Dr. Gheorghe Pleșea: ”În cardiologie se «piratează» enorm”

Medicul cardiolog Gheorghe Pleșea este cunoscut în special locuitorior de pe Valea Muntelui, care, vreme de 20 de ani, au călcat pragul Spitalului Bicaz. Excepție fac cei 4 ani, cât unitatea a fost închisă, iar doctorul s-a relocat la Spitalul din Târgu Neamț. S-a reîntors la Bicaz când s-a pus în discuție reluarea activității medicale. Acum, este singurul medic cardiolog de la Bicaz. La cei 67 de ani ai săi, încă poartă cu plăcere halatul alb, de care s-a atașat treptat, dar iremediabil.

Nu a fost dragoste la prima vedere. N-a visat din capul locului că va ajunge medic. Tradiția de familie l-a făcut să cedeze în fața dorinței de a face regie de film. ”Am și acum scenarii scrise de mine, la sertar. Îmi plac teatrul și filmul. Dacă ar fi să-mi aleg o piesă de teatru preferată, m-aș opri la «Hamlet». Am o altă viziune asupra acestei piese. Aș pune mai mult accent pe drama regelui Hamlet. În rândul filmelor, am două titluri pe care le amintesc mod special: «Și caii se-mpușcă, nu-i așa?» și «Anul trecut la Marienbad». Două capodopere”.

A urmat ”scenariile”, reușite sau mai puțin, pe care i le-a oferit viața. Nu au fost puține. În primul, a fost nevoit să-și asume rolul de student la Medicină. Ajungând la finalul liceului (absolvit în Arad, la Colegiul Național ”Elena Ghiba-Birta”), a trebuit să renunțe la polo, sport cu care a cochetat ceva timp, și s-a dedicat admiterii la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara. Secundariatul (rezidențiatul) l-a făcut la o clinică în București, specializare pe Medicină internă. A avut ocazia să învețe alături de reputatul Pompiliul Popescu, care i-a plantat sămânța ce avea să se dezvolte mai târziu: pasiunea pentru cardiologie.

Până acolo, însă, și-a definit latura practică a medicinii, alături de dr. Moldovanu, despre care spune că l-a ”mirosit” din prima: ”Am avut un noroc fantastic! Dr. Moldovanu, care era și un pedagog extraordinar, din primele momente m-a mirosit. Auzisem că a spus despre mine că sunt cam «poet» în medicină, dar asta n-a făcut decât să mă ambiționeze. Omul acesta «m-a aruncat în apă», pentru că, altfel, n-aș fi putut să «înot». Am făcut gărzi cu el. Se culca și-mi spunea să-l trezesc doar dacă se dărâmă spitalul. După 6 luni, când au început concediile, mi s-a propus să fac gărzi de unul singur. După concedii, prinsesem gustul gărzilor și am făcut în continuare. Din gărzi am avut de învățat enorm de multe”.

Perioada de secundariat s-a încheiat pentru tânărul medic cu schimbare de statut: din ”poet în medicină” a devenit unul din cei mai buni rezidenți.

* Viața de medic de circă: ”Am început să mă tâmpesc copios”

Unul din cele mai importante examene ale vieții l-a trăit la Spitalul Municipal Huși. Nu a avut nicio problemă în a lăsa în urmă orașele mari și a profesa într-un oraș mic din Vaslui. A mers fără regrete, dar nu uită nici în ziua de azi să spună cum i-a fost viața de medic de dispensar, ”circă”, așa cum se spunea atunci: ”Mi-am făcut «apostolatul» cam vreo 5 ani la circă, când am început să mă tâmpesc copios. Tot ce ai învățat în facultate se duce! Nu poți să te mai compari decât cu vecinul. Dacă ajungi să spui că ești mai deștept decât el, te simți fericit, ori, în realitate, ești foarte prost. Ca medic de familie, n-ai condiții, n-ai aparatură medicală și te uzezi. Toate visele pe care le ai în facultate se duc. Dacă nu reușești să fugi de acolo, te trezești că ești pradă automulțumirii. Unii mai cad pradă și băuturii și acolo rămân până la pensie. E o catastrofă! Nu fac mai nimic din medicină. Am văzut treaba asta, m-am speriat și am hotărât să mă retrag din zona asta”.

La Huși, unde a și-a cunoscut și jumătatea inimii, a rămas cam 10 ani și tot aici a schimbat macazul, spre Cardiologie. A testat și gustul inconfundabil al vinului din cramele Episcopiei, dar și al unei mari dezamăgiri. ”Eram internist, dar cardiolog amator. Mă ocupam preponderent de cazurile de cardiologie și tot timpul îl rugam pe șeful Direcției Sanitare să fac a doua specialitate. Am nimerit la un simpozion din Vaslui, care avea o zi din lucrări la Huși, la Restaurantul Hotelului Cantemir. Acolo erau dr. Costin Carp, unul din părinții cardiologiei din România. Mi-am făcut curaj și l-am rugat pe șeful Direcției Sanitare să-mi promită că, la toamnă, sunt la doua specialitate la profesorul Carp. În toamnă, am mers și am început a doua specialitate. Eu am fost și am rămas îndrăgostit de cardiologie, chiar dacă eram și internist. Asta-mi lărgește imaginea, deși concentrarea mea este pe inimă, pe aparatul cardiovascular.Toți medicii de la Fundeni făceau gărzi acolo unde am făcut a doua specializare, dar erau unii care nu aveau chef de gărzi și îmi dădeau mie să fac. Asta m-a ajutat să spun că am îmbinat utilul cu plăcutul. Îmi plăcea ce făceam și mai câștigam câțiva bani în plus.Tot aici am marcat un «gol» de zile mare, din păcate într-o situație nefericită. A venit în gardă un pacient, care avea durere toracică, abdominală. L-am internat și am făcut o măsurătoare ischemică, și la mână, și la picior. Avea o ruptură de aortă și, în loc de disecție de aortă, a fost considerat ca având infarct. După ce omul a murit, am fost întrebat de ce am pus disecție de aortă. Am răspuns că nu părea deloc infarct, i-am luat tensiunea și la picioare și am observat că era mai mică decât la mână. Am avut dreptate, dar a fost prea târziu”.

 * ”Medicina se fură”

 ”În timpul acela, lucram cu un doctor din spital, pe nume Apetrei. Extraordinar de dur, uneori nedrept de dur. Am fost nedreptățit de multe ori. Spăla pe jos cu mine, făcea albie de porci! A fost o relație tensionată, dar era un extraordinar profesionist. De la el am furat mult, pentru că medicina se fură. Cartea e departe, ea îți oferă doar calea către practică, îți dă niște teorii și, dacă ești destul de abil, te apuci să le aplici. Totuși, dacă nu ai pe cineva care să te îndrume, un mentor, ești terminat. Însă, în relația asta rece și ambiguă, când am ajuns la Bicaz, el avea niște rude în zonă și le-a recomandat să vină pentru consult la mine. Îmi recunoștea meritele, dar nu a vrut să-mi arate asta”.

Întors la Huși, a reușit să înființeze secția Cardiologie, dar n-a mai avut tragere de inimă să rămână acolo: ”După ce am terminat specialitatea de Cardiologie, m-am întors tot la Interne; pe Cardiologie nu era post, m-am chinuit cu DSP și am făcut secția de Cardiologie. Colegii n-au apreciat, pentru că aveau interese. În Cardiologie, se «piratează» enorm. Mai ales cei de la Interne și, din păcate, nu cu succes. Eu pot să spun că am piratat când am fost cardiolog la Huși. Aveam o bază și știam ce vreau să fac. Până la urmă, mi-a fost silă să mai intru în spital, cu toate că eu devenisem șef de secție la Interne”.

* Bicaz – un spital de care și-a legat inima

În urmă cu vreo 20 de ani, a găsit post de Cardiolog la Spitalul Orășenesc Bicaz, unde avea niște cunoștințe. Cu relocatul n-a fost greu, familia i-a fost aproape. Jumătate de an a locuit deasupra bucătăriei spitalului, până a găsit locuință la Piatra Neamț. A respirat și medicina din afara granițelor, prin Franța și Germania, dar, în final, și-a dat seama că niciuna din țări au pământul potrivit pentru a-i ține rădăcinile. A profesat patru ani la Târgu Neamț, cât Spitalul Bicaz a fost închis și, deși nu-l caracterizează revenirile, la Bicaz s-a întors, pentru că așa i-a dictat… inima. Ce-i drept, nici spitalul nu se putea redeschide fără componenta de Cardiologie.

După 25 de ani de școală și 30 de medicină, dr. Pleșea e mulțumit că are o familie iubitoare, care-l face să spună că, din acest punct de vedere, inima îi bate foarte bine. ”Sunt mulțumit. Am primit mulțumiri pentru că, în drumul meu, am avut grijă mereu să tratez fiecare caz cu seriozitate și nu mi-am bătut joc de nimeni. Dacă aș fi făcut asta, ar fi însemnat să-mi bat joc de mine și de tot efortul depus în această meserie”.

* De vorbă cu Dumnezeu

Dr. Pleșea crede în Dumnezeu, pentru că, în multe situații, L-a simțit. Este și motivul pentru care, deși a fost curtat cu insistență, a refuzat să intre în masonerie.

”Poate pare un delir mistic, dar nu sunt nebun. Eram la un curs în Austria, în Salzburg, și am plecat într-o excursie, cu un microbuz, la lacurile din împrejur. Pe malul unui lac, ne-am oprit, într-un orășel, St. Wolfgang, unde era o biserică și știam că are un altar foarte frumos. Am intrat acolo, am îngenuncheat și mă întrebam «De ce, Doamne, trebuie să fim atât de dezbinați?», când, în fond, Dumnezeu a lăsat o singură biserică. În momentul acela, s-a deschis ușa bisericii, a mai intrat o doamnă, o japoneză… A venit cu pași mărunți și s-a înclinat, în stilul lor, în fața altarului. În momentul acela, am simțit ca și cum Dumnezeu mi-a spus: «Vezi, nu este creștină și se închină. Și voi care ați făcut ce ați vrut din Biserica Mea…». Până la urmă, cred că adevărata Biserică se află în sufletele noastre, în relația intimă, directă, pe care o avem cu divinitatea și în relațiile noastre cu cei din jur”.

Marian TEODOROF

Parteneri

Mesagerul Bacău Pompierii de la ISU Bacău, vicecampioni naționali! Performanță istorică și șapte podiumuri cucerite ZCH Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute NewsEdge A treia alertă RO-Alert în Tulcea. O dronă a intrat în spațiul aerian al României, iar două F-18 au fost ridicate de la sol BusinessEdge Producția industrială a scăzut cu 3,5% în primul trimestru. Industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare declin