Ședința din 30 martie a Consiliului Local Piatra Neamț a consemnat o modificare a organigramei instituției. Postul de city manager și trei posturi de consilieri personali ai primarului Dragoș Chitic au fost desființate. Amendamentul propus de majoritatea din consiliu anunța dispariția unui „post de administrator public, studii superioare și 3 posturi de consilieri gradul I A, studii superioare”. Chiar dacă au trecut câteva zile de la ședință, deocamdată nu s-a întâmplat nimic deoarece nu au fost încă redactată hotărârea consiliului local. Bogdan Pușcașu și doi din consilierii personali ai primarului Dragoș Chitic, Irina Vartic și Dorina Staicu așteaptă ca documentul să fie semnat de Cristian Tihenea, președintele de ședință și avizul de legalitate al Prefecturii. Abia apoi se vor emite preavizele pentru cei trei afectați de decizia consilierilor. În cazul celui de al treilea consilier personal al edilului pietrean, situația este mai simplă Teodor Mardiros a ieșit la pensit, cu data de 15 martie, înainte de ședința consiliului local. După emiterea preavizului, vom vedea dacă vom consemna și acțiuni în instanță.
Gianina Buftea

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Asociația Europeană a Liberului Schimb dă în judecată Islanda. Se forțează introducerea mai multor norme ale Spațiului Economic European
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare




