ANALIZĂ: Deputații de Neamț – sunt, deci există!

pietricica turism

Teoretic, parlamentarii unui județ reprezintă crema partidelor care-i trimit să reprezinte populația în forul legislativ al țării. Ei trebuie să fie specialiști în domeniul lor, să fie capabili să înțeleagă proiectele de legi care li se propun spre semnare, să fie activi, în sensul să vină cu propuneri de amendamente și, lucru foarte important, să transmită Guvernului problemele comunității din care fac parte, iar, în măsura în care se poate, să propună soluții pentru rezolvarea lor.

Înainte de a prezenta, sintetic, activitatea fiecărui parlamentar de Neamț, se remarcă o oarecare reținere, că nu pot fi suspectați de timiditate niște oameni care au trecut prin filtrul dur al selecției de partid. La unii, timiditatea vine probabil din noutatea activității. Nu e ușor să înțelegi, decât dacă vrei și ai capacitatea, întregul mecanism de funcționare a Parlamentului, situație în care poți alegi modalitatea mai simplă: să faci ce-ți cere șeful de grup, fără să filtrezi documentele. Cum, acum, li se cere supunere totală, timiditatea și disciplina de partid prevalează în activitatea noilor parlamentari. De asemenea, principiul ”dacă taci, nu te poate bănui nimeni de lipsa cunoștințelor” prevalează. Avem puține interpelări, cele mai multe dintre ele jenant de generale, lipsite de obiect și subiect, făcute de angajați care știu doar să alinieze niște cuvinte pentru niște parlamentari interesați doar de bifarea unei activități.

Cei mai vechi, cu o singură excepție, au știința de a se face că lucrează, adunând în dreptul lor proiecte legislative, multe fără șanse de reușită.

Ce ar trebui să știm despre parlamentarii de Neamț din această legislatură?

În primul rând, unul singur nu este receptat ca localnic – vorbim aici de Mugur Cozmanciuc, președintele de la PNL Neamț -, restul fiind oameni care și-au desfășurat activitatea în județ. Trebuie menționat că avem 8 parlamentari noi, șase din cei șapte ai PSD – Andrușcă, Iftimie, Rotaru, Șerban, Arcan și Manoliu, unul de la PNL – Leoreanu și unul de la USR – Bulai de la USL. Continuitatea este asigurată de Ioan Munteanu (PSD), Mugur Cozmanciuc și Eugen Țapu, ambii PNL.

* Dănuț Andrușcă – omul de la care se aștepta mai mult

Cel puțin asta e percepția, stând de vorbă cu oameni din partid. Plecat din postura de consilier de Târgu Neamț, ajuns în anturajul profesional al fostului ministru Constantin Niță – acum cu probleme în justiție -, Dănuț Andrușcă a ocupat posturi sensibile ca administrator special la Regia Autonomă a Activităților Nucleare, apoi la Cuprumin. Dacă de la prima a plecat aparent cu scandal și cu accent pus pe salariul de acolo, nu pe neregulile găsite ori planul de reorganizare propus, la Cuprumin a reușit, cel puțin pe hârtie, s-o scoată din insolvență, în condițiile în care acolo există interese strategice și financiare majore. Tocmai de aceea era văzut ca ocupant sigur al unei funcții în Guvern, măcar de secretar de stat.

În acest context, miră de-a dreptul că dl. Andrușcă a cuvântat în plen O SINGURĂ dată și atunci obligat: când a depus jurământului de credință față de țară și popor. La capitolul propuneri legislative, apare în calitate de co-inițiator la 7 proiecte, în 6 din ele împărțind această ”onoare” cu alți 30 de semnatari, iar în ce-a rămas – propunere de completare a legii privind societățile comerciale – e co-semnatar cu încă 12 parteneri. Mai toate inițiativele semnate de el sunt departe de ”obiectul de activitate” de până acum, cu excepția celei privind muncitorii zilieri și completarea art. 131 din legea societăților comerciale. O concluzie, provizorie, că n-au trecut decât 6 luni de mandat: prea puțin pentru atât de multe așteptări.

* Iulian Bulai – opoziția unui începător în politică

Ajuns în Parlament prin hazardul redistribuirii – la mare luptă cu Laurențiu Dulamă, de la PMP -, dl. Bulai s-a dovedit neașteptat de activ, chiar și atunci când a sărit calul filmând pesediști cu telefonul pe holurile parlamentului. Are 13 luări de cuvânt în 12 ședințe, a produs 7 declarații politice (referindu-se, printre altele, la situația tinerilor din România, libertarea presei, probleme birocratice din județul Neamț), a lansat 32 de întrebări și interpelări, a semnat moțiunea de cenzură ”Guvernul Grindeanu – Guvernul Sfidării Naționale. Nu legalizați furtul în România!” și e co-inițiator la șase propuneri legislative.

O analiză a inițiativelor legislative semnate arată un lucru foarte clar: în profida aparențelor, Iulian Bulai este un tip destul de pragmatic și aplecat asupra problemelor practice. De exemplu, a semnat un proiect alături de 46 deputați PSD, când a fost vorba despre modalitatea de gestionare a pungilor de plastic. De remarcat că NICIUN deputat PSD de Neamț nu apare printre semnatari. A semnat pentru modificarea legii privind prevenirea incendiilor, a circulației pe drumurile publice, a legii privind cetățenia română și a acizilor greși nesaturați din produsele destinate consumului uman. Trebuie să recunoaștem că sunt probleme care interesează și care-l situează, ca parlamentar de Neamț, peste medie.

* Mugur Cozmanciuc – ajutat de funcție, cel puțin la Parlament

Activitatea sa reflectată pe site-ul Camerei Deputaților arată un parlamentar hârșit, care știe să-și prezinte marfa, chiar dacă nu e nouă sau de cea mai bună calitate. Are și o postură care-i permite asta, fiind secretar al Camerei Deputaților. Sintetizată, activitatea sa înseamnă: 13 luări de cuvânt în 13 ședințe; 9 declarații politice (între altele, pe teme de actualitate, precum cazul doctoriței Camelia Smicală sau atacurile cibernetice, necesitatea unui Parlament puternic, problemee în domeniul fiscal, sărăcia și vulnerabilitatea energetică în județul Neamț); a lansat 42 de întrebări și interpelări.

A fost co-inițiator la zece propuneri legislative, una din ele fiind pentru organizarea și funcționarea corpului pompierilor militari și a protecției civile, care a și fost adoptată.

Trecând peste generalități de genul sărăciei din Neamț, aruncată în cârca PSD-ului, de parcă PNL-ul nu ar fi gustat mierea guvernării USL, se remarcă proiectul de lege privind aprobarea investiției autostrada Iași – Târgu Mureș. O necesitate, dar care a fost folosit, cu succes mai mic sau mai mare în campanii electorale sau ori de câte ori trebuie reîncălzită ciorba activității parlamentare, fără să fie corelată cu stupidul master plan pe transporturi, aprobat și votat cu voioșie în trecut.

Ca impresie generală, dl. Cozmanciuc poate fi considerat un parlamentar harnic, cu gândul mai mult la București, dar care știe să mascheze asta cu declarații politice cu caracter local, chiar dacă acestea, ca efect, sunt ca aspirina la o boală neurologică.

* Neculai Iftimie – fără arme și muniții în primele luni de activitate

Surprinzătorul deputat provenit din rândul tinerilor pensionari ai Poliției Române, Neculai Iftimie face eforturi să se adapteze la activitatea parlamentară. A avut o singură singură luare de cuvânt, atunci când jurat credință, și a fost co-inițiator la patru propuneri legislative. În fiecare caz, a avut cel puțin alți 12 colegi inițiatori, semn că a mers pe mâna celor cu experiență, mai puțin pe lucrurile din domeniul său de activitate. Excepție face, poate, proiectul privind circulația pe drumurile publice.

Se remarcă, de asemenea, că inițiativele sale legislative se regăsesc și în portofoliul lui Dănuț Andrușcă, semn că a existat, măcar la acest nivel, o colaborare.

* Ioan Munteanu – experiența unui recordmen la mandate

Aflat la al patrulea mandat în Camera Deputaților, Ioan Munteanu a reușit în șase luni cât toți ceilalți parlamentari de Neamț adunați. A avut 73 de luări de cuvânt în 32 de ședințe și una în Biroul Permanent. A fost co-inițiator la 25 de propuneri legislative, din care 5 sunt la comisii, 2 la promulgare și restul la Senat.

Problematica abordată e foarte diversă, de la Educație, Codul silvic, carnea de porc în fermele românești și achizițiile publice până la produsele agroalimentare ecologice, activitatea zilierilor și a societăților comerciale. Cele mai multe sunt legate de domeniul agriculturii, dl. Munteanu fiind președintele comisiei de resort a deputaților.

La nivel parlamentar, e greu să i se reproșeze ceva ca activitate. Poate doar că nu a reușit să-și convingă colegii că județul Neamț merită o infrastructură normală pentru aceste vremuri. Dar, cum oamenii sunt sub vremuri și parlamentarii sub domnia partidului și a priorităților financiare oculte, aproape că e de înțeles mai puțina preocupare în domeniu, limitată la luări de poziție punctuale.

Dacă, în acest moment, Ioan Munteanu e recordmenul județului, e de așteptat ca, în perioada următoare, să fie mai discret în cuvântările din plen.

* Alexandru Rotaru – disciplină de partid și discreție

Ajuns deputat după aventuri în propriul partid și după o candidatură fără succes la europarlamentare, dl. Rotaru se remarcă prin faptul că este ascultător. Cel puțin așa dă impresia. Nu a vorbit decât atunci când nu putea greși: la jurământul față de țară și popor.

Dacă verbal nu s-a mai manifestat, a dovedit zel în exersarea semnăturii pe diverse proiecte de partid. A fost co-inițiator la 26 proiecte de lege, din care 24 alături de Ioan Munteanu (excepțiile fiind modificarea Legii Educației, care a avut 59 de semnatari, și cea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii Fondului Funciar nr.18/1991 și al Legii 169/1997, care a avut 4 semnatari).

Pentru un începător, activitatea se poate considera mulțumitoare, dacă a analizat proiectele respective și nu doar le-a semnat, la ordin. Rămâne de văzut în ce măsură a și învățat ceva din ce-a semnat.

* Ciprian Șerban – non multa sed multum (?)

A ajuns parlamentar datorită activității depuse pe când era consilier județean PP-DD, când a asigurat majoritatea PSD-ului în Consiliul Județean. Aflat la acea vreme în luptă deschisă cu Culiță Tărâță, Ionel Arsene, șeful PSD Neamț, nu a uitat și l-a promovat pe listă și în partid, când s-a oficializat trecerea de la PP-DD via UNPR. La capitolul luări de cuvânt, dl. Șerban se încrie pe linia pesediștilor noi din Parlament: a rostit clar doar jurământul. În schimb, a fost co-inițiator la 27 de proiecte, fiind cel mai prolific, măcar la nivel cantitativ, dintre deputații județului Neamț. Trecând de acest aspect, se observă că în 26 din ele e alături de colegul Alexandru Rotaru. Singurul caz în care dl. Șerban a manifestat o independență ideologică față de dl. Rotaru a fost propunerea de interzicere temporară a exportului de lemne de foc, care a adunat 40 de deputați semnatari, majoritatea PNL.

Din cele 26 de proiecte comune, 24 se regăsesc pe lista lui Ioan Munteanu, semn că domnii Șerban și Rotaru și-au luat în serios rolul de ucenici, iar dl Munteanu nu a avut nimic împotrivă.

* Laurențiu Leoreanu – primarul care vrea să confirme

Ajuns deputat pentru că nu a putut ajunge senator, cum și-a dorit, cu mandatul de primar obținut în vară abordat doar pentru testarea popularității – toată lumea, mai puțin romașcanii, știa de dorința de plecare la București, în Parlament, dl. Leoreanu a fost activ: 27 de luări de cuvânt în 19 de ședințe, plus  12 declarații politice, referitoare, printre altele, la problemele salariale din administrația publică, situații punctuale din Neamț și probleme administrative sau politice naționale. A lansat 12 întrebări și interpelări, a semnat 12 propuneri legislative, una din ele privind organizarea și funcționarea corpului pompierilor militari și a protecției civile, adoptată.

La dl. Leoreanu nu s-a simțit tracul parlamentarului debutant, poate și pentru că a existat mai multă libertate într-un partid fără șefi și, deloc surprinzător, fără o ideologie liberală clară. Așa și-au putut face loc poziții dintre cele mai surprizătoare la membrii săi.

* Statistici finale pentru Camera Deputaților

  • Cu excepția depunerii jurământului, deputații PSD au avut 72 de luări de cuvânt în plen, toate aparținând deputatului Ioan Munteanu.
  • La PSD, în Camera Deputaților, se pot observa foarte ușor prieteniile și relațiile formate de membrii partidului din Neamț. Dacă Dan Andrușcă s-a apropiat, ideologic bineînțeles, de Neculai Iftimie, debutanții Ciprian Șerban și Alexandru Rotaru au ales să fie îndrumați de mult mai experimentatul lor coleg, Ioan Munteanu.
  • Conform site-ului Camerei, din toate propunerile semnate de deputații de Neamț, singura adoptată a fost cea privind organizarea și funcționarea corpului pompierilor militari și a protecției civile, semnată de deputații PNL Laurențiu Leoreanu și Mugur Cozmanciuc.
  • Alte două propuneri legislative, susținute de PSD, sunt la promulgare: una privind aprobarea programului carne de porc din fermele românești și a doua privind măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare.
  • Tot conform site-ului, niciun deputat PSD nu a dat nicio declarație politică și nu a adresat vreo întrebare/ interpelare vreunui membru al Guvernului.
  • Recorduri: Ioan Munteanu – cele mai multe luări de cuvânt, Ciprian Șerban – cele mai multe inițiative legislative; Mugur Cozmanciuc – cele mai multe întrebări/interpelări; Neculai Iftimie – cea mai redusă activitate.
  • Ioan Munteanu a avut mai multe luări de cuvânt decât toți ceilalți parlamentari nemțeni la un loc.

Valentin BĂLĂNESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.