Vineri, 12 mai, de la ora 10:00, la Școala Gimnazială Nr. 1, din satul Boboiești (comuna Pipirig), s-a desfășurat a VIII-a ediție a Concursului și Simpozionului Internațional intitulat „Bunicul meu-Eroul meu”. La eveniment au participat numeroși profesori din județ, și nu numai, cât și de la școlile din comună, printre care amintim prof. Elisabeta Grămadă, directorul Liceului Tehnologic „Ion Creangă” Pipirig, prof. Nadia Sângeap, director adjunct la același liceu, prof. Trifan Ovidiu, prof. Emanuel Bălan, director adjunct la Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț, prof. Traian Anton, directorul Școlii Gimnaziale Răucești, prof. Ioan Arsintescu, de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu-Neamț și alții. La eveniment a participat și preotul Dumitru Pintilie, parohul bisericii „Sf. Vasile cel Mare” din satul Boboiești, alături de soție, care, de altfel, a și ținut o slujbă de pomenire pentru ostașii români căzuți la datorie în Războiul de Independență.
Coordonatorul proiectului și, în același timp, moderatorul simpozionului, prof. Valentina Ilie, de la Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Pipirig, a făcut o scurtă prezentare a scopului și obiectivelor simpozionului, după care elevi de la școlile din comună au prezentat momente cultural-artistice. Concursul de la Pipirig s-a adresat elevilor și cadrelor didactice pasionate de istorie, iar înaintea simpozionului s-a desfășurat o activitate de cerc pedagogic, la disciplina Istorie, cu tema: „10 mai în conștiința istorică a românilor”. (C.T. STURZU)

Mesagerul Bacău Intervenție salvatoare la Târgu Ocna: jandarmii au oferit sprijin unei femei rănite, căzută pe marginea drumului
ZCH Accident între două autoturisme în Piatra Neamț. O femeie a fost transportată la spital
NewsEdge Prețul motorinei atinge niveluri istorice în Europa și SUA, pe fondul ofertei reduse
BusinessEdge Bursa de Valori București închide ședința de tranzacționare în teritoriu negativ. BET coboară sub 32.000 de puncte, iar acțiunile Aquila scad cu 8,12%













