Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 9 ianuarie, avertizare COD PORTOCALIU, de ger, pentru județul Neamț. De altfel, cu excepția a 5 județe din vestul României, avertizarea este valabilă pentru întreaga țară. Codul portocaliu va fi în vigoare luni, 9 ianuarie și marți, 10 ianuarie.
„În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania și în Maramureș, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 și -15 grade, iar maximele între -15 și -10 grade”, anunță ANM.
Cele 5 județe pomenite anterior se află sub avertizare COD GALBEN, de ger. „În Crișana și în Banat vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopților și al dimineților, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade”, mai menționează ANM în avertizare.
Cel mai probabil, situația nu se va îmbunătăți nici de marți încolo, întrucât tot ANM precizează că „va emite noi mesaje privind evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice periculoase”. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni




