O promoție de referință a Colegiului ”Calistrat Hogaș”: ”Eram conștiincioși, purtam uniformă, matricolă și ciorapi groși”

S-au întâlnit în sala de festivități a Colegiului Național ”Calistrat Hogaș”, în premieră, după 50 de ani de la absolvire. Printre zâmbete, lacrimi și îmbrățișări, școlarii de altădată au depănat amintiri, retrăind din plin emoțiile anilor considerați cei mai frumoși din viață. Patru clase – două de la secția reală și două de la umanistă – au alcătuit promoția 1966 a Liceului nr. 2 Piatra Neamț, diriginți fiindu-le profesorii Adriana Dumitreasa (XI-a A), Adriana Burghelea (XI-a B), Georgeta Ciocoiu și Boris Alexianu (XI-a C), Emilia Mândru și Xenia Zare (XI-a D). Au răspuns ”Prezent!” 50 de absolvenți și patru cadre didactice: Ana Catzaiti, Ruxandra Ciocan, Jana Orza și Olga Ionescu.

* ”Am fost o generație studioasă”

 Iulia Popescu Vătăjelu a fost ”scânteia” care a declanșat revederea promoției 1966: ”Pentru mine, este o surpriză foarte mare și plăcută. Acum 25 ani, am vrut să facem o primă revedere, însă nu ne-am regăsit și totul a căzut. De această dată, căutarea colegilor noștri a durat două luni și de aceea bucuria este acum atât de mare. Pe mulți nu i-am recunoscut, mai ales că timpul ne-a mai schimbat fizic, pe ici, pe colo, însă să știți că la suflet am rămas la fel. Am fost o generație studioasă, eram conștiincioși și purtam uniformă, panglică, matricolă și ciorapi groși. Eu am ratat farmacia, dar nu regret, am continuat în domeniul proiectării la Edilproiect, unde am lucrat 30 de ani. M-am pensionat în urmă cu 15 ani și sunt foarte fericită că astăzi mă aflu alături de dragii mei colegi”.

* ”Suntem generația care a prins două epoci”

 Pe Vicențiu Martin, revederea l-a încântat nespus. Cunoscut revoluționar și salvator de vieți omenești, nenea ”Relu” și-a recunoscut colegii ”mai ales la spirit”. ”Aceeași gașcă pusă pe șotii, pe glume, pe bună dispoziție. Iată că, după multe «chinuri», am reușit să ne adunăm, pentru că toată lumea, de-a lungul acestor 50 de ani, a avut foarte multe preocupări și nu ne-am putut revedea, chiar dacă ne-am dorit în unele momente foarte mult. Am avut dascăli uriași, din păcate acum nu se mai întâmplă așa. Ne bucurăm de această revedere specială. Suntem generația care a prins două epoci: cea comunistă, în toată splendoarea și strictețea ei, și primii muguri ai așa-zisei democrații, care s-a dovedit foarte originală la români. Ce am visat și ce a ieșit! Când am văzut aceiași actori apărând din nou pe scenă, gustul amar a rămas. Viața nu a fost prea îngăduitoare cu mine. Am avut multe valuri de luat în piept, încă din copilărie. Fiind elev în clasa a IV-a, la Școala Israelită, ca un gest de frondă împotriva comunismului, am întors tabloul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu fața la perete. Profesorul Iftimie, de matematică, fratele lui Alecsandru Iftimie, de limba română, de la «Petru Rareș», m-a luat și m-a pus în genunchi pe boabe de porumb în cancelarie. Am stat așa trei ore și mi-a spus că, de acum încolo, nu voi mai fi nici pionier, nici UTC-ist, nici membru de partid. Și, într-adevăr, nu am fost. Motivul care m-a determinat să recurg la gestul cu tabloul lui Dej a fost că unchiul meu trăia într-o tensiune cumplită. Stătea cu valiza pregătită la ușă să plece la Canal. Se vorbea despre asta în casă, eu am auzit și, atunci, spiritul de frondă, de «cocoș», m-a făcut să am purtarea aceea. M-am curățat de la început de păcatul roșu”.

Cunegunda Eftimescu a fost profesoară de matematică la Școala ”Elena Cuza” din Piatra Neamț. A îndrăgit ”regina științelor” datorită eminentului profesor Constantin Borș: ”Mă bucur că am ajuns la aproape 70 de ani, lucru pe care alții dintre noi nu l-au reușit, sărmanii de ei. Avem copii, avem nepoți, am făcut o facultate-  în cazul meu de matematică, datorită domnului profesor Constantin Borș. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot această profesie aș urma-o, pentru că am îndrăgit-o foarte mult”.

* ”Nu-mi vine să cred că au trecut 50 de ani”

Elena Fodor Răspopa a ieșit la pensie din Procuratura Județeană, în calitate de prim-grefier, după o viață de muncă. Are doi copii și trei nepoți și, împreună cu soțul său, trăiește clipe minunate alături de ei: ”Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri/ Și niciodată n-or să vie iară… Când, pe băncile acestui liceu, învățam aceste versuri ale lui Eminescu, atunci nu puteam să le înțeleg pentru nimic în lume. Eram foarte tineri și nu puteam desluși în profunzime semnificația acestor cuvinte. Acum pot s-o înțeleg. Parcă nu-mi vine să cred că au trecut 50 de ani. Parcă mai ieri eram elevi. Ar trebui ca, odată cu trecerea anilor, să înflorească pe chip sufletele noastre, semn că, dincolo de tot zbuciumul acestei vieți, ținta noastră supremă să fie până la sfârșitul vieții mântuirea sufletului. De aceea, la acest ceas sărbătoresc, mulțumesc tuturor și aș dori să ținem un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt printre noi, colegi și profesori. În geantă am o scrisoare de la profesorul Borș, în care mă îndemna să merg la facultate. Am avut o situație familială mai deosebită și nu am putut. Am lucrat în învățământ, ca suplinitoare, după terminarea liceului, apoi m-am angajat la Procuratura Județeană, unde, ca prim-grefier, am lucrat 27 de ani”.

 * ”Am îndrăgit biologia datorită doamnei profesoare Dumitreasa”

Sorin-Cristian Bumbu a rămas în amintirea tuturor ca elevul care a scăpat cu viață după ce a căzut de la etajul al doilea al clădirii liceului, fracturându-și doar umărul. Stabilit în Capitală, fostul năzbâtios a făcut carieră în domeniul biologiei: ”Vă mulțumesc, dragii mei colegi, că ați reușit să veniți și că suntem cu toți aici. Pentru că timpul trece, ar fi bine ca măcar o dată pe an să ne adunăm, fără multă festivitate, dar să ne adunăm câți putem. Am terminat Facultatea de biologie datorită doamnei profesoare Adriana Dumitreasa. Am lucrat în Centrala de medicamente, după care în ICECHIM (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie). Sunt tatăl detergentului de decontaminare radioactivă pentru centralele atomo-electrice”.

Maria Magda Păunescu Sandovici a predat, timp de patru decenii, limba engleză la Colegiul Național ”Petru Rareș”, fiind, de zece ani, pensionară. Pentru ea, revederea a fost emoționantă și plină de amintiri frumoase: ”Nu ne-am mai văzut, pentru că nu am reușit să ne organizăm atât de bine ca acum. Întâlnirea, de fapt, se datorează unei alte întâlniri, între două colege, care au pus bazele acestei revederi: Iulia Popescu Vătăjelu și Margareta Răspopa Ștefan. Ele ne-au găsit și ne-au cooptat pe toți. Mă bucur că ne-am putut întâlni. Pe foarte mulți dintre colegi i-am recunoscut mai greu, pentru că, într-adevăr, depărtarea, și în spațiu, și în timp, a făcut ca imaginea vizuală să dispară. Îi admir pe cei care sunt încă vivace, care sunt plini de bucurie și care privesc totul cu încredere. Dacă e ceva față de care să-mi exprim simpatia și cele mai bune sentimente este faptul că în această promoție s-au aflat foarte mulți colegi care au dus greul celor 50 de ani în profesie în primul rând și apoi în familie și nu cei puțini care au reușit să termine o facultate. Mă bucur că mai există câțiva dintre profesori noștri, cărora le putem exprima sentimentele noastre de admirație și bucurie”.

* ”La școală nu se umbla, la școală se învăța”

Există dascăli care intră în sufletul elevilor și rămân acolo pentru toată viața. Apreciata profesoara de matematică Ana Catzaiti, absolventă și ea a acestui prestigios colegiu, face parte din această categorie. ”Eu am fost elevă la acest liceu începând cu clasa a VIII-a și am absolvit, ca primă promoție, în clasa a XI-a, introdusă după reforma stalinistă a învățământului. Am fost generația care a dat examenul de maturitate cu șapte probe la șase obiecte. Probele orale se susțineau într-o singură zi. În acea perioadă, profesorii își pierduseră titularizarea din motive politice, însă școala era școală. Am revenit prin repartiție în 1964, am găsit colectivul didactic înnoit și am intrat de prima dată în pâine, devenind și secretară UTM la elevi. Promoția din 1966, care s-a întâlnit astăzi, o țin minte perfect, întrucât pe atunci aveam 24 de ani. Îmi amintesc că aveam o înțelegere perfectă cu elevii. Toți au învățat matematică, iar la examenele pe care le-au susținut ulterior au obținut rezultate foarte bune. Pe atunci, școala era instituție de cultură. La școală nu se umbla, la școală se învăța. Societatea a evoluat, sigur cunoașterea este imensă, însă școala n-ar fi trebuit să abdice de la calitate, pentru că noi avem creiere instruibile și receptive la bun, la frumos, la nou. Eu m-am pensionat la cerere, în 2000, când am împlinit 55 de ani. Am rămas fidelă Colegiului «Calistrat Hogaș», școlii în general, mă preocupă absolut tot ce este legat de învățământ și în ziua de astăzi. Mi se cer relații, păreri și sunt foarte mulțumită că liceul evoluează și încă ține la prestigiul pe care l-a avut”.

 Ana MOISE

Foto: Adrian-Pavel SANDOVICI

1 COMENTARIU

  1. Toata stima si consideratia pentru aceasta generatie de aur a scolii romanesti.
    Sa va tina Dumnezeu sanatosi pentru ca,tinerii de azi sa gaseasca inca, in dumneavoastra, modele demne de urmat.
    Felicitari!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.