Ovidenia - Tradiții creștine de ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului celebrează aducerea Sfintei Fecioarei Maria la Templu de părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana. Arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu. În Sfânta Sfintelor, arhiereul intra o singură dată pe an. Sfânta Fecioară Maria a stat în Templu timp de 12 ani.

În tradiția populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută și sub denumirea de Sărbătoarea Luminii. Această sărbătoare a existat înainte de sec. al VI-lea d.H. Sf. Grigorie de Nyssa a făcut referire la această sărbătoare a Luminii încă din secolul al IV-lea d.H. O altă sursă documentară menționează 21 noiembrie drept data sfințirii unei biserici cu acest hram, în anul 543 d.H., biserica ridicată de Iustinian cel Mare lângă zidul ruinat al Templului.

Sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este sărbătoarea zilei în care, potrivit tradiției, Sfinții Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor, Maria, în vârstă de trei ani, la templu. Ea a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, deoarece fusese menită de părinții ei lui Dumnezeu înainte de zămislire.

Ziua intrării în Biserică a Fecioarei Maria, numită Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia, corespunde în Calendarul popular cu celebrarea unei năprasnice divinități a lupilor, Filipul cel Șchiop sau Filipul cel Mare, pe 21 noiembrie. Sărbătorile de Ovidenie împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei și Sânnicoară (Moș Nicolae), în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie, constituia un ritual de înnoire a timpului.

Rădăcinile acestor sărbători ancestrale, peste care s-au suprapus sărbătorile creștine amintite, se pierd în negura timpului. Unii cercetători afirmă că această perioadă poate reprezenta Anul Nou dacic.

Strămoșii credeau că, în noaptea de Ovidenie, se deschide Cerul și vorbesc animalele. Ei privegheau la lumina unei lumânări încolăcite, având o strachină cu apă de leac. Tot în această seară se făceau farmece și descântece, se afla ursita, se făceau observații și previziuni meteorologice. Exista credința că, dacă se fac praznice în această zi pentru copiii morți nebotezați, pentru oamenii înecați, pentru cei care au murit fără lumânare, sufletele acestora se ridică la Cer.

Întrucât se credea că în noaptea de Ovidenie strigoii circulau fără opreliște, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, hornul, vatra și cuptorul. Tot ce realiza comunicare cu exteriorul era protejat.

Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice, se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale.

De la Ovidenie până la Sângeorz, femeilor le era interzis să mai spele rufele la râu. Țăranii petreceau noaptea cu lumânări și focuri aprinse, priveau cerul și făceau previziuni asupra vremii și rodului noului an.

Ovidenia era considerată a fi sub semnul focului, focul reprezentând simbolul Soarelui pe Pământ.

În noaptea dinspre Ovidenii, exista un obicei, de sfințire a apelor de către mireni. Astfel, se punea apă într-o strachină, ”la privighiat”. Țăranii trebuind să facă, în trei reprize, nu mai puțin de 300 de mătănii. Numai în acest fel apa aceasta le putea fi de ajutor pentru sănătatea trupului și protectoare împotriva răutății omenești.

Gospodinele așteptau Ovidenia, mai ales pentru a da de pomană lumina de veci, o lumânare masivă, cât un stat de om. Se credea că nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.