Sfânta maica noastră Parascheva, numită ”cea Nouă”, de la Iași, s-a născut în satul Epivat, în apropiere de Constantinopol (Instanbul), pe la începutul secolului al Xl-lea d.H. Sf. Parascheva a intrat într-o mănăstire de fecioare din orașul Ieraclia Pontului, la vârsta de doar 15 ani. Ascultându-și Îngerii de Lumină Necreată, ucenica lui Hristos a mers la Mormântul Domnului. A rămas acolo, într-o mică mănăstire de călugărițe pustnice de pe Valea Iordanului. Când a împlinit 25 de ani, s-a reîntors în patria sa, la îndemnul Îngerului de Lumină Necreată care o veghea. Aici a mai trăit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea secolului XI d.H., anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfânta Parascheva și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată ca o necunoscută, aproape de malul mării. Tradiția ne amintește că un marinar, care a murit pe o corabie, a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la țărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat niște creștini să-l îngroape. Când au săpat groapa, au găsit trupul Preacuvioasei Parascheva neputrezit și plin de mireasmă sfântă.
Potrivit tradiției, cea mai veche lucrare aghiografică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon, pe la mijlocul veacului al XII-lea.
Românii de pretutindeni ar trebuie să considere păstrarea unității spirituale și teritoriale a României drept cel mai important miracol al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Așa cum se întâmplă în cazul marilor sărbători religioase de peste an, și ziua de 14 octombrie, marcată în calendarul creștin-ortodox de prăznuirea Sfintei Cuv. Parascheva este grefată pe o sărbătoare precreștină, care, odinioară, avea o mare însemnătate în Calendarul Popular al Românilor: Vinerea Mare. Dacă acum, an după an, tot mai mulți oameni merg în pelerinaj la Biserica
”Trei Ierarhi” din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, vreme înainte, o divinitate autohtonă – ”Sfânta Vineri” – era invocată pentru vindecarea bolilor, pentru legarea căsătoriilor și nașterea pruncilor, pentru ducerea neamului mai departe.
În acest an, creștinii se vor putea închina la moaștele Sfintei Parascheva și la moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul din Pafos.
Ziua de 14 octombrie, care marchează mijlocul toamnei, iar, în unele datini, sfârșitul Verii lui Mioi, are semnificații deosebite. Este sărbătoarea Sfintei Parascheva. În Calendarul Pastoral, 14 octombrie este considerată zi de soroc, stâlp între vară și iarnă, fiind ziua în care se dă drumul berbecilor în turmele de oi, pentru împerechere.
Creștinii consideră că Sfânta Parascheva de la Iași protejează femeile căsătorite. De asemenea, le ajută la naștere, ajută fetele nemăritate să se căsătorească și poartă de grijă animalelor sălbatice. În această zi, la Iași, are loc cel mai mare pelerinaj din țara noastră. Pelerinajul de la Iași a depășit de multă vreme granițele țării, la acesta venind creștini din întreaga lume.
Încă din 14 octombrie 1641, când a fost prăznuită pentru prima dată în țara noastră, Sfânta Parascheva s-a bucurat de o mare popularitate în rândul credincioșilor, precum și în rândul domnitorilor moldoveni, care i-au acordat o atenție deosebită. Astfel, în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Parascheva era precedată de o ceremonie specială, deschisă de însuși domnitorul Moldovei.
În imaginarul popular, Sfânta Parascheva e percepută ca fiind protectoarea oamenilor de boli, grindină, trăsnet, iar pe copii îi apără de deochi.
Sfintei Parascheva i se mai spune și Sfânta Vineri. Există zone în țară unde oamenii, din strămoși, respectă o tradiție mai puțin cunoscută. Pe 27 octombrie, se serbează o Sfânta Parascheva care, împreună cu cea de pe 14 octombrie, formează o sărbătoare numită Vinerele.
În tradiția populară, ”Sfânta Vineri” este cea care stăpânește lumea femeilor și a îndeletnicirilor acestora. În această zi, erau interzise munca la câmp, spălatul rufelor, cusutul, torsul și țesutul.
Despre vreme se spunea că, la 14 octombrie, ”se îngroapă vara”. Bătrânii de altădată studiau Cerul și învățau țăranii că așa cum va fi timpul în această zi se va menține până la Sf. Dumitru, pe 26 octombrie. Se mai credea că, dacă nu plouă până de Cuvioasa Parascheva, iarna vine mai devreme.
În zorii acestei zile, ciobanii merg să vadă cum s-au culcat oile. Ei interpretau mersul vremii după cum dorm oile. Astfel, dacă le găseau dormind grămadă, știau că va fi o iarnă grea, iar dacă, dimpotrivă, le găseau împrăștiate, vor avea parte de o iarnă blândă.
Sfânta Paraschiva se ține prin post și rugăciune, nu se lucrează, în caz contrar tradițiile ”amenințând” cu pericolul apariției unor boli.
* Tradiții creștine de ziua Sfintei Parascheva
În această zi, se oficiază slujba de pomenire a celor plecați dintre cei vii. Cu această ocazie, se dau de pomană pâine din grâul nou și must. Credințele și legendele populare o înfățișează pe Sfânta Parascheva sub chipul unei bătrâne, care veghează pentru sănătatea oamenilor și fertilitatea pământului.
Sfânta Cuvioasa Parascheva mijlocește către Domnul pentru toți creștinii, ocrotește și izbăvește de boli, de spaimă și de pagube, risipește furtunile, aduce mană roditoare și belșug.
În multe locuri de la sate, se mai păstrează obiceiul așezării icoanei Sfintei Parascheva lângă fântâni și izvoare.
Sfânta Cuvioasa Parascheva, prin rugăciunile ei, dăruiește ajutor tinerilor și bătrânilor, fecioarelor și mamelor, bolnavilor și săracilor.
Anumite rugăciuni închinate ei erau scrise pe mici pergamente și purtate la gât, ca apărătoare de boli. În cazul durerilor de cap, acestea erau legate la frunte.
* Viața Sfântului Neofit Zăvorâtul
Sfântul Neofit Zăvorâtul în peșteră s-a născut, la 1134, în Lefkara, din regiunea Larnaka, insula Cipru. La 18 ani, a părăsit lumea și nunta pe care i-o pregătiseră părinții lui și a plecat la Mănăstirea Sfântului Ioan Gură de Aur, din Koutsouventi, cu scopul de a deveni monah.
La nord-vest de Pafos, a găsit o peșteră mică, unde a rămas pentru 4 luni, ca să se asigure că locul era liniștit. După ce s-a convins că locul nu era frecventat, s-a stabilit definitiv în peșteră, pe care a numit-o Enkleistra (adică zăvorniță) pe care o afierosește Sfintei Cruci. Mai târziu, a mărit peștera și a despărțit-o în mai multe încăperi, în biserică, trapeză și chilie, încăperi pe care le-a pictat cu fresce minunate.
Faima sfințeniei lui Neofit s-a răspândit în toate zonele Ciprului și închinători de pretutindeni veneau la Enkleistra sfântului. Sfântul nu a plecat niciodată din peștera lui, iar când închinătorii s-au înmulțit, s-a mutat într-o peșteră de mai sus și de acolo sfătuia pe credincioși. În ciuda faptului că nu și-a părăsit peștera, avea o imagine completă a evenimentelor epocii lui, pe care le-a și descris în scrierile sale. Informațiile lui sunt exacte și semnificative, ceea ce îl situează printre istoricii importanți ai vremii sale.
Pe 28 septembrie 1750, în chip minunat, a fost aflat mormântul sfântului, care fusese uitat cu trecerea timpului și s-a făcut mutarea moaștelor lui. În această zi, adică 28 septembrie, se face mare prăznuire a sfântului în Mănăstirea lui, care, astăzi, este una din cele patru mănăstiri stavropighii din Cipru.
O altă sărbătoare pentru cinstirea Sfântului Neofit are loc pe 24 ianuarie. Această sărbătoare amintește miracolul din 1198, atunci când sfântul a fost salvat în chip minunat, după ce căzuse de pe un pisc, în timp ce tăia în piatră ca să zidească peștera în care locuia.
Adevărat anahoret și monah, model pentru toți monahii, Sfântul Neofit a trăit pentru 60 de ani întregi în peștera lui, unde a scris multe lucrări ermeneutice la Sfânta Scriptură, rânduieli tipiconale pentru corecta funcționare a mănăstirilor, lucrări istorice, panegyrice sau cuvinte de laudă la sfinți, în care se regăsesc biografiile unor sfinți cunoscuți și mai puțin cunoscuți sau chiar cu totul necunoscuți ai Ciprului, fiind astfel o sursă aghiografică importantă, slujbe pentru pomenirea sfinților, cateheze pentru monahi și multe altele.
Sfântul a părăsit viața aceasta la bătrânețe adânci pe 12 aprilie 1219.