Despre ziua alegerilor la Roman multe ar fi de scris, dar, de data aceasta, ne vom permite să lăsăm deoparte calculele electorale și aspectele politice, declarațiile oficiale și relatările de la fața locului, direct de lângă urne sau cu umărul în perdeaua cabinei de vot. La ora actuală, se știu rezultatele, se cam știu parlamentarii de Neamț pentru următorii patru ani, se știu promisiunile unora și așteptările altora. Puține sunt necunoscutele și, în general, ele cam țin de negocierile de la București. Prin urmare, de data aceasta, povestim despre cealaltă față a alegerilor de la Roman. Povestim…
… despre oamenii care au ieșit la vot. Tot felul de tipologii. În primul rând, a fost tipul emoționat, participant la alegeri ca la un eveniment important din viața lui, chiar dacă acest eveniment în mod particular îl obliga să apară dintr-odată în fața mai multor semeni, toți atenți la el, să prezinte actul de identitate, să asiste timorat la manevrele IT-istului cu tableta, să execute toate manevrele necesare votului, pentru ca, la final, după ”consumare” să respire adânc de câteva ori.
Apoi, tipul aferat, pus la patru ace, care folosește orice prilej să epateze și vine la vot cu fular alb, lung, ca răposatul Vadim, chiar dacă ”accesoriul” îl cam încurcă și la ștampilat, și la introdus buletinele în urnă. A mai fost tipul jovial, care încearcă glume despre orice și cu oricine, aruncând priviri complice și fragmente de bancuri (gen ”vorba ovreiului”) de la jandarmul din fața secției de votare până la cel care supraveghează introducerea voturilor în urnă. Tipul ”acru”, căruia îi miroase urât totul, care îi comunică soției impresiile cu voce mult prea ridicată (”Nu puteau să mai pună un indicator și la colț. Îi dureau mâinile… ca să umbli tu bezmetic printre blocuri o juma’ de oră”). Tipul riguros, precis, care nu face niciun gest în plus, care pare programat sau pare că a repetat protocolul de zeci de ori.
Despre cum arătau oamenii, la fel, sunt multe de spus. S-au remarcat, totuși, două lucruri. Unu: cei mai mult s-au îmbrăcat în haine ”de sărbătoare”, ca pentru un ceremonial eveniment. Fiecare cu ce a avut, cu ce a crezut că îi șade mai bine sau cu ce a vrut să se facă remarcat(ă). Am văzut, de pildă, persoane îmbrăcate cu treninguri noi, dar care le erau prea mari și dădeau impresia că fuseseră primite de la ”ajutoare”, deși era clar că erau cele mai bune haine ale lor… Mai ales că erau asortate cu pantofi, cizme sau pălării…
Al doilea lucru remarcat – și nu doar acum, ci și la locale, și acum 4 ani, și acum 8 ani – este zâmbetul cu care foarte mulți ies din cabina de vot. E un zâmbet în colțul gurii, mai mult o părere, ca și cum nimeni nu ar trebui să vadă zâmbetul, dar ei sunt atât de încântați de ”isprava” lor, încât nu și-l pot nici reprima, nici ascunde complet. E umbra de zâmbet al celor care au pregătit o mare surpriză, ale cărei efecte ei le imaginează, le anticipează și le trăiesc deja. Sigur, nu avem de unde ști ce se petrece în mintea alegătorului în cabina de vot, ce dialoguri imaginare are cu personajele de pe liste, ce judecăți se fac acolo, ce sentințe se dau, dar zâmbetul acela l-am văzut duminică de foarte multe ori, în foarte multe locuri. Iar noaptea, odată cu primele rezultate parțiale, a venit și traducerea….
… despre arondarea cetățenilor cu drept de vot la secțiile de votare.
Un exemplu este al celor de pe strada Renașterii, zonă de case, în general populate de persoane în vârstă. Ei bine, aceștia au fost arondați la Secția nr. 103, în spatele unor blocuri de pe strada Bogdan-Dragoș, vizavi de sediul Poliției Roman, adică la mai bine de un kilometru distanță de strada lor. Și este singura secție din Roman amenajată la etajul I! Asta în timp ce, la mai puțin de 300 de metri de strada Renașterii, într-o școală, au fost amenajate trei secții de votare. Trei! E ușor să ne imaginăm ce a însemnat pentru o octogenară să bată atâta drum și să urce atâtea scări ca să voteze…
Un alt exemplu l-a oferit președintele unei secții de votare din Tămășeni, unde au fost amenajate trei, de toate, pentru că satul e destul de întins. Nu vorbim aici de cei care locuiesc la ieșirea din Tămășeni spre Adjudeni, care au fost arondați secției de la intrarea în Tămășeni, adică la vreo 6 km distanță. Ne referim strict la cazul unei familii – soț, soție și un băiat adult -, arondați fiecare la o altă secție! ”Pe ce criterii?”, se întreba, ridicând din umeri, președintele secției. Cică ”pe criteriul echilibrării secțiilor”, cel puțin așa a explicat un funcționar din Primăria Tămășeni…
… despre dialogurile, pe alocuri savuroase, din jurul secțiilor de votare. Secția nr. 106, cartier Favorit. Doi pensionari se întâlnesc, unul iese din secție, celălalt dă să intre. ”Ei”, face primul, fără salut, fără nimic, ”ce faci, îl votezi?” Celălalt: ”Pe cine, pe Leoreanu? Păi îl votez; n-a zis el că din parlament o să ne ajute mai tare?” ”Băi Gică, eu ți-am mai zis: și dacă iese PSD-ul? Ce poate face el dacă PSD-ul are majoritate? Adică și guvern PSD?” Gică e contrariat: ”Păi nu iese PSD-ul, Ioane…” Ion: ”De unde știi, ai vorbit tu la București? Eu, de pildă, am votat cu PSD-ul. Și mai mulți, am vorbit cu mai mulți oameni”. Gică e de-a dreptul speriat: ”Păi… de ce?” Ion are argumentele la el: ”Întâi că ăștia n-o făcut nica, pe când PSD-ul ne-o scutit de o mulțime de taxe; fără să fie la guvernare, ține cont! Și, pe urmă, în vară, Leoreanu ne-o mai cerut un mandat, ca să termine ce-o început… Păi, atunci? Tu vii la mine și-mi ceri bani de-o pâine și eu îți dau și pe urmă vii și ceri bani și de taxi, ca să te duci să-ți cumperi pâinea, cam așa ar veni…”
Secția 118, cartier Danubiana. Două doamne încă tinere, genul ”glamorous”. ”Am votat, am votat… Al meu mi-o spus să votez cu PNL-ul, ca să iasă Leoreanu deputat”. ”A, da, că Gigi e liberal… Și cred și eu, la cât v-o ajutat cu chestia aia…” ”Da’ nu-i vorba că ne-o ajutat, dar al meu zice că chiar merită ceva mai mult decât primar; primar o tot fost… Da’ tu, cu cine ai votat?” ”Bine, la deputați ai votat cu PNL-ul, da’ la senat? Tot cu ei?” ”Nu, că al meu o zis că așa e indicația, să votăm Leoreanu la deputați și la senat să votăm cu cine vrem, că nu interesează… Și la senat nici nu știu cine era candidat, nici nu m-am uitat; am votat cu PSD-ul, că-l cunosc pe Manoliu.”
… despre niște oameni pe care n-ai crede că îi preocupă votarea, dar care, totuși, vor să voteze, deși la noi votul nu e încă obligatoriu, ca la belgieni, greci sau luxemburghezi. Îi vezi, bătrâni, bolnavi, abia târându-se pe trotuare, ajutându-se de baston, abia deslușind oamenii prin ochelarii lor cu multe dioptrii, tremurându-le mâinile în care au ștampila, buletinele… Dar vin la vot. Unii cu ultimele puteri parcă, dintr-o supremă datorie… E înduioșător să-i vezi, e impresionant să le asculți indignarea ”Cum adică să nu votez?!”
… în fine, despre ziarist. Acel ziarist care se trezește cu noaptea-n cap, ca să fie, la ora 7 fără zece, în fața vreunei secții de votare, să ”prindă” un prim votant și să-l întrebe cum de votează la ora aceea. Care aleargă, apoi, toată ziua de la o secție la alta, dintr-o comună în alta, ca să relateze alegerile atunci când se petrec sau, dacă are baftă, să prindă ceva inedit, nemaiîntâlnit. Care bea cinci-șase cafele de la diverse mașinării, ca să reziste, deși, într-un final, tot pe pilot automat va funcționa. Care se oprește, la orele stabilite, ca să scrie și să transmită știrile, să fie publicul informat cât mai prompt. Care face slalom între programările la vot ale notabilităților și candidaților, să-i prindă pe fiecare (sau măcar pe cât mai mulți), deși, cum probabil Dumnezeu nu e ziarist, toți și-au ales același moment (sau foarte apropiat) pentru a vota, la secții, evident, aflate la mare distanță una de alta. Care ajunge seara, târziu, la un sediu de partid, să surprindă ”atmosfera” primelor rezultate și care, după miezul nopții, moțăie pe vreun scaun, așteptând ultimele date. Și care, în ziua următoare alegerilor, o ia de la capăt, tastând știri, cercetând rezultatele finale, ascultând tot felul de scenarii, socoteli, negocieri, promisiuni…
Despre toate acestea am vrut să scriem, acum, că alegerile au trecut, că lumea alegătorilor s-a liniștit, iar cea a aleșilor abia începe să se agite. Ca să citiți altceva și altfel despre ziua alegerilor.
Dan AILINCĂI