Clubul Sportiv Ecvestru Piatra Neamț solicită încheierea unui parteneriat cu Județul Neamț și acordarea unui sprijin financiar în valoare de 75.000 lei pentru organizarea Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Trofeul „Virgil Bărbuceanu”, ediția a-XIII-a cu participare internațională și Finala Campionatului Național la Sărituri peste Obstacole, care se vor desfășura, în perioada 10-13 august, la Baza Hipică Piatra Neamț.
La începutul lunii martie, președintele clubului sportiv, Costache Lupu, declara că „la Trofeul Virgil Bărbuceanu și Finala Campionatului Național, cheltuielile se ridică la peste 100.000 de lei, iar premiile vor fi în valoare de 40.000 de lei”.
Banii vor fi folosiți pentru cheltuieli de transport, cazare, tipărituri – pliante, broșuri, afișe și fond de premiere. Organizarea acestor acțiuni, înscrise în Calendarul Competițional al Federației Ecvestre Române pentru anul 2017, a devenit tradițională în județulNeamț, astfel că în cei 30 de ani de existență Baza Hipică Piatra Neamț a fost gazda desfășurării unor importante competiții de nivel național și internațional, care au contribuit la promovarea imaginii județului Neamț în țarăși în străinătate. (Gianina BUFTEA)
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute




