ROMAN
La Roman, joi, 25 mai, s-au derulat ceremonialuri religioase și militare la monumentele eroilor din cele două cimitire ale orașului. Primarul Lucian Micu a asistat mai întâi la slujba de pomenire din capela cimitirului din cartierul Nicolae Bălcescu, a depus o coroană de flori și a păstrat un moment de reculegere și la monumentul eroilor din acel cimitir.
La Monumentul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea” au participat: conducerea Primăriei Roman, conducerea Garnizoanei Roman, parlamentari, reprezentanți ai unor formațiuni politice, asociații și organizații non-guvernamentale. Primarul Lucian Micu a ținut un discurs. Cei prezenți au depus coroane de flori la monumentul eroilor. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare. (D. AILINCĂI)
TÂRGU NEAMȚ
La Târgu Neamț, joi, 25 mai, ceremonialul s-a derulat la Monumentul Eroilor. Au fost prezenți oficialități locale, printre care primarul Daniel Harpa, city-managerul Geanina Fedeleș, deputatul Dan Andrușcă, consilieri locali, dar și profesori, șefi de instituții locale și elevi.
Au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, apoi un sobor de preoți a oficiat o slujbă religioasă. Ca de obicei, oficialitățile au ținut și scurte discursuri. (C.T. STURZU)
Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”
- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital
- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni



































