
În sinteză, ordonanța spune următoarele: ”Consilierii județeni sau locali vor depune la președintele de ședință motivația în scris pentru votul exprimat prin care aprobă/resping documentațiile de amenajare a teritoriului sau de urbanism, care se va anexa la procesul- verbal al ședinței.”
În mod normal, de acum înainte, un consilier care nu votează un proiect care are toate documentele necesare în spate și nu are un argument credibil pentru asta, poate ajunge, în anumite circumstanțe, până la a răspunde penal pentru votul său. Ca să nu mai vorbim că, de aici până la o acuzație de abuz în serviciu, este un pas foarte mic. Va fi destul de greu, de exemplu, să justifice un vot în domeniile respective (amenajarea teritoriului și urbanism) pe celebrul ordin primit de la partid, deoarece chiar șeful care dă ordinul poate ajunge să răspundă pentru folosirea influenței politice în promovarea unei ilegalități.
Valentin Bălănescu
N.R.: Oare câți secretari ai unor primării le-au explicat modificarea consilierilor locali și, mai ales, câți au verificat dacă există motivații în scris ale votului de acceptare sau respingere?




