Într-un birou din Casa Albă nemțeană își face veacul, când are chef, un brav funcționar, activ mai ales în zilele când poate să stea să picure cât de mult venin în urechile șefilor, în special pe zonele unde se consideră specialist, pază, ordine, construcții și trasporturi.
Respectivul, plin de expertiză, cu sprijin și din zona privată, a reușit să se infiltreze chiar în zona deciziilor, la o mare societate, unde a bătut cu pumnul în masă, la propriu, vorbind despre cinste, contracte ciudate, economii, hoții și alte asemenea lucruri, despre care și-a asigurat șefii că le știe și le poate proba. Că n-a reușit în totalitate sau – ca să fim cinstiți – a făcut-o doar în proporție de 5-10%, aproape că nu mai contează.
Interesant este că nimeni nu îndrăznește să-l întrebe de program, de fișa postului, de atribuții și responsabilități. Mai nou, etalonul cinstei și dreptății s-a trezit cu o somație, de la o instituție de stat, care-l anunță că are de dat ceva zeci de mii de lei, pe niște impozite restante. Dacă adăugăm aici alte zeci de mii de lei, pe niște mobilă comandată și neplătită, plus alte legături nepotrivite pentru un funcționar onest, stai și te întrebi cine-l protejează pe personaj.
Unii spun că misterul poate fi rezolvat doar de vechii zei egipteni, Osiris, de exemplu, pe care funcționarul l-a ales drept protector local și căruia îi și aduce ofrande lunare sub formă de cotizație. Iar o perioadă de timp chiar a gestionat fondurile zeului, ceea ce i-a dat un real avantaj față de alți nemțeni pasionați de mitologia egipteană.
Performanță de aur pentru boxul băcăuan: Vasile Scalco (CSM Bacău) este noul campion național U23 la categoria 60 kg- Seria 1, Liga 3: Bacăul iese bine din etapa 10 – victorie pentru FC Bacău 2, egal spectaculos pentru Aerostar. Urmează derby-ul local
- Reformă administrativă în Bacău: două comune din județ, luate în vizor pentru comasare. Vezi dacă e și comuna ta pe listă
- Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00
- Polițistă din Bacău, felicitată de prefect după ce a identificat și predat autorităților o persoană urmărită






Un comentariu
Vrem sa stim mai multe detalii.