Dragoș Chitic: ”Există un interes în a lovi în primar”

pietricica turism

Un interviu cu primarul Dragoș Chitic, pe tema problemelor municipiului Piatra Neamț, înainte de adoptarea bugetului, ar putea fi considerat plictisitor, având în vedere că domnia sa nu face decât arareori afirmații tanșante. Evenimentele din ultimul timp, situația din Consiliul Local, când au apărut tensiuni între consilierii majoritari și executivul flancat de PNL, fac necesar un asemenea demers jurnlistic. Deoarece relațiile dintre publicația noastră și Primărie nu au fost dintre cele mai cordiale întotdeauna, publicăm interviul fără nicio intervenție. 

– Domnule primar, la Primăria municipiului Piatra Neamț sunteți într-o situație pe care unii ar putea-o considera destul de ingrată: aveți o majoritate constituită din PSD, ALDE și PMP, cu care sunteți obligat să coabitați. Cât de grea este coabitarea?

  • Această situație este mai degrabă de nedorit pentru un primar. Este de preferat să ai o majoritate în Consiliul Local, pentru a-ți putea pune în practică proiectele. Nu este o situație specifică Primăriei Piatra Neamț, ea se regăsește în multe localități din țară. Ceea ce vreau să reamintesc este că, din prima zi a acestui mandat, de la constituirea noului Consiliu Local, am avut o ieșire publică, în care am afirmat că îmi doresc un parteneriat administrativ, la care să participe inclusiv consilierii, colegii din partidele politice în opoziție cu PNL-ul din care eu fac parte. Răspunsul colegilor, la momentul respectiv, a fost afirmativ și am avut, pentru o perioadă, senzația că acest parteneriat este respectat de ei. Și am convingerea – și atunci o aveam, și o am și acum – că este singura soluție pentru dezvoltarea unei comunități: să ne dezbrăcăm de haina politică la intrarea în primărie și, prin parteneriat administrativ, să colaborăm, pentru a dezvolta orașul. Pe parcursul celor 7 luni din acest mandat, colegii mei din Consiliul Local, din partidele care formează alianța majoritară, respectiv PSD, ALDE și PMP, au avut o evoluție într-un sens negativ. Pe măsura trecerii timpului, s-au accentuat proiectele care nu erau votate în Consiliul Local și eu am ieșit public, de fiecare dată când am constatat că unele voturi împotrivă nu au o motivație și sunt – și afirm în cunoștință de cauză acest lucru – comenzi politice, primite de la organizațiile de partid, chiar dacă unii dintre ei și-ar fi dorit să voteze altfel. Pe ce mă bazez când afirm acest lucru? Eu am o bună comunicare cu echipa de conducere. Ne întâlnim de 2-3 ori pe săptămână. Discutăm împreună și luăm decizii împreună, pe problemele importante ale Primăriei. Totodată, discutăm, de fiecare dată înainte de publicarea ordinii de zi a ședințelor de Consiliu Local, fiecare proiect de hotărâre în parte.

– Haideți să facem o precizare: echipa de conducere înseamnă viceprimar PMP și vice primar PSD, adică oameni care, la rândul lor, pot ține legătura cu consilierii din zonă.

  • Corect, așa este. Acești oameni sunt considerați lideri de grup pentru grupurile politice pe care le reprezintă. Acești doi viceprimari, în discuțiile pe care le-am avut, nu și-au exprimat opoziția pentru un anumit proiect sau nu au venit, în cadrul discuțiilor, cu amendamente, cu propuneri de modificare, pe care să le discutăm și să decidem împreună ce facem cu acele proiecte. Practic, de fiecare dată, la discuția pe care am avut-o au spus ”da”, a urmat anunțarea ședinței de Consiliu Local și, de regulă, în ziua ședinței – sau cu o zi înainte, dar cel mai des se întâmplă în ziua ședinței -, își schimbă poziția față de anumite proiecte de hotărâre. Mai mult decât atât, devin penibili în Consiliul Local, pentru că, în ședințele de comisie, dau avize favorabile pe anumite proiecte, iar în ședințele de plen votează împotriva acelor proiecte. Eu nu sunt de acord cu acest mod de lucru. Nu sunt de acord ca politicul să influențeze activitatea administrativă. Cred că trebuie să susținem, cu toții, indiferent din ce partid facem parte, proiectele benefice pentru comunitate. Ați sesizat și dvs., și ceilalți jurnaliști, situația hilară care, uneori, se creează în Consiliul Local. Și eu sunt atent chiar, la zâmbetul celor din presă, la ședințele de plen, atunci când intră în dificultate, când vin cu argumente pentru anumite lucruri, rămân blocați pentru că nu știu ce să facă, având o comandă de executat. În acel moment, se blochează și ați văzut deseori manifestarea de genul: ”Pauză de consultări, ca să dăm un telefon la un prieten”. Lucrurile acestea nu sunt în regulă.

Fiecare consilier local a ajuns în Consiliul Local prin votul popular. Fiecare consilier local are responsabilitatea, în primul rând, față de oamenii care l-au ales. Este adevărat că trebuie să existe și o disciplină de partid, dar eu cred că fiecare consilier local trebuie să aibă dreptul să își spună punctul de vedere, legat de un proiect de hotărâre sau altul. Credeți-mă că eu, cu echipa mea de consilieri din PNL, ne întâlnim, înaintea fiecărei ședințe, discutăm proiectele de hotărâre. Sunt, și în cadrul grupului, argumente pro, argumente contra, dar luăm decizia cu votul majorității și colegii mei, atunci când votează un proiect de hotărâre, votează în cunoștință de cauză. Și au siguranța sau garanția că ceea ce ei au votat este benefic pentru comunitate.

– Spuneați de manifestări de tipul ”pauză de consultări, să sune un prieten”… Dvs. l-ați sunat vreodată pe prietenul respectiv, ca să discutați pentru binele municipiul, să stabiliți o punte de legătură?

  • Eu am avut discuții cu liderii partidelor care sunt în opoziție cu partidul din care fac eu parte.

– La asta mă refeream.

  • Da, au fost discuții, recunosc aceste lucru.

– Nu este nimic rușinos. Este un lucru absolut normal…

  • Unele întâlniri chiar au fost publice, au apărut și în mass-media locală, pentru că sunt proiecte care pot fi realizate în parteneriat instituțional. Atunci, eu mi-am manifestat deschiderea față de o colaborare instituțională – și mă refer la o colaborare între Primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean – pe proiecte care nu pot fi realizate decât împreună. Au fost discuții în acest sens. În cadrul acelor discuții, s-a ridicat această problemă, de o colaborare administrativă aici, în sensul dezvoltării acestui oraș, în sensul implementării unor proiecte benefice pentru oraș. Din păcate, din ceea ce eu am simțit, declarațiile de atunci nu se regăsesc în practică, în sensul că, după cum constatăm cu toții, unele proiecte primesc vot negativ din partea consilierilor, pe care eu i-am considerat parteneri, fără nicio argumentare. Nu vreau ca cineva să creadă că, înaintea fiecărei ședințe de Consiliu Local, eu mă duc să discut cu partenerii din partidele care fac opoziție cu PNL. Eu discut aici, la Primărie, nu în altă parte. Aici este instituția unde este normal să discutăm, așa cum spuneam, cu liderii grupurilor politice din Consiliul Local, respectiv cei doi viceprimari, din partidele respective. Așa mi se pare normal, nu cu altă persoană. Eu aici, la Primărie trebuie să discut, pentru că acei oameni, probabil, au stabilite niște responsabilități de partidul lor. Mi-aș fi dorit mult să lase în mâna lor și puterea de decizie pentru hotărârile din Consiliul Local, pentru că ei sunt aici, în miezul problemei, ei cunosc detaliile. Nu poate veni cineva din exterior să spună cum să votăm pentru un proiect sau altul, pentru că nu are toate informațiile necesare.

– Să încercăm să devoalăm un pic care este interesul…

  • Din păcate, ceea ce simt eu, se perpetuează o luptă politică, pe care eu nu mi-aș dori-o sau despre care credeam că, odată cu evoluția societății, acest tip de abordare va dispărea. La unele proiecte, chiar există un interes în a lovi în primar ”care este din partidul advers față de noi” și în a crea o dificultate. Sunt și proiecte la care putem avea păreri diferite, divergente. De exemplu, legat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans, la care fiecare grup își susține propria părere. Sunt și proiecte care nu sunt votate pentru că nu sunt înțelese, dar aici ce mă deranjează este faptul că nu se întreabă. Eu urmăresc să aibă loc ședințele de comisie – și personalul tehnic din cadrul primăriei are sarcină din partea mea să participe la ședințele de comisie -, pentru a putea răspunde la întrebări. Deși au acces la personalul tehnic din cadrul primăriei, nu adresează întrebări atunci când sunt nelămuriți asupra unui aspect și iată că ajungem în ședința de plen din Consiliul Local, în care să facem afirmații fără să cunoaștem detaliile despre proiectul respectiv.

  • Va urma –

Valentin BĂLĂNESCU

1 COMENTARIU

  1. Grea misiune aveti dle primar! Dar nu va descurajati! Ce imi pare mie rau este ca sunt interese împartite, si nu ar trebui, indiferent de culoarea politica ar trebui sa se voteze pentru binele urbei si al cetatenilor. Pacat ca nu este asa, si ca in felul acesta situatia este foarte impovaratoare si ingreunatoare…Consilierii locali mi-ar placea sa aiba autonomie in gandire, si in votarea proiectelor! Interesul cetațenilor ar trebui sa primeze si nu cel al partidelor politice!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.