FOTO INEDIT Amintiri din Epoca de Aur

pietricica turism

”Ceaușescu nu și-a scris singur odele și, mai mult decât atât, nu el și le-a comandat. Că îi făcea plăcere și că, în timp, i-au creat dependență, e cu totul altceva” – O. Nanoi, redactor-șef Revista Historia

AP Photo/ Diether Endlicher
AP Photo/ Diether Endlicher

Din când în când, uneori mai des, alteori mai rar, sunt români care încă mai suspină după socialismul luminos, chiar dacă își atrag disprețul conaționalilor, care-i trimit în Coreea de Nord, ca să-și rezolve dorurile. Ideea pare deșteaptă, dar nu e prea fericită. După o vizită făcută la frații coreeni, s-a întors Tovarășul în țară și a terminat-o prost, la zid, cântând Internaționala. Ceaușismul nu a avut corespondent în țărilecomuniste europene, poate cu excepția Albaniei lui Evner Hodja. Cultul personalității, trăsătura definitorie a comunismului de tip românesc, îl așează pe Ceaușescu nu alături de liderii comuniști central-europeni, precum Kadarm Husak sau Honecker, ci de-a dreptul în rând cu Stalin, Mao și Kir Ir Sen.

ceausescu

În fiecare an, de Sărbători, nostalgicii își dau întâlnire la mormântul ”celui mai iubit fiu” din Ghencea, răpus de gloanțele Revoluției. S-au dus la Crăciun, se duc și pe 26 ianuarie, ziua de naștere a marelui Cârmaci. Nostalgicii, tot mai puțini, de la an la an, aduc flori ”demiurgului”, îi citesc din monumentalul volum ”Omagiu” și îi recită poezii: ”Slăvit să fie-n ode și poeme, el, Ceaușescu, marele bărbat”.

Deși familia fostului dictator a cam dispărut din arena istoriei, nostalgicii nu l-au uitat pe ”conducătorul vizionar”, pe ”eroul dintre eroii neamului”: ”Tare mai era bine pe vremea lui Ceaușescu! Pâinea costa 3,25 lei, berea 3,50 lei. Scânteia -30 de bani…” Trai, neneacă! Poate de aceea poeții partidului unic, președintelui unic și planului unic de dezvoltare economică l-au numit ”geniul Carpaților”, ”cârmaciul clarvăzător și viteaz”, ”marele bărbat”, ”Eroul păcii mondiale”,”ctitor de geniu”, ”carpatic scut”, ”stejar de vis”, ”făuritorul României socialiste”… Astfel de ”recitări” se auzeau an de an la 7 ianuarie, 26 ianuarie, 1 Mai, 23 August, 7 Noiembrie…

Curios, nostalgicii par loviți de amnezie când vine vorba de alte celebre versuri: ”Ceaușescu și Lenuța/ Unde-i brânza și cărnița?”. Sau despre cozile kilometrice la benzină ori la alimentara din colț…

Și, cum era lipită ca un timbru de Tovarăș, și Tovarășa a fost înălțată în cinuri, cu o adevărată cascadă de superlative: ”savantă de renume mondial”, ”geniul chimiei românești”, ”ocrotitoarea copiilor patriei”, ”ambasadoarea științei”, etc. Adevărul e că, după dispariția fizică a savantei, nicio tovarășă cu studii primare n-a mai avut obrăznicia să spună ”colegii mei, academicienii”, iar polimerii au dat faliment din cauza capitalismului de cumetrie și șlagărul ”Mi-am pus polimeri în păr” nu s-a mai cântat niciodată.

Nicolae Ceausescu

Cine a citit ”Luna Zadar”, semnată de Adrian Alui Gheorghe, îi poate vedea pe și altfel pe ”Odioși”. Din carte, aflăm că mister Ceaușescu ”Semăna cu Louis de Funes. Da, semăna bine de tot. Actor, ca și ăla. Și puțin cu Hitler semăna. Mic și agitat. Numai mustața îi lipsea. Da, să știi, nu era cum se spune acum… mare… dictator! Că nici nu avea cum să fie, că țara asta a voastră nu are cum să aibă așa ceva, mare dictator. Un mic dictator, da, se poate. Dar nici el nu ar fi putut să fie fie dictator dacă nu i-ar fi înlesnit calea unii, alții”. Zice un român, care a lucrat la Măgurele, la centrala atomică și l-a văzut de mai multe ori pe Ceaușescu. Pretinde că a cunoscut-o și pe ”savantă”: ”Îi stătea în spate, aveai senzația că îl hărțuia, că îl dirija ca la un teatru de păpuși. El tot se întorcea spre ea și îi spunea: Lasă, lasă. Sau taci, taci. Cam așa. Erau nostimi amândoi”.

Așa au procedat și la Avicola Bacău, la ”combinatul” de curcani. În timp ce nea Nicu asculta raportul directorului ing. Petre Plăcintă, pietrean de-al nostru, Cabinetul nr. 2 l-a luat în șuturi pe secretarul de partid că, la intrare, trona un arc de triumf de marmură: ”Ce, curcanii nu se pot îngrășa fără marmură?”, a întrebat savanta cu patru clase primare.

n ceausescu in sua

Oare chiar le e dor nemțenilor de nea Nicu? De ”Cântarea României”? Simt ei nevoia unei ședințe de partid de 4 ore sau a unui marș triumfal de 23 August, ziua în care eroica Armată Roșie, eliberatoare, ne-a ocupat, ne-a jefuit de petrol, cherestea și uraniu, iar românii, drept recunoștință, i-au dat și grâul țării? Au uitat pietrenii de celebrele ”vizite de lucru”, când stăteau zile întregi cu șoimii patriei, în fața TT-ului sau pe șoseaua de la Săvinești? Au uitat sloganul: ”Țara e masa de lucru a președintelui?”. Se făceau mii de poze, se filma, iar fotografiile necorespunzătoare dispăreau. Selecția se făcea la Muzeul de Istorie, în prezența dr. Ștefan Cucoș, directorul instituției, și a vajnicilor activiști de partid din Piatra Neamț; erau admise numai fotografiile cu ”două urechi”, prezentabile, luminoase.

Ce spuneau oamenii muncii despre ”Eroul” epocii de aur?

Un inginer din Sibiu, care a dat mâna cu Nicușor, avea păreri foarte bune despre conducerea de partid și de stat. A propus ca tov. Nicolae Ceaușescu să fie ales președinte pe viață, ceea ce Cârmaciul a refuzat mărinimos. Un profesor de biologie din Piatra Neamț a cerut partidului să bată o monedă cu chipul Tovarășului. O octogenară, care n-a făcut politică în viața ei, îl bocește și astăzi pe Împușcat: ”E plin, maică, târgul de cerșetori, hoți și câini vagabonzi! La televizor îți este rușine să te uiți cu nepoții. Toate depravatele și destrăbălatele îmbrăcate sumar îți arată…

My beautiful pictureAm fi nedrepți dacă nu am recunoaște că celebrele ”vizite de lucru” aveau și urmări benefice. Se astupau gropile din drum, se dichiseau fațadele clădirilor obosite, târgul devenea mai luminos, sapienșii se îmbrăcau mai elegant. La Piatra Neamț, în așteptarea convoiului prezidențial, s-a construit un drum, care ducea la cetatea dacică Bâtca Doamnei. Acum, respectivul drum e părăsit și pustiu, nu contează. Demiurgul n-a mai ajuns sus, la cetatea regelui dac Docimes, a coborât în cripta cimitirului bucureștean. Atunci, însă, când mașina prezidențială apărea în Piața Ștefan cel Mare, curiozitatea și vânzoleala ajungeau la paroxism. Liderii actualelor partide politice scandau entuziaști ”Ceaușescu PCR”, ”Ceaușescu și poporul”. Își arătau dragostea nețărmuită față de iubitul conducător. Mulți dintre ei se află și astăzi la prezidiu.

Să vă narez o ”vizită de lucru” mai hazlie. Moș Ilie era paznic la un CAP din Moldova. Ziua păzea cu sfințenie recolta cooperativei ”Drum Nou”, iar noaptea fura de usca pământul. Într-o zi însorită de toamnă, când tocmai șterpelea câțiva saci cu cartofi, apare Tăvarășul, cu elicopterul. Eroul între eroi l-a prins pe moș cu cartofii în… sac. Bine dispus, Șefu’ statului l-a luat la întrebări pe Ilie. Au discutat singuri vreo jumătate de oră. Între timp, au apărut cu mașinile toți factorii de răspundere din comună. Erau curioși ce au discutat cei doi împricinați. Răspunsul a fost clar: ”Iaca, am discutat și noi una-alta, ca-ntre țărani”, a moșmolit paznicul. Dar povestea nu se termină aici. La două săptămâni, la o Plenară Județeană, primarul din comuna cu CAP, ca să se dea rotund, anunță că, întru nemurirea evenimentului, pe locul aterizării lui Ceaușescu, sătenii au săpat din proprie inițiativă, o fântână memorială. Sigur, nu era adevărat. Când a sosit placa de marmură, cu textul ”Aici, cel mai iubit fiu al poporului…”, ce urma să fie pusă la fântână, surpriză! Pe locul indicat nu era nicio fântână. S-a săpat într-o noapte, la lumina tractoarelor. Când să pună placa, a izbucnit Revoluția. N-au mai pus-o, au ascuns-o în podul Primăriei. Și acum e acolo. Cine a spus să a dispărut adevărul din istorie? Totu-i să știi unde să-l cauți.

Prof. Dumitru RUSU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.