De câțiva ani încoace, Primăria Roman, ca să sensibilizeze populația în ceea ce privește curățenia orașului, organizează – în fiecare primăvară – un concurs al curățeniei. Concurs cu premii. Și, dacă în anii trecuți, premiile constau mai ales în puieți de arbori, anul acesta ele sunt ceva mai consistente: pentru fiecare categorie de participanți se acordă, pentru locul I o motocositoare, pentru locul al II-lea o roabă cu unelte de grădinărit, pentru locul al III-lea o instalație de irigat, cu aspersoare și pentru mențiuni câte două bucăți de arbori din speciile molid și paulownia. Se poate înscrie în concurs oricine, de la persoane fizice, până la asociații de proprietari, firme private și ONG-uri.
Ediția de anul acesta, a VIII-a a competiției, care se derulează sub titlul “Romanul, casa noastră”, se va încheia pe 14 aprilie, câștigătorii urmând a fi desemnați de o comisie constituită la nivelul municipiului, iar premiile se vor acorda în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Romanului, în luna mai.
Până acum s-au înscris în concursul de curățenie 53 de entități: au depus cereri de participare 13 instituții școlare, 36 de asociații de proprietari și trei persoane fizice. Nu s-a înscris nici un ONG din cele peste 300 care ființează în Roman.
“Mă bucur să văd că din ce în ce mai mulți romașcani sunt activi în comunitate, muncesc, vor să facă și ei lucruri frumoase. Cu toții ne dorim să trăim într-un oraș curat, frumos și dezvoltat. Îi felicit pe toți cei care s-au înscris la acest concurs care își propune ca, prin activități de voluntariat, să facem din Roman o casă primitoare. La rândul meu, i-am invitat și pe angajații Primăriei Roman, dacă doresc evident, să curățăm și să înfrumusețăm o zonă din oraș”, a declarat primarul Lucian Micu. (D. AILINCĂI; FOTO: Facebook)
Un comentariu
Cu totul de lăudat asemenea inițiative transformate în acțiuni. De câte ori am trecut prin Roman am apreciat liniștea și curățenia. Felicitări!