea pe scenă. În schimb, Gheorghiu Dej urmărea foarte atent spectacolul. Sunt bine retribuită. Dej respecta actorii, era destul de generos în comparație cu ceilalți tovarăși. Într-una din zile se anunță Dr. Petru Groza. Dorește să vadă spectacolul «Tarșița și Roșiorul». Groza vine grăbit, se așează în primul rând de la parter, refuză cordial loja și, cu toată distanța dintre noi, de pe scenă, era la maximum doi metri de locul lui, ne urmărește insistent cu binoclu, distrându-se copios, gălăgios la scenele comice”.

În carte sa, Elena Botez a rememorat și momentul când a cântat pentru prima dată la Piatra Neamț: ”Piatra, orașul copilăriei, orașul anilor mei tineri, orașul în care sunt toate rudeniile și cunoscuții care nu m-au văzut niciodată pe scenă! (…) Dar cât de emoționată am fost atunci când am pus piciorul pe scena din Piatra, știind că majoritatea publicului mă cunoștea ca fiind de-a lor, că ochi severi mă analizau, că desigur criticile ar putea fi severe! Colegele mele, acum profesoare la liceul pe care-l urmasem și eu, m-au întâmpinat cu flori, m-au sufocat cu amintirile atât de dragi nouă; râsete, îmbrățișări, strigăte și, în cele din urmă, am încins o horă în culise, spre uimirea și hazul celor care ne priveau”.

Ana MOISE