”Cred în viitorul orașului Târgu Neamț”

Dr. conf. univ. Cristina Emanuela Dascălu este vicerector pentru Relații Internaționale ULIM. Doctor în științe filologice, filosofice, umaniste, sociale și politice SUA, Cristina Emanuela Dascălu a absolvit, ca șefă de promoție, cu burse de merit, acordate de statul american și agenții internaționale în educație, precum NAFSA, studii de doctorat în SUA. În State, a devenit conferențiar universitar doctor și director la un centru de cercetare, iar acum este conf. univ. dr. titular cu normă întreagă la Universitatea Apollonia din Iași și la Universitatea ULIM din Chișinău. Dr. Cristina Emanuela Dascălu a absolvit, ca șefă de promoție, și alte studii postuniversitare în diverse țări vest-europene, dar și ca șefă de promoție pe țară, cu media generală 10, Facultatea de Litere, secția Engleză Română, acasă, la Universitatea de stat ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău, membru al Asociației Jurnaliștilor Profesioniști din România, realizator și moderator de emisiuni radio și tv. Este o traducătoare de excepție și scriitoare, publicată în limbile română și engleză, cu numeroase distincții științifice, în România și în străinătate. Cristina Emanuela Dascălu are cărți premiate în științele comunicării, critică și teorie literară, poezie, proză, comunicare și afaceri, comunicare interpersonală. În septembrie 2015, Primăria Târgu Neamț i-a fost conferit și titlul de ”Cetățean de Onoare” al orașului.

* ”Pentru mine Târgu Neamț este acasă!”

– Ce anume vă leagă de Târgu Neamț?

Târgu Neamț este ”acasă”, este locul nașterii mele. Aici, în acest oraș de oameni frumoși și gospodari, lângă Ozana cea mai puțin limpede în aceste vremuri de crimă organizată și dezorganizată împotriva mediului – rapoarte recente situând România pe un rușinos și dureros ultim loc în Europa la calitatea apelor de scăldat, de exemplu -, din iubirea părinților mei, Alecu-Alexandru și Maria Dascălu, și din dorința surioarei mai mari cu șapte ani, Mariana-Gabriela Dascălu, de a avea o parteneră de joacă, m-am născut eu, într-o zi luminoasă de mai, 20, la sfârșit de zodia Taurului – deci, orice izbândă în viața mea a fost rezultatul unei munci asidue – și început de cerebrală zodie a Gemenilor – deci, astral contradictorie și complicată, cum îi stă bine unui artist. Asemenea marelui povestitor Ion Creangă, ilustrul meu concetățean, și eu mă simt legată indisolubil, pentru totdeauna, de această comunitate cu o istorie străveche, comunitate a trecutului și prezentului, dar și situată în atemporal. Din nou, asemenea celui mai mare povestitor român, aici este casa mea, aici este rădăcina iubirii primordiale pentru mine. Tot ce înseamnă acest loc, natura, istoria, cultura lui mă definesc și mă întăresc în bătăliile prezentului cu urâtul cotidian, cu invidia din oameni. Aici este familia mea: familia mică – părinți, soră (familia, binecuvântare și lumină a iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăiește taina și bucuria filiației, fraternității și paternității; familia mea extinsă – rude, familia mea ortodoxă; familia literară; familia mare – școala ce m-a format, prieteni dragi pe care îi prețuiesc și i-am păstrat de-a lungul timpului, comunitatea ce m-a format. Ca scriitor, ca intelectual, eu sunt o voce a cetății, a acestei comunități pe care am purtat-o mereu în suflet în calătoriile mele în străinătate și am reprezentat-o, zic eu, cu cinste și virtute. Da, Târgu Neamț este ”acasă”. ”Acasă” nu se rezumă doar la o casă, nici doar la sine, ca franțuzescul chez soi, ci presupune un loc al pornirii și permanentei regăsiri a ființei prin raportare la ceilalți, un loc sacru, în egală măsură fizic și spiritual, intemeiat prin locuire și expansiune personală a Marelui Eu. Este o parte din ”Acasă” permanent ancorată, înrădăcinată, și o alta care mă urmează pretutindeni. Este iubirea, căci, aici, la Târgu Neamț, este și casa unde a crescut poeta Veronica Micle, iar eu, în perioada adolescenței mele, printre alte premii dragi mie, am obținut și Marele premiu Veronica Micle pentru creație literară. Încă din epoca feudală exista în această zonă o așezare stabilă și evoluată care, datorită situării sale la intersecție de drumuri comerciale de mare importanță, și-a câștigat repede statutul de târg. Acest statut a fost câștigat mai ales după secolul al XII-lea, după venirea și stabilirea aici a mai multor sași din zona Flandrei, deci, istoric vorbind, acest oraș are stabilitate și diversitate. De aceea nu am simțit poate niciodată sentimentul de înstrăinare la modul dureros, acut, permanetizat, indiferent unde am fost în lume, pentru că mi-am purtat și propria lume cu mine. Da, perihoreza, stingerea străinătății, reciproca locuire… Nu întâmplător sunt atâtea biserici și mănăstiri în zona aceasta… Noi, locuitorii prezentului, nici de aici, nici de dincolo, pendulând între realități diferite, țări diferite, mereu pe drum, acești Ulise contemporani… Totuși, când ești în străinătate, de la distanță, înțelegi mai bine esența acelui ”Acasă”… Odiseea mea, Odissea noastră, a generațiilor de după 1989, a celor ce, asemeni legendarului Ulise, au uneori parte de mai multe înstrăinări la reîntoarcerea ”Acasă”, în reacomodare. Ar fi spre binele tuturor ca marea majoritate a oamenilor să își ducă viața în locul în care s-au născut, primul beneficiu al permanenței fiind păstrarea familiei. De ce să ne pese atât de mult de legăturile de familie? Permanența conservă tradiția, hrănește simțul istoric și responsabilitatea față de trecut și de viitor. Avem datoria de a ne păstra pământul și orașul. pentru că ele nu ne aparțin doar nouă, ci și părinților și bunicilor noștri care au locuit aici înaintea noastră, și copiilor și nepoților care vor trăi aici după noi. Această fidelitate previne iresponsabilitatea: ”Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor”…

– Sunteți cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț. Ce înseamnă acest titlu pentru dvs.?

Mă identific cu orașul în care m-am născut, pe care îl iubesc. Bucuria și onoarea sunt ale mele că fac parte din această comunitate vibrantă, care mă recunoaște ca atare și căreia îi mulțumesc pentru rădăcinile mele adânci. Comunitatea reprezintă un grup de oameni care împart interese, credințe sau norme de viață comune, ori această comunitate ce mi-a acordat o distincție atât de dragă mie, m-a învățat și conceptul de dreptate și adevăr. Cred în viitorul acestei comunități minunate, cred în viitorul României per ansamblu și îmi doresc acea ”well ordered society”, unde adevărul și ordinea bine structurată, punând preț pe adevăratele valori și competiția sănătoasă, primează asupra intereselor și scopurilor individuale egoiste, iar indivizii împărtășesc o viziune comună, creând în acest fel o prietenie civică. Ca intelectual, ca profesor, ca scriitor și cetățean de onoare al unei comunități în care eu cred, pe care o iubesc, am obligația de a fi ancorată în realitate, am obligația de a lupta pentru adevăr, dreptate, valori, frumos, bine. Acest titlu, deci, mă onorează și vine cu responsabilități pe care eu mi le-am asumat.

– Care e diferența dintre intelectualul care e cu Opoziția și intelectualul care e cu Puterea?

Intelectualul adevărat își respectă niște principii și un statut asumat pe care îl va urma toata viața, indiferent de opoziție sau putere. Un intelectual are datoria de a nu se izola în turnul de fildeș, ci de a fi vocea cetății, de a fi un critic constructiv al mecanismelor de putere. El trebuie să nu fie coruptibil sau meschin, ci, a la Michel Foucault, să fie ”un individ cerebro-spinal”, ce are ”creierul atât de suplu cât este posibil și coloana vertebrală atât de dreaptă cât e necesar”. Intelectualul trebuie să fie capabil să spună ”nu”, indiferent de consecințe, să fie moral, să își asume cu entuziasm angajarea civică, fiind capabil să își părăsească universul livresc, intrând direct în viața publică, amestecându-se în treburile care nu-l privesc direct, dar care sunt importante pentru societate. Intelectualul trebuie să fie un om nealterat de corupție și răutate, un om de bun simț și bună credință, ce își asumă conștient condiția și misiunea.

– Cum ați reușit până acum să stați departe de politică?

Dar nu am stat departe de politică! Totul este un act politic, orice alegere personală are implicații politice. Față de orice politician, putere sau opozitie, mi-am exprimat crezul meu de intelectual. Lucrez în mediul universitar. Mă puteți întreba, pe bună dreptate, reușesc cadrele universitare să transforme personalul în politic. Aici este o întreagă discuție, desigur, dar ideea este că nimeni dintre noi nu poate fi separat de politic.

* ”Mass-media se află în impas: mai mult divertisment și mai puțină informație”

– Încotro se îndreaptă mass-media de azi? Avem din ce în ce mai puțini gazetari și din ce în ce mai mulți scribi. Nu se mai verifică din trei surse și se merge doar pe surse. Anchetele și reportajele au fost înlocuite cu știri de senzație: violuri, crime, cancan și propagandă politică…

Mark Twain scria ”Dacă nu citești ziarele ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat”. Da, reportajul de investigație este din ce în ce mai rar. În goana după rating, după senzațional, anchetele și reportajele au fost înlocuite cu știri de senzație: violuri, crime, cancan și propagandă politică. Cu toții ne facem vinovați de proliferarea acestui fenomen, și cei ce producem, și cei ce consumăm astfel de știri. Școlile noastre de jurnalism ar trebui să facă mai mult în acest sens, dar și posturile de radio, tv sau ziare să fie echidistante și să aibă mai mult profesionalism. Și școala formează opinia publică și gusturile estetice. Și familia. Și comunitățile din care facem parte. Cred că mass-media, în general, se află în același impas: mai mult divertisment și atitudine mai puțină informație. Profesionalismul este important. În orice domeniu. Și modele adevărate, oameni de la care să înveți, nu diletanți. Calitatea presei din Romania s-a degradat considerabil în ultimii ani, în același ritm cu societatea. Mass-media reflectă ce se întâmplă în societate, inclusiv așteptările înșelate. Naivi, oamenii și-au închipuit că, odată comunismul trimis la plimbare, nu vor mai exista favoritisme, dar ele există, ba mai mult ca înainte. Corupția și nepotismul sunt la putere, inclusiv în mass-media, mai ales cea vizuală, criteriile de angajare nu sunt potrivite. Dacă nu funcționează bine sistemul în general, nici la nivel de clasă politică, nici la nivel de sistem de educație, nici în justiție, etc., dacă ce este incorect nu este sancționat și corectat, dacă o societate nu sancționează plagiatul de exemplu, nu promovează valorile, atunci aceeași societate nu va sancționa nici lipsa de informație. Profesia de jurnalist impune anumite canoane profesionale, cunoscute și sub numele de etică jurnalistică sau deontologie, pe care jurnalistul trebuie să le respecte pentru a nu-și pierde credibilitatea. El ar trebui să informeze corect asupra faptelor, să fie obiectiv și echidistant, relatând evenimentele fără a se lăsa influențat de propriile convingeri sau preferințe politice, prezentând pur și simplu faptele. Jurnalistul are datoria de a verifica orice informație, trebuie să caute adevărul, pe care mai apoi să-l raporteze clar, imparțial. Jurnalistul trebuie să informeze în primul rând, dar și să educe. Și, nu în ultimul rând, trebuie să aibă curajul de a fi liber.

Ciprian Traian STURZU