După ce s-au plâns la Prefectură că n-au sursă de încălzire în timpul iernii, iar o altă plângere, cu privire la apa cu impurități, invazie de gândaci și de câini maidanezi, a ajuns la Locativserv, romii din Văleni II au fost vizitați joi, 13 octombrie, la prima oră, de Poliția Locală și de cei de la Direcția de Asistență Socială.
S-a făcut inventarierea rapidă a celor care stau acolo, s-au mai ascultat din plângerile, deloc puține, ale romilor, după care echipajele au plecat, lăsându-i pe nemulțumiți în ploaie, să-și verse oful cui are timp să-i asculte.
Ce vor romii din Văleni II? Să li se facă! Să vină primăria, să vină cine-o vrea să vină și să li se facă încăperi decente, așa cum scrie în contract – cu baie proprie și suprafață de 25 mp, nu de 15 mp cam cât are acum o cameră, să le schimbe termopanele, că acum sunt sparte, dar „așa le-am găsit când ne-au mutat aici din Speranța, nu le-am spart noi”, să le facă sobe și să le dea lemne, că acum „le adunăm de prin pădure, de unde putem, dar vine iarna și noi am pus hainele de iarnă ale copiilor pe foc deja, ca să ne încălzim”, să le repare băile, să le facă tot ce trebuie făcut, că „uite, unii s-au săturat și-au plecat în chirie; acum stau câinii aici”.
Se plâng că n-au curent electric, dar pe acoperișurile containerelor se văd antene parabolice, semn că există și un televizor pe undeva. Se plâng că n-au bani și trăiesc din ajutorul social sau din alocațiile copiilor, dar fumează liniștiți în timp ce se caină, deci bani de țigări au.
Uși și geamuri sparte, covoare și oale scoase în ploaie, haine trântite morman în noroi, bălți peste tot, maidanezi și puradei murați, care se gudură pe lângă vizitatori, așa arată Văleni II. Iar baia e un dezastru: fecale peste tot, un miros amețitor la propriu și apă care curge în neștire și pe care nu se știe cine o plătește, dar probabil e trecută la pierderea achitată din banii tuturor pietrenilor. „Nu se închide, că e stricat. Cum să reparăm noi dacă n-am stricat noi? Au venit ceilalți (și arată în gol cu mâna) și-au stricat. Degeaba, că nu avem ce să facem și se îmbolnăvesc copiii. Știți că stăm câte opt în cameră? Și că toți trebuie să venim aici, la baie?”.
Romii din Văleni II vor să li se facă în continuare. Condițiile nu sunt deloc decente, dar mare parte din amenajări au ajuns în halul ăsta din cauza lor, chiar dacă acum neagă și dau vina, mereu, pe alții.
Andreea AMARIEI
2 comentarii
La mine-n sat, prin anii 80, traia o batrinica ce locuia intr-un bordei din barne. Cat era anul de lung muncea cu ziua prin sat. Dupa ce se spetea la prasit, adunat fan, cules, samd, gasea timp sa prepare din lut si balegar de cal, un soi de tencuiala cu care-si repara bordeiul. De cand dadea firul ierbii si pana la prima ninsoare strangea lemne aduse de ape la inundatii, de prin padure… dupa orele de munca prin sat. Le stivuia frumos, le taia cum putea ea. Casuta ei stralucea de curatenie. Mi-amintesc ca pe timp de iarna gasea cosea carpete, tricota ciorapi si manusi… A murit pe la 90 de ani, pentru ca si-a fracturat un picior in timp ce culegea mere, ca sa-si faca gem pentru iarna. E cam lung comentariul meu, dar sper sa intelegeti ce-am vrut sa subliniez.
Pentru rezolvarea problemei -romilor singura posibilitate eate ca zona din Valeni unde locuiesc sa fie imprejmuita ,asigurata cu camere de vizualizare,iar poarta de intrare sa fie asgurata cu un politist ce va verifica tot ce misca in zona si sa se asigure scoala si cantina pentru elevi tot in aceasta zona imprejmuita.in acest sens copii nu vor mai pleca la cersit sau la furat.
Aceasta organizare va duce la disciplinarea acestor etnici ce creaza probleme societatii si costul va fi mult mai mic decat actuala organizare.