Unitatea de grup a consilierilor locali PMP a fost spartă încă o dată de viceprimarul Bogdan Gavrilescu, care a ales să se prezinte la ședința extraordinară a Consiliului Local din 6 martie. Ședința nu s-a ținut, din lipsă de cvorum, pentru că, printre alții, au lipsit și colegii de PMP ai dlui viceprimar, domnii Marius Ghineț și Cristian Sauciuc. Explicația lui Gavrilescu ne arată clar cât de mare este libertatea în PMP în epoca Bichineț: ”Președintele interimar al Partidului Mișcarea Populară a dat mână liberă la toți consilierii să voteze așa cum simt și cum consideră că este în interesul cetățenilor. Eu am considerat că trebuie să vin astăzi la ședință și sunt de acord să facem o analiză și să vedem dacă se adeveresc toate cele spuse de angajați de la LocativServ. Chiar dacă nu este o societate de care mă ocup în mod direct, am aflat că sunt probleme și de asta consider că este necesar să se facă lumină în toate societățile Consiliului Local nu numai la LocativServ”.
Ca să respectăm adevărul istoric, nu este prima dată când viceprimarul a votat altfel decât colegii de partid. El a votat alături de liberali și celebrul proiect Kaufland, care s-a dovediat a fi o făcătură și nu a fost sancționat, nici atunci, de cei din partid. Rămâne să vedem ce se întâmplă acum, în condițiile în care în PMP este degrigoladă, lucru de care primii care au profitat sunt liberalii, care au, fără acte, un coleg de bază.
(Ana Moise)
Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău




