Într-o ședință trecută, Consiliul Local aproba o hotărâre prin care doar pensionarii din anumite zone ale municipiului și care au venituri sub 900 de lei primeau gratuități la transport. Mesagerul de Neamț a atras atenția (aici) autorităților că hotărârea este discriminatorie, Prefectura Neamț, după ce inițial a spus că hotărârea este legală, a revenit și a remarcat caracterul discriminatoriu. Din acest motiv, în ședința ordinară din 30 martie consilierii trebuie să intre în legalitate. Pentru asta nu au decât două soluții, ori anulează toate gratuitățile, ori le extind la toți pensionarii. Soluția propusă este de extindere, conform proiectului de hotărâre pentru modificarea HCL nr.9/26.01.2017 privind stabilirea criteriilor de acordare a gratuităților pe mijloacele de transport în comun, pentru perioada februarie – decembrie 2017. În felul acesta, cei peste 2.000 de pensionari din Piatra Neamț, cu venituri lunare sub 900 de lei, care nu beneficiau de gratuitate la transportul public de călători, vor putea să călătorească gratuit pe orice traseu de pe raza municipiului Piatra Neamț. Valoarea legitimațiilor de călătorie este de 15 lei lunar pentru toate categoriile de persoane. Plata contravalorii legitimațiilor de călătorie se va face de la bugetul local. SC Troleibuzul va elibera și ea legitimații de călătorie și va prezenta lunar deconturi, întocmite și aprobate de ADI Urbtrans. (Ana MOISE)
P.S.: Ciudat este că a fost nevoie de un articol într-un ziar pentru îndreptarea lucrurilor, când totul era atât de evident. Oare de ce?
Un comentariu
Ei vor sa scoata din circulatie TOATE TROLEIBUZELE!!! Vor sa distruga transportul electric. Au hotarat ca din 3 aprilie sa nu mai circule nici un troleibuz. SALVATI TRANSPORTUL ELECTRIC! #PiatraNURamaneFaraTroleibuze #VremTroleibuzeNUMicrobuze