Am primit la redacție, prin intemediul unui membru ALDE, o scrisoare, adresată de Constantin Iacoban, fostul președinte al CJ Neamț,…
Lună: noiembrie 2016
Consilierul local PSD Radu Secuiu și-a anunțat demisia, sâmbătă, 19 noiembrie, atât din partid, cât și din Consiliul Local Piatra…
– Spuneați, într-un interviu anterior, de proiecte europene și vă declarați sigur de reușită în accesarea lor, pentru că aveți…
Deja s-au vândut 100 de bilete la spectacolul de cinema “Crăciunul cu Andre Rieu”, care va fi difuzat, prin satelit,…
După expediția reușită pe Ama Dablam, alpinistul nemțean Constantin Lăcătușu a inspectat stadiul lucrărilor la școala construită de Clubul Montan…
În orașul turistic Piatra Neamț, municipiul cu doar un hotel mai acătării și unul încremenit în proiect, dacă vrei să…
Paul Căpitanu este un simplu cetățean al județului Neamț, al municipiului Piatra Neamț. În această calitate, are, teoretic, exact aceleași…
Juriul, format din Oltița Cîntec (critic de teatru) – președinte, Doru Mareș (critic de teatru) și Ioan Onisei (director general…
În ședința Consiliului Județean Neamț de joi, 17 noiembrie, s-a produs un miracol de Crăciun și a coborât armonia la…
În 19 iulie 2014, a luat foc Piața Centrală din Piatra Neamț. Imediat după dezastru, au început promisiunile. Prima a…