Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN pentru zona montană a județului Neamț. Aceasta este valabilă duminică, 26 martie, în intervalul orar 8:00-20:00.
„În intervalul menționat în Carpații Orientali și în cei Meridionali vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1.500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55-60 km/h, iar pe creste peste 70-80 km/h, viscolind și spulberând zăpada”, informează ANM.
Avertizarea vizează și județele: Covasna, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba, Harghita, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Vrancea, Buzău, Bacău și Suceava, adică toată curbura Carpaților Orientali și Meridionali. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Mesagerul Bacău Patru adăposturi de protecție civilă, reabilitate la Bacău. Pentru toate cele 117 sunt necesare 20,5 milioane de lei
ZCH Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au ajuns la spital
NewsEdge Cristian Șipoș, senator AUR, la dezbaterea „Argument pentru Energie”: „Vorbim despre probleme și soluții de ani de zile, dar astăzi suntem în fața unor cifre catastrofale”
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare




