Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizarea, astfel că sâmbătă, 1 iulie, județul Neamț intră sub incidența avertizării COD ROȘU de caniculă.
„Sâmbătă, 1 iulie, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, precum și în municipiul București și în zona joasă de relief a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 și 41 de grade, iar în sudul Olteniei și al Munteniei valorile termice vor urca spre 42-44 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 și 84 de unități, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat”, avertizează ANM.
Pentru zona de munte a județului Neamț se menține avertizarea COD PORTOCALIU. „În cursul zilei de sâmbătă (1 iulie), în județele Tulcea, Constanța, Brașov, Covasna, Botoșani, cea mai mare parte a județelor Mehedinți, Gorj și Suceava, precum și în nordul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău și vestul județelor Vrancea, Bacău și Neamț, disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei”, potrivit ANM. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Mesagerul Bacău Jandarmi băcăuani în misiune, intervenție promptă la un accident rutier pe Autostrada A7
ZCH Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit
NewsEdge Jaf de 5 milioane de euro în Italia: hoții au furat 30.000 de sticle de vin de la un producător celebru
BusinessEdge Jim Cramer despre cum va arăta piața după scăderea Nvidia și a acțiunilor AI. Ce trebuie să faci ca să nu vinzi la panică




