Funcția de manager al Casei Culturii ”Ion Creangă” din Târgu Neamț și, mai ales, concursul pentru ocuparea ei au prilejuit deja o mulțime de discuții, în condițiile în care toată lumea aștepta să vadă carnetul de partid al viitorului câștigător. Printre doritorii de scaun directorial a fost și consilierul local Elena Ciorsac ( s-a făcut remarcată cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când și sub “coordonarea” ei a defilat celebrul individ dezbrăcat în cadă) , membră a partidului la putere. Surpiza a fost deplină în momentul în care dosarulei a fost respins pe motiv de lipsă acte specifice. Poziția primarului Daniel Harpa este una declarative corectă: ”Îmi doresc ca acest concurs să fie unul echilibrat și corect, fără a se ține cont de simpatii politice sau de cumetrii. Faptul că dna consilier local Elena Ciorsac și colega mea de partid a fost respinsă la depunerea dosarului de înscriere este mai mult decât o dovadă că acest concurs este, realmente, unul curat și apolitic. Am toată considerația pentru dna consilier, știu că este un om competent și ar fi făcut față concursului, poate chiar ar fi câștigat. Însă legea spune clar că un candidat trebuie respins dacă nu are dosarul complet. Dna Ciorsac este o colegă de partid cu care am colaborat și colaborez foarte bine, este un consilier local cu care colaborez la fel de bine și are tot respectul meu, pentru tot ceea ce a făcut și face”, a spus Daniel Harpa. Mai rămâne ca și membrii organizației PSD, obișnuiți că totul se cuvine dacă ești la putere să fi înțeles correct semnalul.
Din comisia de examinare a candidaților, alături de city-managerul Geanina Fedeleș se vor afla și directorul Bibliotecii Județene ”G.T. Kirileanu”, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, dar și directorul Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, Carmen Nastasă.
Aceștia îi vor evalua pe candidații rămași în cursă: pictorul Dumitru Mosor, Ioan Marinică (fost membru Pro Democrația) și Ioan Gugiu (profesor la Liceul de Artă ”Victor Brauner” din Piatra Neamț).
V. Bălănescu